Nicușor Dan vrea ca magistrații să se toarne între ei, ca în vremea Securității!
Bântuit pesemne de nostalgia turnătoriilor sale la Securitatea ceaușistă despre profesorii și colegii săi de olimpiade internaționale, cum a fost acuzat în presă, președintele Nicușor Dan se așteaptă la același comportament abject precum al său și din partea magistraților români.
Printr-o logică stranie și contorsionată în sine, președintele vrea Sistemul represiv și totalitar, al cărui vârf este el însuși, demascat de judecători în special, pentru că procurorii sunt sub ministerul milițienesc al lui Predoiu.
Doar că, cel mai crunt abuz al Sistemului, anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut de către Justiția constituțională aservită Puterii, este chiar abuzul pe care Nicușor Dan îl cauționează și îl prezintă ca o pilduitoare acțiune judiciară din interese superioare de stat euro-atlantice.
Deci, acesta ar trebui să înceapă prin a se denunța pe sine, înainte de a le cere judecătorilor acest lucru.
În fapt, este tot o perdea fumigenă pe care i-a băgat-o în cap vreun securistoid dintre cei care mișună tăind frunze la câini prin culoarele Cotroceniului, potrivit căreia ar fi indicat de a se produce o fisură în frontul magistraților.
Ceva în genul identificării unor spărgători de grevă, care să se alăture în stradă și pe platformele de socializare hoardelor protestatare haștagiste de inspirație neo-leninistă, pe care Nicușor Dan însuși le inspiră să atace sistemul de Justiție.
Pentru că disperarea guvernamentală este mare, iar reforma tăierilor pensiilor speciale și a termenului majorat de ieșire la pensie a magistraților este de așteptat să se prăbușească din nou la CCR, compromițându-se total austeritatea reformistă impusă poporului de guvernul Bolojan.
Cerându-le magistraților într-un mod diversionist și ipocrit să se revolte împotriva lor înșiși, Nicușor Dan bate noi recorduri de gândire abulică și încâlcită, ce frizează patologicul, iar judecătorii din sistem i-au răspuns adecvat spulberându-i argumentele necesității unei revolte a acestora pentru a deservi interesele gloatei progresiste a USR și a reziștilor din stradă.
Care și-ar dori un sistem judecătoresc al tribunalelor populare, așa cum au învățat ei la ora de leninism sorosist de rit nou.
Judecătorii români demonstrează că atacul concertat și concentrat asupra Justiției este creat artificial în laboratoarele Puterii, prin metode securistoide și insurecționale în stradă, utilizate și în vremea lui Ceaușescu și în perioada post-revoluționară de Sistemul politic totalitar, care-și vrea politicile antinaționale și devalizările economiei naționale acoperite de diverse perdele de fum mediatice.
Președintele Nicușor Dan le cere public magistraților să se revolte față de abuzurile din sistem, conform Știri pe Surse. Dan spune că la Cotroceni se pregătește o analiză privind problemele din sistemul de justiție, despre care spune că în mare parte e format din oameni corecți și onești.
„Dar tot eşti judecător, ai totuşi o responsabilitate să te manifesti. Dincolo de a fi corect în a rezolva nişte dosare, în opinia mea, dacă eşti judecător sau procuror, ai o responsabilitate pentru sistemul de justiţie în ansamblul lui.
Şi, bineînţeles, că va exista, din partea noastră, a echipei de aici de la Cotroceni, va încerca, după momentul în care vom veni cu raportul, cu diagnosticul, în care încercăm să punem cât mai multe date ca să fie situaţia obiectivă, în măsura în care anumite procese sunt disfuncţionale, o să încercăm să atragem atenţia opiniei publice, dar fără o presiune şi din interiorul sistemului o să fie foarte greu de reformat”, a spus Nicușor Dan pentru Epoch Times, un site securistoid, preluat de Știri pe Surse.
Recent, CSM a intrat în conflict cu vicepremierul Oana Gheorghiu, care a acuzat că pensiile magistraților sunt plătite din banii copiilor săraci.
Ulterior, Gheorghiu a explicat că nu se pricepe la acest subiect, potrivit cotidianului citat anterior. „O să-mi permit să vă corectez. Eu nu am vorbit niciodată despre salariile magistraților.
Întrebarea a fost despre pensiile magistraților și m-am referit la faptul că magistrații ies la pensie la 48-50 de ani. Ăsta a fost subiectul discuției.
