Mohaci: PNL confundă forţa argumentului cu argumentul forţei!

Mohaci: PNL confundă forţa argumentului cu argumentul forţei!

0 92

Într-un comunicat de presă Pro Romania Braşov acuză faptul că ,,PNL nu este obisnuit sa aibă o opozitie reală”. Ei spun, după ce mai mulţi tineri din partid au fost ameninţaţi sau chiar loviţi de ştăbăraia PNL, că partidul anterior amintit, confundă forţa argumentului cu argumentul forţei. Iată mai exact ce susţin preprezenanţii Pro România:

,,Incapacitatea structurală a PNL de a dialoga, de a accepta o concurenţă decentă, s-a maniestat zilele acestea în ceea ce impropriu se denumeşte ,,teritoriu” – pentru că omul nu trebuie privit ca aflat la ,,centru” sau ,,periferie”, ci nediscriminatoriu, deoarece în acest caz singurul lucru ,,progresist” rămâne circulaţia banului şi a puterii manifestate şi nu, pare-se, indentitatea şi decenţa umană.

Plecând de la această aporie – dificultate logică greu sau imposibil de rezolvat – ne este greu de înţeles agresivitatea unor aleşi şi ai unor membri PNL de a jigni până chiar a molesta – ,,modest”, iniţial doar cu palma, este adevărat, dar intenţia contează – sau a ameninţa prin mesaje prin SMS tinerii veniţi la ProRomânia.

Se pare că atunci când în judeţul Braşov unor primari pretins liberali le tremură gelatinos scaunul stabil oferit de supergluul de partid, când majoritatea lor antamată de interese pecuniare se pierde-n amurgul atâtor falsuri, singurul răspuns al acestora rămâne replica Hidrei, respectiv acela de a scoate, din ascunsul neantului interlop, argumentul venal al intimidării.

Cu regret şi cu normalitate spunem că aşteptam de la liderii locali ai partidului al cărui nume pare că nu mai merită menţionat, o altă atitudine. Se pare că argumentul fricii păzeşte ORBĂNăria din Braşov de concurenţă.
Avem dovezi pentru ceea ce afirmăm. Aşteptăm noi intimidări de acest gen. Noi cei de la Pro România vom apăra decenţa şi democraţia.
Non combatul de ani de zile si arhicunoscut in judet si in localitatile acestuia intre PNL si PSD face ca atunci cand apar in mod real oameni care fac opozitie sa se incerce neutralizarea lor. PRO Romania va avea in majoritatea localitatilor pe liste, oameni tineri care nu au mai facut politica, dar asta nu inseamna ca se vor lasa intimidati.

Trist este ca PNL confundă FORŢA ARGUMENTULUI cu ARGUMENTUL FORŢEI”.

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.