NESIMȚIRE! Am avut anul trecut peste 338.554.012 lei pentru panseluțe, asfalt, tomberoane...

NESIMȚIRE! Am avut anul trecut peste 338.554.012 lei pentru panseluțe, asfalt, tomberoane dar Scripcaru ne spune că nu avem bani de dezinfecție!!!

9 1897


Prin Ordonanţa militară nr. 4 anunţată în 29 martie, după ora 21.00 şi ce trebuie aplicată începând cu data de 31 martie 2020, primăriile au primit la dispoziţie o zi pentru a asigura şi dezinfectara scărilor din blocuri.
Ei au fost obligați să se pregătească, să caute furnizori de dezinfectanţi, de echipamente şi să vadă cum realizează acţiunile propriu-zise.
Edili brașovenii o dau acum din colț în colț. Apoi unii edili spun că nu au primit, încă, toate clarificările de la Bucureşti. Deh ei aveau strânse fonduri pentru mit… pardon, mișcarea electorală, dar aceasta a intrat într-un con de umbră.

Vedeți și articolul ,, Primarii din teritoriu nu prea știu cum să aplice Ordonanța nr. 4”


Dar cel mai spurprins pare ca de obicei George Scripcaru.
Pentru aceasta aplicare legii pare o misiune imposibilă. El spune că se pune problema banilor, în condiţiile în care au cam dispărut de pe piaţă dezinfectanţii şi dispenserele (pentru dezinfectarea mâinilor, asta înainte ca oamenii să se spele când intră în casă, aşa cum recomandă medicii) și astfel produsele esenţiale pentru lupta împotriva noului coronavirus s-au scumpit, iar sumele ce trebuie alocate de la bugetele locale vor fi mari – se plânge supremul de la SC Primăria Scripcaru SA.

ASTA ÎN CONIȚIILE ÎN CARE ANUL TRECUT S-AU GĂSIT DE ,,INVESTIT” 338.554.012 lei în asfalt, deszăpezire, flori, reparații electrice, reparații drumuri. Deci investiții în scoli sau sănătate sau Aeroport un mare ZERO. Dar a vrut să invetească un milion de lei într-un WC. Șimțea că-i put vremurile!? Cum am ajuns la aceste cifre? Vedeți lista de articole de la final la Nota Redacției. Să nu uit, persoanele fizice plătesc 542 lei pentru gigacalorie și am scăpat de măriri datorită.. coronavirus. Jenant.

Scripcaru vrea precizări de la Guvern și zice că nu înțelege ce-i cere legea!!!

Scripcaru anunţat că aşteaptă nişte precizări referitoare la aceste obligaţii ale autorităţilor publice locale, pentru a putea demara această operaţiune.
Cel puţin în acest moment el spune că nu se ştie dacă trebuie obligatoriu un dispenser cu dezinfectant la fiecare scară şi cum se face dezinfecţia scărilor, mai precis dacă trebuie folosite atomizoare (care pulverizează soluţia) sau dacă nu este nevoie de astfel de dispozitive.

Totuși, pentru a vedea cum se poate rezolva problema, degeaba primarul Braşovului, George Scripcaru a convocat ieri reprezentanţii celor două firme de salubrizare şi a operatorului care are delegată activitatea de dezinfecţie, pentru a pune la punct un „plan de bătaie”.

Iubitorul de giratorii, asfalt și defrișări a precizat că, în primul rând, va fi nevoie de o analiză realistă a ceea ce presupune această activitate, atât din punct de vedere al timpului necesar, cât şi a logisticii. „Fără sprijinul asociaţiilor de proprietari ne va fi foarte greu să facem această dezinfecţie într-un timp acceptabil. Una dintre variantele pe care o luăm în calcul este aceea de implicare a administratorilor, a şefilor de scară şi a personalului care asigură serviciile de curăţenie la asociaţiile de proprietari. Astfel, municipalitatea ar achiziţiona echipamentele şi substanţele necesare, pe care să le pună al dispoziţia asociaţiilor de proprietari, prin intermediul operatorilor de salubrizare, iar fiecare asociaţie să se gestioneze. Am solicitat sprijinul operatorilor de salubrizare, având în vedere că ei au deja contact cu asociaţiile, iar echipele de voluntari ale Primăriei şi partenerilor se concentrează, în această perioadă, pe sprijinirea persoanelor vulnerabile”, a a spus degeaba votatul.

Scripcaru și Consiliul Local ne obligaseră să dezinfectăm singuri. Că banii pe care îi plătim trebuie să ajungă la firmele de casă generoase în campanii și nu numai!!!

