Modernizarea Drumului Național 73 A Predeal -Râșnov, a fost aprobată de guvern!

Modernizarea Drumului Național 73 A Predeal -Râșnov, a fost aprobată de guvern!

0 360

În ședința de joi a fost votată HOTĂRÂREA DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenți obiectivului de investiţii ,,Reabilitare DN 73A km 0+000 – km 19+910; km 20+975 – 69+340″, judeţul Braşov
Hotărârea de Guvern a fost aprobată.
Proiectul pentru modernizarea Drumului Național 73 A Predeal-Râșnov-Șercaia, una dintre rutele turistice spre Castelul Bran, Piatra Craiului, are în vedere modernizarea șoselei cu o lungime de aproape 70 de kilometri.
Valoare totală este de 350 de milioane lei și o durată de execuție de trei ani. Potrivit Notei de Fundamentare, șoseaua prezintă numeroase tasări și cedări, iar podurile au probleme structurale ( pe traseu sunt 13 poduri).
În prezentarea Proiectului pentru modernizare a DN 73 A, făcută de Ministerul Transporturilor pe 9 iulie se arată: ,,Drumul naţional DN 73A, încadrat în clasa tehnică IV cu două benzi de circulaţie, începe de la intersecţia cu DN 1, la intrarea în oraşul Predeal şi se finalizează în localitatea Şercaia, la intersecţia cu DN 1.
Sectorul studiat are o lungime de 68,275 km şi traversează o zonă cu potenţial turistic recunoscut şi intens circulat. Există sectoare pe care s-a intervenit în timp cu lucrări de întreţinere, dar şi sectoare care necesită reabilitare având probleme structurale, relevate şi de expertizele tehnice efectuate, cum ar fi spre exemplu:  denivelari mari pe suprafaţa carosabilă între localităţile Zărneşti şi Poiana Mărului, la pasajul la nivel cu linia de cale ferată Braşov – Zărneşti.
Prin expertizele tehnice realizate la poduri au fost recomanadate soluţii de  reparaţii şi intervenţii adaptate pentru fiecare dintre cele 13 structuri ( poduri) funcţie de starea tehnică a acestora şi pentru sectoare omogene de drum, soluţiile proiectate fiind corelate şi cu rezultatele studiilor de teren efectuate.”

La intersecția DN 1 -DN 73 A de la Predeal va fi construit un sens giratoriu suspendat!

Un sens giratoriu suspendat va fi realizat la intersecția DN1 cu DN73A ( Predeal-Râșnov) | trans.info

Expertiza tehnică realizată pentru drum recomandă aplicarea mai multor tipuri de sisteme rutiere pe sectoare omogene, funcţie de tipul degradărilor  structurii rutiere existente atât de tip rigid – cu dale de beton, cât şi de tip suplu cu mixturi asfaltice; consolidarea zonelor cu instabilitate a terasamentelor; amenajare benzi de încadrare şi acostamente; prevederea unor dispozitive de scurgere a apelor; înlocuire parapete, reparaţii ale zidurilor de sprijin şi dispunerea de ziduri noi acolo unde este cazul; reparaţii la staţii de autobuz şi parcări; amenajare intersecţi cu calea ferată; semnalizare rutieră, mai arată Nota de Fundamentare.
Pentru deblocarea blocajelor de la Predeal, chiar inainte de pod, Compania de Drumuri va construi și un sens giratoriu suspendat. 

Vlad T.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.