În ceea ce privește remarcile mele, au fost niște metafore care pare că au supărat niște oameni și îmi pare rău dacă s-au simțit lezați.
Discuțiile nu le-am purtat niciodată despre salarii și nu știu dacă sunt salariile mari. Probabil că nu sunt suficient de mari. Dar discuția era strict legată de vârsta de pensionare și de pensiile magistraților, despre care întreaga societate știe că sunt cu totul diferite de restul populației, ceea ce nu pare a fi tocmai în regulă”, a spus vicepremierul, conform Știri pe Surse.
Judecătoarea Dana Gîrbovan, președintele curții de Apel Cluj, a acuzat că:
„S-a ajuns la proteste împotriva președintei Înaltei Curți, împotriva hotărârilor date de Înalta Curte pe problema special rostogolită a prescripției. În câteva zile, dacă te uitai la televizor, judecătorii erau transformați în dușmanii poporului” „Sunteți dispuși să vă puneți toată încrederea în stat că nu vă va acuza niciodată decât atunci când are dreptate? Dacă renunțăm la prescripție, renunțăm la apărare în fața statului”.
„CCR a spus foarte clar că nu poți întrerupe prescripția prin acte care nu sunt comunicate persoanei. Parlamentul a avut patru ani să reglementeze. Nu a făcut-o. În acești patru ani, s-a născut o practică neunitară, fiecare judecător își stabilea singur, practic, care este legea. Apoi, CCR a declarat textul în întregime neconstituțional”, explică ea.
În acest context, presiunea pusă acum pe judecători este, în opinia ei, profund nedreaptă:
„Tu nu poți cere judecătorului să acopere vina Parlamentului și să treacă într-un abuz nou. Ar fi o justiție de tip stalinist, a tribunalelor populare”.
Judecătoarea subliniază că valul de furie publică este alimentat deliberat și că se construiește un mediu toxic în care magistrații sunt puși să aleagă între lege și opinia străzii.
„Se cere pur și simplu ca judecătorii să ignore legea și deciziile CCR pentru că asta vrea populația la momentul respectiv. E inacceptabil. Justiția nu funcționează după sondaje”, spune Gîrbovan, potrivit Știri pe Surse.
Judecătorul din CSM,, Alin Ene, este de părere că afirmațiile lui Nicușor Dan „sugerează o autoritate asupra puterii de justiție pe care nu o are, cel puțin constituțional.
„Prin aceste declarații se întâmplă patru lucruri grave”, mai spune judecătorul. conform Gândul:
* Se etichetează public justiția ca având „abuzuri” fără să se indice mecanisme legale concrete de constatare a acestora. * Dezbaterea este mutată din zona procedurii în zona presiunii politice. În statul de drept, „abuzurile” nu se constată de la tribuna politică, ci prin instanțe și organe disciplinare.
* Se solicită o „mobilizare internă” ca instrument de reformă, în afara cadrului constituțional. Reforma nu se face prin presiune de grup între magistrați și apeluri publice la reacții colective, ci prin: legi conforme Constituției, proceduri disciplinare normale și prin respectarea rolului CSM ca garant constituțional.
* Se insinuează că magistrații care nu „reacționează” ar perpetua un sistem defect. Într-un stat de drept, rolul președintelui este să garanteze independența justiției, nu să stimuleze mobilizări interne contra ei înseși.
Mai întâi se proclamă existența „abuzurilor” și apoi se caută „abuzații” care să confirme ipoteza.
Metodă validă poate în matematică, unde mai întâi se expune concluzia (ca ipoteză de demonstrat, considerată deja adevărată) și abia apoi se caută argumentele care să o confirme, dar inadmisibilă în drept. În justiție, întâi se strâng probele, după care se formulează concluziile.
„A vorbi vag despre abuzuri nedeterminate și a cere mobilizări produce deliberat tensiune acolo unde există deja mecanisme funcționale de control”, mai spune judecătorul, acuzând că prin afirmațiile sale, președintele Nicușor Dan nu rezolvă nicio problemă, ba chiar creează una.
„Aceasta este rețeta clasică:
* se construiește artificial ideea unei crize,
* se întreține presiunea mediatică,
* se cer „reacții”,
în final se justifică măsuri intruzive împotriva unei puteri fundamental independente, spune judecătorul, potrivit Gândul.
Libiu Dan Mateescu





Niklosh Daniel
care vremea securitatii , acum ce-i ?