Municipalitatea va acorda facilități fiscal, de până la 200.000 de euro, firmelor...

Municipalitatea va acorda facilități fiscal, de până la 200.000 de euro, firmelor care își eficientizează energetic clădirile sau reabilitează fațadele

0 77

Vineri, 25 iunie, în ședința de Consiliu Local se va discuta și proiectul privind aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru contribuabilii persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, asociații familiale care vor beneficia de reducere/scutire de la plata impozitului pe clădiri dacă investesc în reabilitarea termică a clădiri, în vederea creșterii performanței energetice. Tot de aceste facilități vor beneficia și agenții economici care execută lucrări de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor (reabilitarea fațadelor, n.n.).

Această schemă de ajutor face parte dintr-un pachet de măsuri de sprijin al agenților economici din Brașov și de atragere de noi investitori, care va fi prezentat Consiliului Local în perioada următoare.

,,În ședința de consiliu de mâine vom supune votului prima măsură din pachetul nostru de minimis pentru a ajuta mediul de afaceri și investitorii care vor să vină în Brașov. Această măsură presupune ca operatorii economici care eficientizează energetic clădirile pe care le dețin sau reabilitează fațadele să beneficieze de o scutire la impozit în valoare de până la 200 de mii de euro, dar nu mai mult decât valoarea pe care au investit-o pentru reabilitare sau pentru eficientizare. Pe lângă sprijinul economic, această măsură aduce și avantaje în contextul climatic, în special la partea de eficientizare energetică a clădirilor, precum și la felul în care va arăta orașul nostru pe segmentul de reabilitare a fațadelor”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

Scutirea/reducerea de la plata impozitului pe clădiri se va aplica până la atingerea nivelului maxim al investiției efectuate cu reabilitarea termică a clădirii sau cu creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirii.

Această schemă de minimis se aplică până la data de 31.12.2023, iar valoarea totală maximă estimată ajutorului de minimis acordat în cadrul prezentei scheme va fi de 200.000 euro, raportat la cursul BNR de la data acordării facilității, respectiv 66.666 de euro/an, până în 2023.

Aceste facilități le completează pe cele acordate persoanelor fizice pentru efectuarea de lucrări de eficientizare energetică, precum și programul de reabilitare a fațadelor clădirilor, aflate în proprietatea persoanelor fizice, propus tot în ședința de mâine. 

Excepții de la prevederile schemei de minimis:

– pentru întreprinderile care efectuează transporturi de mărfuri în contul terților sau contra cost, ajutorul maxim nu poate depăși 100.000 de euro, echivalent în lei.

– nu pot beneficia de această schema de minimis: întreprinderile din sectoarele pescuitului și acvaculturii; întreprinderile din domeniul producției primare de produse agricole; societățile care îşi desfăşoară activitatea în sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole;  activitățile legate de export către țări terțe sau către alte state membre; ajutoarele condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de produsele importate.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.