NOROCOS SUNTETI, MAJESTATE!
Marturisesc, Majestate, eu am apucat sa fac o pasiune pentru Dvs. abia dupa ce nu v-am mai fost supus. Caci inainte de abdicarea Domniei Voastre… nu m-a intrebat nimeni.
Azi ma numar, insa, intre cei ce va cunosc bine viata, cu reusitele – putine, cate au fost – dar si cu betesugurile morale – destule cate sunt – pe care le duceti in traista norocos de lunga a existentei Voastre. Caci ati fost si sunteti tare baftos, Majestate, sa nu va fie de deochi!
Singurul ghinion pe care vi l-a pus Dumnezeu in carca ramane absenta unui urmas pe parte barbateasca. Desi v-ati straduit abitir, Regina Ana v-a turnat cinci fete, una dupa alta, caci asa v-a fost norocul. Macar sa fi avut cu toatele chemarea muzicii si tot era un oberschluz : formau de-aolalta un quintet, ce putea avea si astfel valoare de unicat intre atatea familii de capete incoronate…
Si mai aveti un noroc, Majestate: au fost si cativa istorici obedienti ce v-au crezut, cand ati declarat ca ati renuntat la tron pentru ca ati fi fost santajat. Spuneati, adica, la refuzul Vostru de a semna abdicarea, ca urmau sa fie impuscati o mie de tineri monarhisti. Doamne feri, si sa te gandesti te ia cu frig…
Rezultat anticipat: fiind adica santajat atunci, orice semnatura obtinuta prin constrangere, devine azi nula de drept, ca si abdicarea.
Neuitatul profesor universitar, scriitorul Stefan Cazimir a rostit, insa, in Sedinta Parlamentului din 27 decembrie 1990, doua fraze ce l-ar face pe orice Suveran sa-i arda obrajii de rusine. Sa ne amintim, Majestate: „Un Suveran nu poate fi constrans niciodaaa, pentru ca din clipa cand se supune constrangerii, el si-a recuzat propria Calitate. O coroana nu e o palarie, s-o scoti, sau sa o pui dupa cum bate vantul.”?
Nu mai spun ca nici Stalin nu era asa de tampit sa accepte executia aiurea a 1.000 de tineri, in vazul (inca) aliatilor anglo-americani, cata vreme Petru Groza si Gheorghiu-Dej puteau rezolva toata „afacerea” (cum au si facut-o…) printr-o negociata motivatie financiara si materiala.
“Chestia” cu santajul a folosit-o, insa, si Carol al II-lea, ce v-a fost tata iubitor si mentor spiritual.
Mai intai, la 4 ianuarie 1926, ca printz mostenitor, primul nascut al Regelui Ferdinand, semna actul de renuntare la tron, parasind tara.
Se stie insa ca in timpul primului Mare Razboi, sturlubaticul Carol al II-lea, practic, a mai abdicat o data. Pur si simplu a dezertat de pe front cu „peclitele” de maior pe umar, fugind la Odessa cu frumoasa d-soara Lambrino, unde s-a casatorit in taina, spre uimirea totala a viitorilor fondatori ai KGB…
Recuperat si adus in tara de serviciile secrete romanesti, tanarul Carol al II-lea – deja tata al printului Mircea (Lambrino) de Hohenzollern – si-a abandonat apoi si nevasta (Regina Elena), si fiul (viitorul Rege Mihai), si numele de print mostenitor (devenind doar cetateanul Carol Caraiman), plecat de nebun prin Europa, alaturi de faimoasa amanta, Elena Lupescu, duduia care l-a subjugat sexual toata viata…
Readus pe blat in Ardeal, la 8 iunie 1930, de catre Iuliu Maniu (care a exploatat abil un moment de criza politica), Carol al II-lea si-a motivat atunci semnatura de pe Actul de abdicare, la fel: tot prin constrangere!
Chiar tatal Domniei Voastre, Majestate, v-a uzurpat prima oara, pe bune, calitatea de Rege si abia apoi, in 1947, ati cazut la pace cu Petru Groza, cel numit, prin Decret, Prim-ministru tocmai de catre augusta Dvs. (merge si prescurtat) persoana.
(Despre cum l-ati pacalit, insa, pe insusi Petru Groza, sa ne reamintim in editia de maine, Majestate…).
D.D.Rujan
?
