O demisie cu ochi(ul-și-timpanul) și sprâncene
Când Vasile Dîncu, ministru al Apărării din partea pesedeului -„aripa filosofică și sufrageristică”- a dat publicității textul demisiei sale, eu l-am citit „cu atenție și îngrijorare”; iar după ce l-am mai citit o dată și „cu atenție și preocupare”, deoarece era ceva în textul demisiei care arăta cam ca o pioneză pe un scaun, m-am gândit să caut și alte texte sau alte declarații ale unor miniștri demisionari, că poate n-am fost eu așa de atentă la ce-au motivat dânșii. Și iată ce am găsit…
Demisia lui Sorin Cîmpeanu de la Ministerul Educației, 2022:
„Cred că această demisie este necesară pentru a nu periclita reforma în educaţie […]. Am considerat în acest fel că va permite o discuţie atât de importantă, precum cea necesară promovării legilor educaţiei în România Educată […]. Această demisie este nedreaptă, generată de către cei care înţeleg mult prea puţin specificul învăţământului superior” (Sorin Cîmpeanu, citat de HotNews. Ro – 3 octombrie 2022).
Demisia lui Nicolae Moga de la Ministerul Administrației și Internelor, 2019:
„În urma unei discuții pe care am avut-o cu doamna ministru Dăncilă am decis să mă retrag din fruntea MAI. Retragerea din această demnitate trebuie văzută ca un nou început pentru minister. Am dispus toate controalele posibile pentru identificarea vinovaţilor (este vorba despre tragedia de la Caracal, n.n.). Toate cercetările vor continua. Am încredere în oamenii oneşti din minister şi le mulţumesc pentru colaborare. Îi mulţumesc doamnei prim-ministru pentru încredere. Trebuie ca astfel de evenimente să nu mai fie posibile în viitor” (Nicolae Moga, citat de DIGI 24. ro, 30 iulie 2019).
Demisia lui Dan Șova de la Ministerul Transporturilor, 2014:
„Vreau să vă anunț intenția mea de a mă retrage din Guvernul României. Singurul motiv al deciziei este acela de a mă afla în prima linie a bătăliei electorale care urmează pentru funcția de președinte al României. Până pe 16 noiembrie, cel mai important obiectiv politic este câștigarea președinției României de către PSD, celelalte trecând inevitabil în plan secund … Am lăsat în urma mea un minister bine organizat care știe ce are de făcut” (Dan Șova, citat de „Șirile PRO TV. ro, 27 iunie 2014).
Demisia lui Vasile Blaga de la Ministerul Administrației și Internelor (2012):
„În această dimineață i-am înaintat primului ministru demisia mea de onoare de la conducerea Ministerului Administrației și Internelor. MAI este singura instituție din România care a reușit să atragă în proporție de 100% fonduri europene -e vorba despre 600 de milioane de euro. În ceea ce privește mitingul politiștilor („ieși afară, javră ordinară!!!”, n.n.)… , îmi mențin în totalitate punctul de vedere – politiștii au dreptul de a protesta, dar într-un cadru strict legal. Nu pot accepta însă ca gestul unora dintre ei să fie considerat element de raportare pentru toți angajații MAI.” (Vasile Blaga, citat de E-Juridic. ro, 8 octombrie 2012) .
Mai sunt și alte exemple, la fel de plictisitoare, dar ca să nu vă mai obosesc cu felurite demisii și declarațiuni, eu zic să mă întorc la Vasile Dîncu, prietenul sufrageriei lui Gabi Oprea, al lui George Maior, al Luluței Kovesi și al mititeilor de la „Cocoșatu”, bine condimentați și rumeniți pe jar, considerați un meniu optim pentru seara complicată a alegerilor prezidențiale din 2009 (mai țineți minte… când ne-am culcat noaptea cu ideea de „Mihaela-dragostea-mea-președinte Geoană” și ne-am trezit dimineață cu realitatea hăhăită „un fleac-i-am-ciuruit – președinte Băsescu”!). Căci demisia lui Vasile Dîncu sună cu totul altfel decât cele pe care le-am prezentat mai sus:
„Demisie
Subsemnatul Vasile Dîncu, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție. Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române.
