Noutate: Windows 7 Beta

Noutate: Windows 7 Beta

0 213

Chiar si in stare beta, de testare, Windows 7 reuseste sa surclaseze ultimul sistem de operare al companiei Microsoft, Windows Vista, conform unui material publicat de cotidianul Wall Street Journal.
Anul 2009 se anunta un an important pentru dezvoltatorii de sisteme de operare. Apple a anuntat deja o noua versiune a sistemului de operare Macintosh ce va purta denumirea Snow Leopard. Palm va prezenta de asemenea un nou sistem de operare pentru telefoanele mobile inteligente ce va purta denumirea Palm WebOS. Insa cu certitudine, lansarea care ii va interesa pe cei mai multi utilizatori de calculatoare este cea a noului sistem de operare produs de Microsoft, Windows 7.
Microsoft nu a anuntat inca data lansarii oficiale a sistemului de operare Windows 7, insa, conform analistilor pietei IT, acest sistem ar putea ajunge in rafturile magazinelor inca din toamna acestui an.
Astfel, chiar si in versiunea beta, Windows 7 pare a fi mult mai bun decat predecesorul sau, Windows Vista, ale carui probleme de compatibilitate, viteza scazuta de lucru si cerintele mari de sistem, i-au facut pe multi utilizatori sa revina la deja batranul dar stabilul Windows XP.
Din multe puncte de vedere, Windows 7 nu reprezinta o abordare radical diferita a unui sistem de operare, fata de Windows Vista, insa este conceput a reprezenta mult mai mult decat o varianta ‘reparata’ de Vista. Fara indoiala ca una dintre principalele atractii pentru utilizatorii de Windows si marea provocare pentru fabricantii de monitoare pentru calculator este functia de navigare printre programe folosind un sistem touch-screen, similar cu cel implementat de Apple la iPhone.
Printre cele mai importante avantaje constatate insa la Windows 7 este viteza de operare mult superioara fata de Windows Vista si faptul ca poate rula foarte bine si pe configuratii hardware inferioare celor la care este limitat Vista. De asemenea, incompatibilitatile software care au reprezentat o mare problema pentru utilizatorii de Windows Vista par sa nu mai fie o problema si in cazul Windows 7, chiar daca acest sistem de operare este inca in stadiul beta.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.