O lege inacceptabilă, discriminatorie şi anticonstituțională!

O lege inacceptabilă, discriminatorie şi anticonstituțională!

1 312

Legea care impune studierea istoriei evreilor si a holocaustului ca materie de sine statatoare în şcoală, este discriminatorie şi nedreptăţeşte grav celelalte minorităţi naţionale care trăiesc împreună cu noi.

Pe teritoriul ţarii noastre trăieşte minoritatea maghiară de 1000 de ani, saşii şi şvabii de 800 de ani, ţiganii de 500 de ani iar evreii, abia de 200 de ani.
Dacă am lua ca criteriu numărul, evreii ar fi şi mai dezavantajaţi. Şi atunci, cum să le dai evreilor privilegii, în defavoarea altor minorităţi, mai îndreptăţite, ca să primească acest drept, care oricum este absurd, fiindcă nici americanii nu studiază istoria indienilor pe care i-au masacrat, nici turcii pe a armenilor, şi nici chinezii pe a tibetanilor.
Absurditatea demersului parlamentului României ar putea fi corectat printr-un atac la Curtea Consituţţională, dar şi o sesizare la Comitetul fantomă de combatere a discriminării, care s-a sesizat din oficiu când un ziarist a comparat frizura doamnei Dăncilă cu a unui pavian, ceea ce nu era de fel o discriminare a doamnei Dăncilă, ci mai degrabă o acuzaţie de plagiat.
Acum însă, când se discriminează toate minorităţile din România cu un tupeu fără margini, acest Comitet tace, probabil cu chiloţeii uzi deja.
Propun partidului AUR, care a fost atacat pe această temă prin răstălmăcirea grosolană a comunicatului sau oficial, să procedeze după recomandarea de mai sus.
Vom vedea cu această ocazie dacă discriminearea pe faţă a milioane de oameni este conformă cu constituţia ţării sau nu.

Calin Kasper
Sursa: IonCoja.ro

COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Anonim Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.