O avalanșă a curmat o viață : Dan Colniceanu, ofițer în cadrul ISU Brașov
O avalanșă de proporții a avut loc sâmbătă, pe Valea Coștilei. Locul este popular printre amatorii de sporturi extreme, dar este și notorie pentru riscurile ridicate. Avalanșa a avut și un efect tragic : un bărbat care a murit, după ce a fost surprins de avalanșă și, în ciuda intervenției medicilor, nu a fost salvat. Este vorba despre Dan Colniceanu, locotenent-colonel în cadrul ISU Brașov și avea 35 de ani. „Ne luăm rămas-bun, cu profund regret şi tristeţe, de la colegul nostru, locotenent-colonelul Dan Colniceanu, care şi-a pierdut viaţa în Munţii Bucegi, surprins de o avalanşă în zona Văii Coştilei, la doar 35 de ani. Absolvent al Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Pompieri, locotenent-colonelul Dan Colniceanu şi-a dedicat întreaga carieră salvării de vieţi, fiind încadrat timp de 12 ani în cadrul ISU Braşov. A fost unul dintre cei mai pricepuţi alpinişti ai inspectoratului, un profesionist desăvârşit şi un camarad respectat de toţi cei care au avut onoarea să îi fie alături’’, au precizat colegii celui dispăraut la datorie.
D.D.
.




