Nu va fi pace în Ucraina, pentru că nu le folosește nici...

Nu va fi pace în Ucraina, pentru că nu le folosește nici liderilor europeni, nici lui Zelensky, acuză Donald Trump.

0 68

Așa cum era și de așteptat, liderii europeni s-au întâlnit cu dictatorul Ucrainei pentru a vedea cum să respingă planul de pace al președintelui american, fără să pară că o fac definitiv și abrupt.
Asta, pentru că pe de o parte, acestor lideri le pasă prea puțin de pacea în Europa și de cetățenii ei, ci de mersul înainte al reînarmării prin companiile de armament germane, britanice și franceze, iar pe de altă parte lui Zelensky îi este o preocupare esențială comisioanele extrase de el și camarila sa de oligarhi din afacerile cu energie și cu arme și prea puțin aceea despre viețile ucrainenilor.
Ca și Von der Leyen, de altfel.
Astfel că, după întâlnirile din Africa și de la Geneva, europenii cu mintea complet alterată de absența perceperii realității au venit cu un contra-plan stufos și demagogic, care nu stabilește exact nimic, nici distribuția teritoriilor ocupate de Rusia în restul Ucrainei, nici ridicarea sancțiunilor economice, nici modalitatea de tragere la răspundere a protagoniștilor războiului, nici reintegrarea economică și diplomatică a Rusiei în lumea occidentală.
Este doar o declarație de intenții neconfigurate concret, dar care conferă Ucrainei tot felul de avantaje strategice și financiare, plus o armată imensă, fără să se țină cont de deturnarea sistematică a acestor ajutoare financiare și în armament de către regimul corupt al lui Zelensky.
În fapt, liderii Macron, Merz și Steimer nu vor să-i ofere satisfacția lui Trump de a fi încheiat războiul, pentru a-i sabota situația politică din perspectiva alegerilor locale din America de la jumătate de mandat prezidențial.
S-a luat deci decizia să se aștepte posibila plecare a acestuia de la Casa Albă peste trei ani, sperându-se că va fi înlocuit de un democrat.
Oricum, pentru Rusia condițiile liderilor europeni sunt inacceptabile și diversioniste, iar Vladimir Putin ar fi naiv și redus intelectual dacă le-ar accepta.
Donald Trump și-a trimis ginerele să continue la Geneva negocierile cu Zelensky în lumina planului american de pace, al cărui termen ultimativ de acceptare este joi, însă deja l-a lovit pe dictatorul kievean sub linia de plutire, demascându-i aroganța și nerecunoștința pentru eforturile de pace ale SUA în momentul în care a fost informat de refuzul acestuia și al liderilor menționați.
Este de așteptat acum ca America să-și suspende total sprijinul pentru Ucraina și să ridice unilateral toate sancțiunile pentru Rusia, în cazul respingerii definitive a planului american de către Kiev.
Aspect care este pe cale să se întâmple, iar războiul să continue și mai sângeros, până la victoria finală a Rusiei pe câmpul de luptă, cu alte sute de mii de morți din ambele tabere beligerante.
Cât despre elucubrantul și ineficientul plan de pace alternativ produs de liderii europeni, care prevede momeli stângace pentru Trump și pentru Putin, privind colaborări iluzive în privința metalelor rare și ale nu știu căror tehnologii, acesta este reflectarea vie a deprecierii diplomației europene sub țoapele și exaltatele care au ajuns ministrese de Externe în țările Uniunii și în Uniunea Europeană însăși, tot atât de puțin cunoscătoare ale afacerilor diplomatice cum sunt de ignorante într-ale războiului.
Trump a scris că „războiul dintre Rusia și Ucraina este violent și teribil”, dar că, în opinia sa, „cu un leadership puternic în SUA și Ucraina, nu ar fi existat niciodată” „Putin nu ar fi atacat niciodată! A făcut-o doar când l-a văzut pe Sleepy Joe în acțiune și a spus: ‘Acum e momentul meu!’