Amintim că săptămâna trecută Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a decis că asociaţiile de proprietari sunt obligate să dezinfecteze scările, după intrarea în vigoare a Ordonanţei militare nr. 4 situaţia s-a schimbat. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, în Braşov sunt aproximativ 15.000 de scări de bloc, iar în urma unei analize făcute împreună cu operatorul care asigură serviciile de dezinfecţie, timpul necesar pentru a face această dezinfecţie în fiecare scară de bloc, cel puţin o dată, este de 50-60 de zile, cu 5 echipe. Asta în condiţiile în care cea mai mare parte a activităţii s-ar concentra pe aceste acţiuni. Dar, spun edilii braşoveni, pe lângă dezinfecţia scărilor de bloc, municipalitatea trebuie să asigure, în continuare, dezinfecţia mijloacelor de transport în comun, a terminalelor RATBV, a refugiilor RATBV, a pieţelor şi a altor spaţii publice.
A două problemă a Primăriei Braşov este legată de materialele şi soluţiile necesare pentru dezinfecţie, având în vedere că aceste produse sunt tot mai greu de procurat, cererea pentru acestea fiind extrem de mare.

Nota autorului: Iată pe ce s-au dus banii brașovenilor anul trecut și ce probleme ,,personale” avea primarul anul trecut:

Asfalt&deszăpezire&electrificare:
Acuzaţii: firma Euro Strada a primit 10 672 268.91 lei prin atribuire directă de la Primăria Scripcaru SA
La SC Primăria Scripcaru SA nu sunt bani de Aeroport, dar Eurosalub SRL va lua 64.150.000 lei pentru… tomberoane
De la SC Primăria Scripcaru SRL: 2,55 milioane lei pentru amenajarea Canalul Timiş şi un nou … (non) sens giratoriu!!!
Scripcaru și Oprică aprofundează analiza privind investiția de 1 milion de lei pentru renovarea unui W.C. George vrea detalii în acest proiect vital când… te trece
Scripcaru are ,,doar” 17.000 de lei, viceprimarii câte 15.200 de lei
Cum aruncă Primăria Scripcaru SA cu banii: deși a funcționat doar doi ani – reparația pasajului Fartec costă mai mult decît construcția sa! – Nota redacției – valoarea investiţiei era de 7.651.374,20 lei, fără TVA, valoare consolidării 13.313.510,12 lei.
Acum, potrivit aceleiaşi surse „valoarea consolidării acestui pasaj ajunge, astfel, la suma de 13.313.510,12 lei.
Alți 48.211.858,44 lei pentru COMPREST S.A de la SC. Primăria Scripcaru SA
15 milioane de lei într-un an pentru Flash Lighting SRL de la Primăria ,,manageriată” de Scripcaru
Comprest vrea peste 181 milioane de lei pentru deszăpezire
Scripcaru cumpara bunavointa Celui de Sus cu panselute „sfintite” – aproximativ 2 (două) miloane de euro pe an

Afacerea RATBv


RATBv: contract cu dedicaţie de 20.476.008 lei!?
Oprică a cerut, Oprică a votat, Oprică a primit – 6.467 lei îndemnizația de președinte la C.A. la RATBv. Felicitări!
Pe ce se mai duc banii brașovenilor – transportul metropolitan costă peste 21 de milioane de lei comunitățile incluse în acest proiect megaloman! Un kilometru parcurs cu RATBv costă de tri ori mai scump ca unul parcurs cu taxiul!
DEZVĂLUIRE! RATBv metropolitan nu este sustenabil – 128.000 de euro pe an subvenții doar pentru linia 110!
Tupeul lui Scripcaru este fără margini. După ce a fost achitat că a cerut RATBv să-i cumpere patru mașini vrea să impoziteze mijloacele de transport ce duc oamenii la muncă!
Se pregătește privatizarea RATBV? Alte 32 de autobuze elcetrice au fost achiziționate de Primăria Brașov!
Ghișe acuză monopolul prin care se sifonează banii publici în cazul RATBv
– Fostul ministru Ialomițianu acuză conducerea Primăriei și a CJ Brașov în războiul transportatorilor
Stațiile de RATBv de la Bod – artă p(r)ost modernă sau investiție subtil(izat)ă?

