Multinaționalele încearcă, pe ultima sută de metri, să extragă pe nimic uriașa...

Multinaționalele încearcă, pe ultima sută de metri, să extragă pe nimic uriașa bogăție pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu

E pârtie la ușa lui Liviu Dragnea. Rând pe rând se prezintă unii dintre cei mai puternici oameni ai lumii și îi pun piciorul în prag liderului PSD. Continuă, astfel, într-un mod total netransparent, războiul pentru gazele românilor din Marea Neagră. Multinaționalele încearcă, pe ultima sută de metri, să înhațe potul cel mare. Să extragă pe nimic uriașa bogăție pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu. Presiunea pusă pe Dragnea este uriașă. Dacă cedează, gestul îi va fi fatal. Dacă nu cedează, este amenințat în fel și chip cu represalii. Atât de către factorul intern, cât și de către factorul extern. Iar la cotitură îl pândește eminența cenușie a aliatului său politic. Domnul Chițoiu.

Să rezumăm. România dispune de o uriașă bogăție în subsolul Mării Negre. O cantitate de gaze naturale estimată de experți la o valoare de circa 100 de miliarde de euro. Mai multe companii străine au investit în explorarea, iar de acum încolo urmează să facă exploatarea zăcămintelor de gaze. În mod normal, România ar trebui să se aleagă de pe urma acestei operațiuni, care va dura circa 20 de ani, cu peste 70 de miliarde de euro. Dar coloana a cincea, manevrată de multinaționale, a acționat în forță în Parlament. Și, astfel, așa cum a ieșit legea din Senat, susținută de un dirijor discret, care nici măcar nu este parlamentar, dar în schimb e eminența cenușie a ALDE – îl numim pe Daniel Chițoiu – românii nu se alegeau cu nimic. Ci doar cu un litoral devastat pentru decenii. Dar situația, slavă Domnului, nu a rămas așa.

După ce câțiva reprezentanți ai societății civile, printre care sunt mândru că mă număr, au tras puternice semnale de alarmă, spre cinstea lui, Liviu Dragnea a reacționat. Iar la Congresul extraordinar PSD a anunțat, pentru prima dată, în mod public, că orice se va întâmpla, el și partidul pe care îl conduce nu sunt dispuși să cedeze. Și să-i păgubească pe români de această extraordinară resursă care ar putea fi utilizată în dezvoltarea țării. Și s-a ținut, în mare măsură de cuvânt. În Camera Deputaților legea a suferit o serie de amendamente. Conform acestora, românii nu se vor alege cu 70 de miliarde de euro, dar ar putea să câștige aproape 30 de miliarde. Cât o țară de mâna a doua. Nu cât câștigă Olanda. Dar nici praful de pe tobă cu care se aleg unele state africane. Tot e bine. În plus, conform prevederilor actului normativ, România ar putea deveni un hub regional al comerțului cu gaze naturale. Chiar dacă nu primește măcar un metru cub de gaze din propriile resurse, totuși 50% din întreaga cantitate extrasă ar urma să se comercializeze pe teritoriul statului român. Iar acest fapt ne creează un avantaj de tip geostrategic. Și, indirect, financiar.

Numai că cel mai înalt reprezentant al statului român, care a jurat în fața lui Dumnezeu și cu mâna pe Constituție să slujească acest popor, respectiv Klaus Iohannis, a refuzat să promulge legea. A întors-o la Parlament. Pentru ca acolo Liviu Dragnea să cedeze. Să facă marele compromis. Care i-ar putea fi cu adevărat fatal. Președintele tuturor românilor a profitat cu viclenie de un punct slab al actului normativ subliniat chiar de Liviu Dragnea. Și anume că nu există suficient de multe precizări privind modul în care românii vor încasa ceea ce au de încasat. Și cum va fi stabilită cota de 50% care urmează să fie comercializată pe teritoriul național. Și s-a dezlănțuit iadul.

În această sesiune parlamentară se joacă alba-neagra. Legea offshore, cum este denumită, îmbunătățită prin câteva amendamente sau prin ordonanță de urgență, va acționa, pe termen lung, în interesul românilor. Sau nu. Ea ar putea deveni fatală pentru acest popor. Totul depinde de majoritatea parlamentară. Și, finalmente, de Liviu Dragnea.

Sunt următoarele societăți care vor exploata uriașa avere din subsolul Mării Negre: OMV Petrom, Exxon Mobil, Lukoil, Panatlantic, Romgaz, Black Sea Oil&Gas, Petro Ventures și Gas Plus.

Două dintre ele – Lukoil și OMV Petrom – au acționariat total sau parțial rusesc. Celelalte nu. Ceea ce înseamnă că Europa Centrală și, de ce nu, chiar și Ucraina ar putea fi în viitor aprovizionate cu gaz românesc. Șefii acestor companii, care sunt unii dintre ce mai puternici oameni ai lumii, pentru că învârt pe degete bugete mult mai mari decât bugetul unei țări medii cum e România, au dezlănțuit iadul. Bat cu pumnul în masa președintelui PSD încercând să obțină concesii. Promit și amenință. Zăhărelul și biciul. O fac direct. Deplasându-se rând pe rând la București. Dar și indirect. Prin ambasadorii celor mai puternice state ale lumii. Sau chiar prin intermediul Guvernelor acestora. Cu titlu de exemplu, peste câteva zile, domnul Rick Perry, ministrul energiei din SUA, va fi prezent și în acest scop la Palatul Parlamentului. Unde va avea loc Summitul celor Trei Mări. Și mai acționează aceste multinaționale și prin intermediul caselor de avocați. Și al firmelor de PR. Care, vezi doamne, fac lobby. În realitate cumpără parlamentari. Sau eminențe cenușii ale unor partide. Așa s-a ajuns la criminala decizie din Senat. Așa s-a ajuns în situația în care cel mai important aliat al PSD – ALDE – să dea în bâlbâială.

Cum rezistăm presiunilor în condițiile în care suntem atât de divizați, iar frontul anti-PSD e atât de antinațional? E greu de răspuns la această întrebare. Și tocmai fiindcă e greu apar oameni temerari din societatea civilă care încearcă să oprească tăvălugul îndreptat împotriva României.
Cum ar fi avocatul Dan Chitic. Acesta a anunțat că inițiază o manifestație legală în fața Parlamentului pentru apărarea zăcămintelor offshore. În acest scop, a solicitat o aprobare din partea Primăriei Generale a Capitalei. Demonstrația preconizată va avea loc în ziua de 16 septembrie.
Gurile rele spun că există riscul ca lui Liviu Dragnea să-i fie frântă coloana vertebrală. Tocmai în acest scop. Pentru că miza e uriașă. Sau că el însuși ar fi capabil să cedeze și să scoată la vânzare interesul național. Gurile și mai rele, pe care nu vreau să le cred nici în ruptul capului, afirmă chiar că doamnea Gabriela Firea ar aparține unui grup de interese care vizează prăduirea perimetrului offshore. Și că tocmai în acest scop ea ar fi declanșat jihadul în PSD. Dacă acest scenariu e, Doamne ferește, real vom afla curând. Până atunci, haideți la mitingul lui Chitic!

Sorin Rosca Stanescu Blog

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.