Am moștenit un război care nu trebuia să existe niciodată”
Trump mai afirmă că războiul a început „cu mult înainte” ca el să revină la Casa Albă pentru al doilea mandat și că milioanelor de oameni „li s-a luat viața fără sens” într-un conflict care ar fi putut fi evitat.
El critică și poziția Ucrainei față de eforturile diplomatice și militare ale SUA: „Conducerea Ucrainei nu a arătat nicio recunoștință pentru eforturile noastre.”, liderii de la Kiev au arătat „zero recunoștință” pentru eforturile Statelor Unite de a opri războiul

Mesajul tensionează negocierile de la Geneva
De asemenea, Trump acuză Europa că „încă cumpără petrol din Rusia”, în timp ce Washingtonul furnizează armament și sprijin crucial pentru NATO și Kiev.
Am convenit asupra principalelor elemente necesare pentru o pace justă şi durabilă şi pentru suveranitatea Ucrainei. În primul rând, frontierele nu pot fi modificate prin forţă”, a spus Von der Leyen, potrivit Știri pe Surse, ținând-o langa cu inviolabilitatea teritoriilor ucrainene, care aparțin de fapt Rusiei, și din perspectivă istorică, și din cea demografică.
„În al doilea rând, în calitate de naţiune suverană, nu pot exista limitări asupra forţelor armate ale Ucrainei, ceea ce ar lăsa ţara vulnerabilă faţă de un viitor atac, subminând astfel şi securitatea europeană”, a adăugat preşedintele Comisiei. „Ucraina trebuie să aibă libertatea şi dreptul suveran de a-şi alege propriul destin. Ea a ales un destin european”, a mai spus şefa executivului UE.
Premierul Poloniei Donald Tusk a anunțat că, „alături de liderii Franței, Italiei, Germaniei, Marii Britanii, Canadei și Japoniei, se vor întâlni pe această problemă la Luanda înainte de începerea summitului Africa-Uniunea Europeană, unde voi prezenta punctul de vedere polonez”.
Cum era și de așteptat, liderii europeni împreună cu Zelensky au respins pacea și au ales războiul, respingând planul de pace al președintelui Trump.
Ucraina va fi complet reconstruită şi despăgubită financiar, inclusiv prin intermediul activelor suverane ruseşti care vor rămâne îngheţate până când Rusia va compensa daunele cauzate Ucrainei”, se arată în document, conform Știri pe Surse.
Documentul, pregătit pentru discuţiile privind planul de la Geneva, propune ca efectivele militare ale Ucrainei să fie limitate la 800.000 de soldaţi „în timp de pace”, în loc de limita generală de 600.000 propusă de planul SUA.
De asemenea, se menţionează că „negocierile privind schimburile teritoriale vor începe de la linia de contact”, în loc să se stabilească în prealabil că anumite zone ar trebui recunoscute ca „de facto ruseşti”, aşa cum sugerează planul SUA, potrivit cotidianului citat anterior.

Liderii E3 au redactat planul Europei
Contrapropunerea a fost redactată de puterile europene E3 – Marea Britanie, Franţa şi Germania, a declarat o sursă familiarizată cu documentul.
Viktor Orban, a notificat oficial Comisia Europeană că, „dacă Uniunea Europeană nu susține „imediat și necondiționat” „planul de pace” al lui Donald Trump, Ungaria va bloca orice formă de ajutor european pentru Ucraina.
De aceea, actuala strângere de semnături și consultarea națională sunt importante: ele se referă la faptul că Ungaria nu dorește să intre în război și că banii maghiari aparțin maghiarilor.
Nu trimitem soldați sau arme în Ucraina și nu vrem să ne ardem banii acolo. Această poziție națională unitară și fermă ne ajută să rămânem în afara mesei de negocieri de la Bruxelles și să ținem Ungaria departe de război.”,
scrie Viktor Orban, conform cotidianului citat anterior.
Fostul ministru Adrian Cioroianu, nulitatea manifestă a Externelor Românești de mai demult, a subliniat, într-o ieșire de o rară slugărnicie față de Nicușor Dan, că unitatea europeană rămâne esențială și că pozițiile pro-Ucraina exprimate de alte state din regiune nu afectează coeziunea generală: „România nu a spus că are altă părere și nu trebuie să dramatizăm. Președintele României este la curent cu tot ce se întâmplă, inclusiv cu viitoarea vizită la Geneva, „Chiar dacă situația pare nefericită, există o reunire a Europei, inclusiv poziția coerentă a Marii Britanii și a României.” și-a strecurat Cioroianu, conform cotidianului Știri pe Surse, limba făcută tirbușon în urechea șefului statului, semn că țintește către vreo funcție guvernamentală, sau una de consilier prezidențial.

Dan Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.