Noi proteste ale agricultorilor

Noi proteste ale agricultorilor

0 172

Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania a organizat ieri un protest in Capitala, ca urmare a dezinteresului dovedit de guvernanti fata de agricultura romaneasca.
Circa 400 de tarani s-au strans la Palatul Victoria, iar alii 1.000 si-au inceput protestul in piata Enescu, de langa Ateneu, pornind apoi in mars spre intalnire cu ceilalti.
Presedintele LAPAR, M.Cucu, a fost totusi amabil, daca este sa tinem cont de indignarea si supararea sa si a celorlalti demonstranti, sa arate scopul acestor proteste.
In aceasta prima faza taranii vor, in primul rand, rezolvarea problemei motorinei prin marirea subventiei la 2,00 lei/litru, aceasta pentru a putea duce la bun sfarsit lucrarile de primavara pe ogoare, baza unei viitoare recolte.
Se mai arata ca micii producatori romani pleaca din start cu un mare handicap fata de similarii lor din UE, exemplificand printr-o comparatie: in timp ce in celelalte tari se merge pe o subventie de pana la 400 euro/ha, la noi taranul primeste doar 90 euro, dar si aceia cu mari scartaieli.
Alta comparatie este facuta si in privinta motorinei: in timp ce in celelalte tari motorina ii costa pe tarani 0,5 euro/litrul, ai nostri scot din buzunar 1,2 euro.
Referitor la banii mult trambitati de premierul Tariceanu, acestia sunt destinati doar investitiilor, nu lucrarilor curente. Iar aceste investitii pretind si din partea romanilor o anumita baza si o completare financiara, ceea ce majoritatea taranilor nu-si poate permite, ei fiind traitori la limita. Asa ca tot doar marii latifundiari ar putea beneficia de ei.
LAPAR cere ca cel putin banii din subventiile alocate de UE sa le fie dati incepand din martie si pana cel tarziu pe 15 aprilie, altfel se vad pusi in imposibilitatea de finalizare a lucrarilor de primavara pe toata suprafata, parte din ea ramanand intelenita.
Deasemena taranii nu au primit banii de la APIA, in acest sens subliniindu-se atitudinea negativa a Ministerului Finantelor si a ministrului Vosganian. O delegatie LAPAR s-a prezentat la o intalnire programata cu ministrul pe 13 martie. Acesta, dupa ce i-a lasat sa astepte patru ore, si-a pus oamenii sa-I alunge din institutie.
In replica, reprezentantul Ministerului Agriculturii, Teodor Mihalcea, aparut pe micile ecrane, a balbait, cu dese intrerupei, cu “aaaaurile celor care nu prea stiu ce sa spuna, deci foarte neconvingator, ca urmeaza reducerea accizelor la motorina pentru agricultori si ca totul va fi bine si la vara cald.
Este clar ca actualii guvernanti intarzie cu aceste subventii pentru ca au astupat cu banii destinati agricultorilor alte gauri din asfaltul economiei romanesti. Alte explicati logice nu exista.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.