Moldovenii confirmă în Piața Sfatului legenda vie a vinului

Moldovenii confirmă în Piața Sfatului legenda vie a vinului

0 281

Vin spumant cu particule de aur, uleiuri presate la rece, covoare şi cosmeticele renumite peste Prut îi îmbie pe braşoveni în Piaţa Sfatului. S-a deschis expoziţia târg „Republica Moldova prezintă”, unde 100 de producători au adus cele mai bune produse

Vin spumant cu particule de aur, uleiuri presate la rece, covoare şi cosmeticele renumite peste Prut îi îmbie pe braşoveni în Piaţa Sfatului. S-a deschis expoziţia târg „Republica Moldova prezintă”, unde 100 de producători au adus cele mai bune produse.
În economia Republicii Moldova un loc important îl are producția și exportul de vinuri. Tocmai de aceea, invitat este „Vinul Moldovei. O legendă vie”, brandul de țară vitivinicol din Moldova.

Producătorii de peste Prut spun că soiurile de vin din Moldova îşi păstrează specificul soiului, aromele, gustul, cu o diferenţă de tradiţe, de vinificaţie și de sol față de soiurile asemănătoare din România.
Între vinurile selecte prezentate, dulci, seci, spumante, albe sau roşii, un producător a venit cu vinul spumant cu particule de aur de 23 de carate.

La standurile din Piaţa Sfatului veţi mai găsi şi fructe uscate, uleiuri presat la rece, produse de panificaţie, haine, încălţăminte şi covoare.

Agenda evenimentului a cuprins şi un Forumul bilateral Româno – Moldovean, în care oamenii de afaceri din cele două state au avut posibilitatea de a se cunoaşte şi de a stabili parteneriate, astfel încât schimburile comerciale între Braşov şi Republica Moldova să se intensifice.

Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Camera de Comerţ şi Industrie Braşov şi Primăria municipiului Braşov. Expoziţia se va încheia duminică.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.