NOROCOS SUNTETI, MAJESTATE (II)

NOROCOS SUNTETI, MAJESTATE (II)

0 73

Am fi niste naivi sa credem ca la varsta cruda pe care o avea, cand a fost de acord cu arestarea Maresalului Antonescu, Regele Mihai avea si minte destula ca sa puna la cale „intoarcerea armelor”, fara a negocia direct cu reprezentantii lui Stalin, desprinderea de Germania. Numai o camarila regala deopotriva de naiva si aventuroasa isi putea imagina ca dandu-le „de veste” (in cel mai mare secret!) catorva diplomati ai Angliei si Statelor Unite, totul era OK, adica „harasho!” Da’ de unde…


Principalul actor al Razboiului Frontul de Est s-a facut ca ploua?!


?


Stalin si poporul rus/Libertate ne-au adus…


Chiar daca „auzisera” ei ceva pe cale diplomatica (via Helsinki si Cairo!), rusii si-au jucat perfect rolul de surzi la gestul – corect din punct de vedere istoric! – al alaturarii la Coalitia antihitlerista, dar absolut pripit si deloc pregatit din punct de vedere militar! Asa se face ca, desi ne-am declarat alaturi de Aliati la 23 august 1944, zeci si zeci de mii de ostasi, de ofiteri si generali ai Armatei Romane, care au depus armele conform Ordinului Majestatii Sale, au fost dezarmati si transformati pe loc in prizonieri si directionati spre minele din Donbas, ori spre Siberia, de catre fostul dusman sovietic.


Comandatii sovietici ai Frontului de Est s-au facut ca afla cu uimire despre noul aliat impotriva lui Hitler, abia dupa ce rusii au fost intampinati cu flori la Bucuresti, de unde trupele germane fusesera deja scoase de catre Armata Romana?!


?


Petru Groza, tras pe sfoara…


Revenind la amintita „abdicare fortata”, destui istorici socotesc ca, de fapt, renuntarea la tron a fost o „intamplare” indelung negociata de catre expertii Casei Regale cu Guvernul Petru Groza. Acestia au reusit sa includa in viitorul Decret de expropiere (ce urma sa fie facut public dupa abolirea Monarhiei!) toate proprietatile Casei Regale, precum si bunurile mobile si imobile ce constituiau Domeniul Coroanei!


Avand o alta perspectiva asupra timpului si a istoriei (stupida si limitata), „expertii” lui Petru Groza erau convinsi ca pot promite orice, doar sa-l vada plecat pe Rege din tara. Cu armatele sovietice sub ferestrele Palatului Regal, cine isi putea inchipui, in 1947, ca peste sase decenii, urmasii Dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen vor scoate de sub obroc tocmai Decretul nr. 38/26 mai 1948, publicat in Monitorul Oficial nr.121/27 mai 1948, prin care se dispunea ca „Statul Roman sa reintegreze in proprietatea sa toate bunurile care constituiau Domeniul Coroanei si a celor care erau folosite sau administrate sub denumirea de Casa Regala, impreuna cu intreg inventarul viu si mort.”


Cum rezulta din Decret, au fost incluse aici nu doar bunurile fostului Rege Mihai I, dar si toate bunurile membrilor fostei Familii Regale, inclusiv cele?”folosite sau administrate sub denumirea de Casa Regala”.


Si astfel au fost readuse in proprietatea Statului Roman:


o?????? terenuri agricole in suprafata de 11.850 ha,


o?????? terenuri forestiere (paduri, parcuri de vanatoare, pasuni alpine, etc.) in suprafata de 70.815 ha,


o?????? 9 palate si castele,


o?????? 11 cabane si case de vanatoare,


o?????? 17 case administrative,


o?????? peste 100 de corpuri cladiri din mediul urban, cu peste 1.000 de camere, situate in Bucuresti si in cele mai pitoresti zone ale tarii.


Toate sunt azi revendicate si disputate in instante, dupa principiul “revendicam tot si vedem ce obtinem…”


Chiar dupa ce Casa Regala negociase si semnase cu Guvernul Nastase (ca si Guvernul Petru Groza odinioara…)? o Intelegere prin care i se promisese cash 30 milioane euro pentru Castelul Peles, Palatul Elisabeta, in Bucuresti, si Domeniul? Savarsin, in Banat, toate drepturile cuvenite pe viata unui sef de stat, plus gradul de colonel si ambasador itinerant pentru “Printul Consort” Duda….


?


(Interesante in aceasta perspectiva sunt revendicarile Casei Regale din judetul Brasov, pe care le prezentam in editia de maine?!).


?


D. D. Rujan


?

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.