Numai eliminări : Niculescu și Cârstea, la simplu, perechea Halep/Niculescu, la dublu…

Numai eliminări : Niculescu și Cârstea, la simplu, perechea Halep/Niculescu, la dublu…

0 288

A treia zi a noului an nu a adus prea multe lucruri bune jucătoarelor de tenis din România, aflate la turneul de la Shenzhen, dotat cu premii totale de 500 de mii de dolari. Astfel, Monica Niculescu, locul 38 în clasamentul WTA, cap de serie numărul 7, a fost eliminată în turul doi, de chinezoaica Qiang Wang, cu 7-6, 6-4. Meciul a fost prima confruntare dintre Niculescu şi Wang și a durat peste două ore.
Tot marți, Sorana Cîrstea a avut o misiune imposibilă, în partida cu experimentata jucătoare poloneză Agnieszka Radwańska. Deznodământul meciului a fost cunoscut practic din primul set, când poloneza a zburdat pe teren și l-a adjudecat cu un sec 6-0. Setul secund a fost o altă porție de sănătate a adversarei Sornaei, care s-a impus cu 6-3. Ultima victorie a Soranei în faţa polonezei s-a înregistrat în 2009.
Veștile nu sunt deloc bune nici de la dublu, unde perechea Halep/Niculescu parcă ar fi vrut să termine cât mai repede, indiferent de scor și au făcut-o : 3-6, 3-6, în fața necunoscutelor rusoaice Natela Dzalamidze/Veronika Kudermetova!
Simona Halep va evolua miercuri dimineaţă, pe tabloul de simplu, în optimile de finală, împotriva cehoaicei Katerina Siniakova.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.