Scripcaru și aventurile sale prin dosare:
Scripcaru din nou amânat în dosarul CET. Coronavirusul a băgat în anonimat subiectul!
Toleranță extremă sau copy-paste? Scripcaru amânat din nou în dosarul CET exact cum s-a întâmplat și în dosarul Skoda!!!
Scripcaru şi-a obţinut motivarea după opt luni în dosarul Skoda! Cum şi-a motivat edilul escapadele, abuzurile si accidentele citiţi aici!
Déjà Vu. Scripcaru o nouă amânare în dosarul ,,şpagă de la CET”
Zi grea pentru Scripcaru. Curtea de Apel Braşov judecă azi dosarul CET.
Incredibil! O nouă amânare în cazul Scripcaru – Tektron!
Scripcaru achitat din nou. De data aceasta în dosarul ,,Spitalul Judeţean”. Azi un alt proces mai ,,greu” – şpaga de la Cet şi Tektron!
Acuzaţii: mişmaşurile lui Scripcaru, acoperite de fosta Administrație Prezidențială!!!
Incredibil: Judecătorii au amânat din nou sentinţa în dosarul Tektron -Scripcaru.
În dosarul SC Licofrig SRL Căncescu şi Scripcaru au mai obţinut o amânare
S-a rezolvat problema poluării. Scripcaru a mai angajat un consilier!
Un nou hotel gratis pentru patronul Kronwell, prietenul lui Scripcaru, ex-pedelistul Popescu
Cooperativa din CL coordonată de Scripcaru promovează prețuri halucinante – gigacaloria: 542 lei pentru populație!
Primarul Brașovului, George Scripcaru a scăpat de un dosar!
Dragnea – un ghinionist – Scripcaru: a 10-a amânare a pronunțării!!!

RIAL


Scripcaru îi ameninţă pe cei ce refuză evacuarile forţate din blocurile RIAL!
Scripcaru vrea să evacueze o bolnavă de cancer dintr-o locuinţă a RIAL. Camarila este nesătulă înainte de alegeri!
După douăzeci de ani de ,,adormire” intră afacerea RIAL în atenţia instanţelor abilitate?

Investiții la Aeroport – tot ZERO
Pentru Aeroport: CJ oferă 214 milioane lei, Primăria Scripcaru SA tot 0 (zero) lei!!!
Cică Guvernul promite că va aloca 50 de milioane de lei pentru Aeroport! Primăria condusă de Scripcaru oferă tot 0 lei!
Iulian Rinder

COMENTARII

  1. Brașovenii parcă sunt sub hipnoză…pur și simplu nu vor să vadă toate măgăriile astea.

  2. Cum sa scapi de el când idiotii il votează iar si iar
    Fura de atâția ani într-una, Brașovul a ajuns unul din cele mai poluate orașe desi este oraș turistic……
    Dar dacă le-a pus asfalt iobagilor până în scara blocului si a făcut sensuri giratorii cu panselute, gata, nu mai contează că fură ca isi bate joc de Brașoveni ca ii sfidează ca le-a adus kronospanul cadou…..
    Ăsta este modelul de conducător pe care il vor brasovenii
    Bleah

  3. va rog sa adaugati si gaura numita gradina zoologica brasov:
    planetariu aprox.2mil euro
    gard exterior aprox.600mii lei
    acvarii aprox.100mii euro
    casa suricate 160mii euro
    plus cumetriile de rigoare(a se vedea dir.economic)
    consilierii psd alde fdgr usr ce pazesc?

    • Dar de banii pierduți cu gradina zoogica din Primărie de atentie. 4 580 000EURO. CONSTRUCȚII ILEGALE TULBURARE DE POSESIE. Primăria Brașov unul

  4. […] Prin Ordonanţa militară nr. 4 anunţată în 29 martie, după ora 21.00 şi ce trebuie aplicată începând cu data de 31 martie 2020, primăriile au primit la dispoziţie o zi pentru a asigura şi dezinfectarea scărilor din blocuri. Ei au fost obligați să se pregătească, să caute furnizori de dezinfectanţi, de echipamente şi să vadă cum realizează acţiunile propriu-zise. Unii se descurcă, alții mai puțin, dar cea mai rea situație este la Brașov unde edilul Scripcaru dacă l-ai scos din triada astafalt-giratorii-flori își dă măsura incompetenței. Vedeți articolul: ,,NESIMȚIRE! Am avut anul trecut peste 338.554.012 lei pentru panseluțe, asfalt, tomberoane dar Scr… […]

  5. Judecatorii sunt complicii lui George Scripcaru , au primit terenuri, spatii comerciale case de la RIAL
    Orasul e mic cacatita mafiota a ajuns pana la judecatori si procurori

Dă-i un răspuns lui Emil Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.