Mohaci, deputatul suveică

Mohaci, deputatul suveică

Și dacă am avea chiar o atenție distributivă și o percepție hiperbolică asupra mediului înconjurător, simțuri vizuale extrem de ascuțite precum cele ale pisicilor Mau, tot ne-ar fi dificil să surprindem amețitoarele oscilații tip suveică ale deputatului ProRomânia Brașov, Mihai Mohaci.
La PSD Brașov fiind, el pleacă din cauză de Dunca la Pro, revine după vreo lună la PSD din cauză de Sturzu, pleacă de la PSD tot din cauză de Dunca și Dragnea, unde credeți? Tot la ProRomânia, sub privirile semnificând lehamitea chiar și ale unui personaj cameleonic cum este Ponta.
Totul pentru un posibil, neverosimil, încă un mandat, încă o tură de stat degeaba în Parlament și de ronțăit banii publici, pentru încă o scurgere a Mirodeniei înspre fălcile sale lacome de deputăție și de trândăveală sub forma indemnizației nelegitime și a pensiei nesimțite dinspre aproape devenita inutila democrație parlamentară românească.

Opțiunea imorală
Ce credeți că ne-a mai făcut suveica brașoveană de la Pro după alegerile locale, în care a candidat la funcția – te umflă râsul! –  de președinte al Consiliului Județean Brașov?
A demisionat din calitatea onorantă de consilier județean în care l-au ales brașovenii, (adică a optat), pentru că a promis marea cu sarea și proiecte județene fără număr, unele de-a dreptul stupide și ridicole totodată, precum Mall-ul Cultural, pentru a-și conserva poziția neonorantă de deputat al României aflat în Comisia, și mai neonorantă, pentru Industrii și Deservicii a Camerei Deputaților, calitate înjositoare în care a asistat pasiv la finalizarea raderii industriei brașovene de pe fața pământului.
Acest fenomen a început în vremea PSD și a continuat în aceeași vreme când distinsul domn Mohaci era prefect PSD.
Candidat din nou, dar acum la alegerile parlamentare, după ce prodigios a transpus în operă în doar două luni toate angajamentele luate în fața brașovenilor la locale, Mohaci ne promite aceleași lături, ambalate în sclivisitul mesaj electoral parlamentar al ProRomânia.
Cam atât despre onoarea de prefect și de deputat a suveicii noastre. Vom continua.

Libiu Mateescu

COMENTARII

  1. Dle Mateescu, dincolo de omisiunile mai mult sau mai putin intenționate din articol, asa este, Mohaci este unul din cei mai slabi politiceni. Dintre prefectii care au ocupat scaunul din biroul prim secretarului PCR Mohaci este cel ami slab. Pana si individul parasutat de la Constanta de catre PD, nu-mi mai aduc aminte cum il chema, a facut mai mult decat acest Mohaci. Mohaci nu doar ca este cel mai slab prefect pus de PSD, este si cel mai nociv, a blocat pur si simplu functia. Ca parlamentar singura obsesie salariu, indemnizatia, continuitatea… pensia. Atat!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.