Nicolaescu trimite bolnavii in abatoarele de stat

Nicolaescu trimite bolnavii in abatoarele de stat

0 266
Medici si pacienti sunt revoltati de decizia ministrului Sanatatii de a taia finantarea spitalelor private de la Casa de Asigurari de Sanatate. Prefer spitalul nu abatorul, spune o pacienta brasoveana internata la un spital privat, dupa ce statul s-a declarat neputincios in privinta bolii ei. Medicii spun ca bolnavii sunt primele victime ale deciziei, care ignora faptul ca statul nu detine aparatura si specialistii care au salvat in zona privata vieti condamnate de echipamentele invechite si lipsurile de la stat.
Ministrului Sanatatii Eugen Nicolaescu a anuntat ca, de la 1 martie, spitalele private nu vor mai primi bani de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Motivatia deciziei ar fi revitalizarea sectorului de stat si obligarea sectorului privat sa se autofinanteze.
Pacientii clinicilor private din Brasov considera ca decizia ministrului Nicolaescu le incalca drepturile si ii priveaza de tratamentul de care se bucura la privat: Conducerile clinicilor private din Brasov considera ca pacientul este privat de libertatea de a alege si ca dotarile din mediul privat nu se compara nici pe departe cu cele din unitatile spitalicesti de stat: Medicul primar Catalin Iacob, seful Sectie Radioterapie la Centrul de diagnostic si tratament oncologic, spune ca de serviciile acceleratoarelor de particule din dotarea Centrului beneficiaza pacienti din patru judete, care nu se mai pot trata la aparatul cu cobalt, iesit din uz si devenit deja periculos pentru bolnavi. Situatie confirmata si de Cezar Irimia, presedintele Federatiei Asociatiilor Pacientilor cu Cancer, care stie ca singura sansa a bolnavilor pe care ii reprezinta este sa se trateze la privat.   
Clinica ICCO este singura unitate medicala care face interventii pe cord in cazul infarcturilor miocardice, cu urgente din Brasov si Covasna. Daca aceste acte medicale nu ar mai fi gratuite, putini pacienti si-ar putea permite interventiile care ar putea ajunge si la 8000 de euro. Clinica avea in plan, spune Florin Ortan – senior M.D. Sef sectie Cardiologie Clinica ICCO, si infiintarea unei sectii de insuficienta cardiaca tot in contract cu Casa de Asigurari de Sanatate pentru ca pacientii sa beneficieze de servicii gratuite sau la preturi foarte mici.
Evidentele medicale arata ca afluxul de pacienti in zona privata este foarte mare la Brasov. Intre 60 si 100 de pacienti apeleaza in fiecare luna la serviciile Centrului de Diagnostic si Tratament Oncologic, dupa ce unitatile de stat nu au putut sa le ofere tratamentul de care aveau nevoie. Anul trecut, la Spitalul Sfantul Constantin, din cei 2700 de pacienti externati, 30% au venit directionati de medicii de la stat cu boli care nu puteau fi tratate din cauza lipsei tehnologiei.
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.