O noua lege privind alimentatia sanatoasa in scoli!

O noua lege privind alimentatia sanatoasa in scoli!

0 249

Dezbaterile pe tema unei alimentatii sanatoase in scoli sunt tot mai frecvente in zona publica romaneasca. Alinierea Romaniei la masurile existente in domeniu in UE deste o necesitate pe care nu o poate contesta nimeni. Primele masuri privind alimentatia in scoli, sunt cunoscute in Romania sub denumirea – „Programul cornul si laptele” a fost bine venit si bine primit. Despre consecinte s-a scris vom spune ca pana si frecventa scolara s-a imbunatatit in urma aplicarii acestei masuri.
Legea 123/2008 pentru alimentatia sanatoasa in unitatile de invatamant preuniversitar trebuie completata pentru a-si atinge scopul de a imbunatati starea de sanatate a copiilor, considera Federatia patronala din industria alimentara Romalimenta.
Actul normativ, adoptat la jumatatea lunii mai de catre deputati, prevede interzicerea distribuirii, comercializarii si prepararii alimentelor nerecomandate hranei copiilor pe timpul scolarizarii, iar ordinul cu normele de aplicare ar urma sa fie publicat marti pe site-ul Ministerului Sanatatii.
”Nu ne opunem acestui ordin si acestei liste, dar am fi dorit ca legea sa fie mai completa, sa nu existe confuzii”, a declarat marti, intr-o conferinta de presa, presedintele Romalimenta, Sorin Minea.
Reprezentantul federatiei patronale a afirmat ca in actul normativ denumirile comerciale si denumirile de grupe sunt usor eronate, iar Romalimenta a cerut, ca amendament, si elaborarea unei liste cu produsele agreate in scoli.
Romalimenta este nemultumita de faptul ca legea nu precizeaza cine va exercita activitatea de control si a mai solicitat si introducerea unor ore de educatie in scoli, pentru explicarea riscurilor unei alimentatii dezechilibrate.
Potrivit actului normativ, Ministerul Sanatatii va intocmi si actualiza o lista a alimentelor nerecomandate prescolarilor si scolarilor, conform recomandarilor specialistilor in nutritie. Inspectoratele scolare vor prelua aceasta lista si o vor comunica unitatilor de invatamant.
Proiectul prevede ca alimentele nerecomandate sunt cele care au un aport suplimentar de grasimi, zahar, sare, indulcitori, aditivi alimentari si au un efect daunator asupra sanatatii.
Meniurile servite in cantinele unitatilor de invatamant vor fi avizate de specialisti in nutritie acreditati de Ministerul Sanatatii, se arata in proiectul de lege.
Deputatul Sorin Paveliu, initiator al acestei legi, a declarat ca 25 la suta din copiii din Romania sunt supraponderali, iar in fiecare an numarul copiilor inregistrati ca obezi creste cu 9-10 la suta, ceea ce va duce la o dublare a numarului obezilor in Romania in urmatorii 20 de ani.
De asemenea, a aratat Paveliu, un obez are sanse 80 la suta sa faca diabet zaharat, iar 20 la suta din obezi au boli cardiovasculare.
Romania cheltuieste anual 80 de milioane de euro pentru medicamente antidiabetice si 473 milioane euro pentru medicamente destinate bolilor cardiovasculare.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.