Domnule Prim Ministru, vă mulțumesc pentru colaborarea onestă și deschiderea de care ați dat dovadă pe tot parcursul activității guvernamentale comune și vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele și programele Ministerului și Armatei Române, din calitatea de senator, membru în Parlamentul României.
Vasile Dîncu (București, 24 octombrie 2022.”)
În aceeași zi în care apărea acest text pe pagina lui de Facebook, ministrul Dîncu era așteptat în Parlamentul României, la solicitarea USR, pentru a da socoteală cu privire la opinia sa absolut eronată potrivit căreia războiul din Ucraina se poate încheia prin negocieri de pace!
Ce idee stupidă, nu-i așa?
Iată declarația: „Războiul va mai continua și singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă. Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură, Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită, să-şi asume pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică” (Vasile Dîncu, la „Prima TV”, pe 8 octombrie 2022) …declarație care l-a trezit pe Klaus din binemeritatul și nesfârșitul său somnic pufos și l-a făcut să afirme:
„…Trebuie să acceptăm ideea, cu toții, că doar Ucraina va decide când și cum şi ce negociază. Această poziţie este poziţia noastră oficială, este poziţia oficială a Uniunii Europene şi probabil unii demnitari de la noi (referire clară la Vasile Dâncu, n.n.) trebuie să citească mai frecvent revista presei să afle aceste poziţii” (Klaus Iohannis, pe 11 octombrie 2022).
Se pune întrebarea firească: oare de ce Vasile Dîncu, marele cujetător al Ciumei Rozé (deoarece, după cum vedem, chiar și „ciuma” și-a ameliorat soiul de când coabitează cu Rareș Bogdan), profesor, filosof amator, eseist aspirant, strateg, etc. prieten cu băieții cu ochi albaștri – ramura bună, a ținut neapărat ca noi să aflăm nemijlocit, adică fără obișnuitul „pe surse”, că dânsul e în conflict deschis cu președintele-moluscă?
S-a speculat că, în nesfârșita sa supușenie, România ar fi fost somată să mai ia niște fiare vechi de pe la partenerii strategici iar domnul Dîncu a zis: „Ba nu! nu mai cheltuim banii patriei aiurea, când vin vremuri atât de încâlcite!”. Numai că eu nu prea cred că ăsta a fost motivul… Eu cred, mai curând, că demisia lui Dîncu trebuia să fie o mărturie pentru mai târziu. Și mai cred că dacă lucrurile vor avea un deznodământ nasol pentru România (deoarece există premize să se întâmple așa) fostul ministru al Apărării a vrut ca noi să știm cine este vinovatul! Și el a dorit ca, în viitor, să poată amănunți motivele acestei neînțelegeri cu dulapul de la Cotroceni și să ne poată desluși ce anume înseamnă: „…prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei”! Din această perspectivă, textul demisiei lui Vasile Dâncu nu închide o ușă, ci dimpotrivă, o lasă întredeschisă, pentru ceea ce va urma.
Eu sunt convinsă că Vasile Dîncu nu a fost instalat ministru al Apărării doar așa, că n-au găsit băieții altă rimă… ci pentru că se potrivea perfect în alveola goală, ca un reușit implant, verificat și răs-verificat. Cu toate acestea, probabil că de acum noi nu vom mai auzi de Vasile Dîncu, ci el se va îngropa într-o convenabilă uitare programată. Căci doar pentru mai târziu, pentru final, când toate se vor fi întâmplat, fostul ministru al Apărării și-a păstrat privilegiul de a mai intra odată pe scenă, în fața cortinei trase, de data aceasta, ca să ne explice tâlcul piesei de teatru la care astăzi, pasivi, cu toții asistăm.
Luminița Arhire
Sursa: facebook.com
