Moldova, alegerile generale in 28 noiembrie

Moldova, alegerile generale in 28 noiembrie

0 79

Presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a semnat marti decretul de dizolvare a Parlamentului de legislatura a XVIII-a. Decretul intra in vigoare incepand de miercuri, 29 septembrie, informeaza Unimedia.
„Iata ca a venit si ziua care va confirma ceea ce am spus permanent, ca eu ma voi conforma prevederilor Constitutiei, si degraba va veti convinge ca toti cei care au declarat ca Ghimpu nu va dizolva, ca este uzurpator, au facut politica proasta si au mintit cetatenii. Eu sunt omul care toata viata am trait in baza legii si am aparat legea”, a declarat Ghimpu in cadrul sedintei de semnare a decretului.
Presedintele si-a exprimat regretul ca trebuie sa semneze acest decret pentru ca cetatenii au votat pentru schimbare, care trebuia sa aiba un mandat de 4 ani si nu unul singur.
Prin acelasi decret, data de 28 noiembrie a fost numita data alegerilor anticipate.
Decizia vine dupa ce Curtea Constitutionala a dat aviz pozitiv demersului presedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, privind constatarea necesitatii dizolvarii Parlamentului de legislatura a 18-a.
Dizolvarea actualului Parlament va avea loc exact cu 60 de zile inaintea alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie, termen prevazut de legislatie pentru organizarea campaniei electorale.
Presedintele interimar Mihai Ghimpu a precizat la ProTV ca data alegerilor generale va fi 28 noiembrie. O data agreata de toti membri Aliantei pentru Integrare Europeana dupa ce au respins initiativa Partidului Liberal Democrat al premierului Filat de a reduce campania electorala de la 60 la 30 de zile, transmite Radio Europa Libera.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.