Mușamalizări de anchete? De ce vrea Muraru schimbarea legii SIE

Mușamalizări de anchete? De ce vrea Muraru schimbarea legii SIE

1 94

La 27 de ani de la adoptarea legii SIE, timp în care Parlamentul și Guvernul nu s-au deranjat să o adapteze noilor realități, în pofida apelurilor repetate ale conducătorilor serviciului și ale multor politicieni, s-a trezit deputatul Alexandru Muraru cu o inițiativă.
Printr-o propunere legislativă depusă zilele trecute la Camera Deputaților și aflată în deja în dezbatarea Consiliului Legislativ, Muraru vrea o anume modificare a legii, suspectă, pentru că ea nu a fost necesară ori reclamată de serviciu pînă acum și nu are avea decît, cel mult, rolul de a facilitat mușamalizarea unor fapte reprobabile ale agenților.
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe, vrea să ”corecteze” o hibă a legii actuale.
Potrivit Codului de procedură penală, amintește deputatul PNL în expunerea de motive, „Atribuțiile organelor de cercetare penală specială sunt îndeplinite de ofițeri anume desemnați în condițiile legii, care au primit avizul și consimțămîntul procurorului general al Parchetului de pe lîngă ÎCCJ.”
Din practica parchetelor militare a rezultat necesitatea efectării demersurilor necesare pentru armonizarea cadrului legislativ național, care să permită reglementarea la nivelul legislației primare a unei proceduri de desemnare, respectiv avizare, a ofițerilor care au calitatea de organe de cercetare penală specială, așa cum se prevede, de exemplu, pentru Ministerul Apărării Naționale în Legea nr. 273/2023.
Astfel, se propune reglementarea la nivelul legii de organizare și funcționare a SIE a regulilor de desemnare/avizare a ofițerilor care urmează să îndeplinească atribuțiile de cercetare penală în dosarele penale în care sunt cercetate infracțiuni săvîrșite de cadre militare încadrate în SIE, în conformitate cu prevederile art. 55 și 57 din CPP.

Lipsa prevederilor legale sus-menționate atrage imposibilitatea constituirii, pe viitor, la nivelul SIE, a unui corp de ofițeri care să îndeplinească atribuțiile de organe de cercetare penală specială, aspect de natură să lipsească de eficiență prevederile Codului de procedură penală și să afecteze, deopotrivă, activitatea parchetelor militare.
Astfel, prezentul demers legislativ propune completarea/disponibilizarea Legii nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe, cu modificările și completările ulterioare, cu o serie de prevederi privind procedura de desemnare, respectiv avizare, a ofițerilor din cadrul SIE care au calitatea de organe de cercetare penală specială”.

Contactat de Inpolitics, un fost membru al conducerii SIE, general în rezervă, a declarat, sub protecția anonimatului, că pînă în prezent, la nivelul SIE nu s-a simțit nevoia unei asemenea reglementări, iar atunci cînd existau abateri pur și simplu era sesizat Parchetul Militar și acesta făcea cercetarea penală beneficiind de sprijinul operativ al structurii de securitate internă.

În opinia sa, modificarea propusă de Alexandru Muraru pare mai degrabă o formă de împingere a anchetelor sub preș, generînd potențial de mușamalizare.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: inpolitics.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.