Nota zero la purtare

Nota zero la purtare

0 146


Cam asa ceva ar merita o seama dintre liceenii si gimnazialistii nostri, dar si educatorii lor, profesorii si parintii.


Un recent sondaj a dus la concluzii putin imbucuratoare asupra viitorului societatii noastre.


Astfel s-a putut constata ca 4 din 10 elevi din categoria celor de mai sus isi incep viata sexuala cam devreme, pe la 12-13 ani, in nedeplinatate a dezvoltarii fizice. Si nu acesta ar fi cel mai groaznic lucru, dar fac sex neprotejat, lipsindu-le ‘cunostintele tehnice’ in acest domeniu, ceea ce poate avea urmari neplacute, caci s-au numarat in trecutul recent 294 de mame la 13-14 ani.


Alta belea, mult mai mare si cu urmari mult mai grave, este consumul de alcool – circa 3 din 10 – insotit de consumul de tutun si, ce este foarte grav, chiar de droguri, si aceasta de la varsta de 8-10 ani.


Aceste lucruri duc, dupa cum s-a putut constata, la o slabire a procesului de invatamant si a minimei discipline scolare, ceea ce duce la un viitor cel putin dubios al unei parti a societatii noastre, dovada stand si agresivitatea dintre elevi si chiar a acestora fata de profesori, cu urmarile de rigoare.


Dar poate nu elevii sunt principalii vinovati, caci ei se afla la o varsta destul de dificila, fiind in formare si usor influentabili.


De aceea o parte din vina apartine incontestabil cadrelor didactice, care au o pregatire psihologica slaba, ca sa nu mai vorbim de cea profesionala, ei prezentandu-se la ore cu lectia invatata intre doua cafele si nereusind sa prezinte materia intr-un mod atractiv si cu dragoste pentru meserie. Ceea ce duce la niste ore cenusii, in care ambele parti abia asteapta sa sune clopotelul.


Iar cea mai mare vina o poarta incontestabil parintii, cel putin corijenti la cursul cu cei sapte ani de acasa. In viata copilului, mai ales in primii ani de viata, nu este de ajuns sa-i oferi odraslei hrana si haine, ci este necesara apropierea sufleteasca si, prin asta, indrumarea spre lucruri pozitive, creative, de folos in viitorul respectivului copil si, prin asta a societatii in care suntem o comunitate, ca vrem sau nu.


In acest sens ar trebui lasate la o parte interminabilele discutii asupra efectului, ci trebuie, fara multa vorbaraie, trecut la starpirea cauzelor si tinandu-se cont de evolutia societatii, cu schimbarile ei si cu progresele, pozitive sau negative.


?


Dan Bota ?????

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.