Noi parcari in Brasov

Noi parcari in Brasov

0 265

Ideea unor parcari de mai mari dimensiuni in Brasov, datorita si necesitatii lor, este mai veche. Odata cu trecerea anilor postdecembristi si din toata saracia clamata mai ales de cei care au cat le trebuie, multi brasoveni si-au facut rost de diferite autovehicole, mai noi sau mai vechi, cum i-au tinut buzunarele. Explozia acestor achizitii a facut ca locurile de parcare sa fie total depasite de numarul masinilor de parcat, mai ales ca au aparut si o sumedenie de firme si firmulite, fiecare cu cel putin o masina.
Si toti acesti noi proprietari de autovehicole vor sa-si parcheze masinile cat mai aproape de domiciliu sau sediu de firma, daca s-ar putea chiar la iesirea din lift.
In sensul amenajarii de locuri de parcare, Primaria a tot ciuntit, in cazul zonelor cu blocuri, din spatiul verde, a pus borduri si a asfaltat, a tras dungi intre spatii numerotate si s-a pus pe incasat bani frumusei din licitarea acelor locuri, ocupate, pana la asfaltare, de aceleasi masini. Ma mir cum de nu le-a venit ideea sa intre, sub cine stie ce motiv, si prin curtile oamenilor si sa le stabileasca unde sa-si parcheze masinile, contra cost, bineinteles.
Dar pentru ca si asa locurile de parcare s-au dovedit insuficiente, s-a hotarat infiintarea unor parcari de mai mari dimensiuni, ca in Occident, subterane si supraterane, insa dupa model de behait mioritic. Afirm aceasta pentru ca nu se vor aplica modelele japoneze, americane sau vest-europene, ci niste corcituri cu pedigree ciudat, caci n-ar fi vorba de lipsa fondurilor, ci de lipsa unei gandiri de perspectiva.
Astfel, dupa un joc de-a soarecele si pisica, implicata fiind si Justitia, ca matusa care imparte lingurite cu dulceata, Primaria a cazut la pace cu firma Sky Parking, aceasta urmand sa amenajeze o parcare sub si supraterana in zona Spitalul Militar – Complexul „Star”, insa cu doar 33 locuri de parcare – lucrarile vor incepe cat de curand – si alte doua subterane, bagate sub parcul Titulescu si sub terenul de sport al Colegiului National „Andrei Saguna”.
Daca parcarea de sub terenul de sport are sanse sa nu inghita prea mult spatiu verde – doar intrarile si iesirile vor rade cam jumatate din parculetul aflat in preajma – este curios de vazut cum va primi flora parcului Titulescu intreprinderea. Acolo sunt arbori care-si intind radacinile la metri buni sub pamant, iar parcarea nu va fi amenajata ca intr-o vagauna, ci plafonul ei se va situa la cel mult doi metri de suprafata, aceasta insemnand moartea parcului, care va arata, in timp, ca un barbat cu chelie.
Oare edilii brasoveni chiar nu stiu sa invete din experienta altora, sau nu vor, ca nu ii lasa interesele?

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.