Motiunea impotriva guvernului a fost respinsa

Motiunea impotriva guvernului a fost respinsa

0 280


Motiunea „Guvernul Tariceanu trebuie sa plece!” initiata de Partidul Democrat si intrata la dezbateri cu mare dificultate datorita lipsei, intr-o prima faza, a semnaturilor necesare, a fost dezbatuta luni in Parlament. La finalul unor discutii aproape interminabile, in care taberele pro si contra si-au spus punctul de vedere, motiunea s-a supus la vot. Cum era de asteptat, a fost respinsa. Din cei 381 de senatori si deputati prezenti in plenul Parlamentului, 115 au votat pentru, 112 impotriva, 153 nu si-au exprimat votul, iar unul a fost declarat nul.


Impotriva motiunii au votat PNL si UDMR


Cei care nu si-au exprimat optiunea au fost social-democratii, care, prin vocea deputatului Victor Ponta au declarat ca nu au nicio obligatie nici fata de PD si nici fata de PNL si ca nu doresc sa aleaga intre incompetenta si demagogie.


Ironizand discursul prezidential, Ponta a mai declarat: „Traian Basescu, ca uns al lui Dumnezeu, poate trece peste votul din Parlament chiar si in aceasta situatie”(adica fara sprijinul PSD, n.r.).


Principalul actor al motiunii, premierul Calin Popescu Tariceanu s-a aratat intristat si rusinat ca s-a ajuns in aceasta situatie, considerand ca vina apartine exclusiv presedintelui care doreste un guvern “care sa-I execute ordinele”. Traian Basescu „vrea un Parlament unicameral, format numai din sustinatori ai lui, un Guvern care sa-i execute ordinul. Este tragic”, a spus Tariceanu.


O fi fost tragic, dar nu pentru Guvern care ramane in functie, la mana PSD.


Democratii si liberal democratii si-au consumat dreptul la a initia o motiune in aceasta sesiune parlamentara. Singurii care pot sa o faca sunt social-democratii, care insa au anuntat ca nu vor initia o motiune impotriva intregului Guvern ci impotriva unor ministri.


Pana atunci, e liniste. Desi toata lumea spune ca nu exista o majoritate solida, ea nu numai ca exista, ci si se manifesta: toata lumea impotriva PD si a lui Traian Basescu.


Bianca Sorescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.