Mocanita circula de Mos Nicolae

Mocanita circula de Mos Nicolae

0 258

Mocanita, trenul cu locomotiva cu abur si vagoane mici care circula pe o linie de cale ferata ingusta, va functiona in zilele sfarsitului de saptamana pentru copiii si parintii care doresc sa aiba o bucurie de Mos Nicolae, intre localitatile Brad si Criscior, din Tara Zarandului, in nordul judetului Hunedoara.
“Este o traditie care nu are voie sa moara. Am facut eforturi mari ca mocanita, asa cum este numita de localnici, sa poata functiona. Aici este o zona destul de trista si cred ca, in acest fel, in aceste zile de sarbatoare, copiii si toti ceilalti oameni vor avea o mica bucurie”, spunea Georg Hocevar, un austriac pasionat de istoria cailor ferate, ‘adoptat’ de locuitorii din zona, care a cumparat si administreaza acum linia de cale ferata si trenul mocanitei.
Pentru inceput, locomotiva cu aburi va tracta doua vagoane ale mocanitei, ornate cu cetina de brad si ghirlande, dar numarul acestora poate fi suplimentat pentru grupurile mai mari de turisti. Calatorii vor avea la dispozitie un ceai sau o cafea fierbinte, iar adultii pot incerca un vin fiert sau un pahar de “clampa”- tuica fiarta cu scortisoara preferata de motii din zona Bradului in zilele geroase.
“Copiii vor primi de la Mos Nicolae cate un mic cadou. Iar daca nu vor putea veni acum, de Mos Nicolae, atunci invitatia ramane deschisa pentru zilele din preajma Craciunului, cand in mocanita Mosul va fi alaturi de cei mici, cu sacul plin de cadouri”, afirma Georg Hocevar.
Mocanita este un element simbol al Tarii Motilor, aparut in urma cu peste o suta de ani. Cu acest tren erau transportati la lucru muncitorii care lucrau in minele de aur din zona Bradului, la Gura Barza, traditia mentinandu-se pana in perioada anilor 70. In urma cu zece ani, mocanita si linia de cale ferata pe care circula aceasta au fost cumparate de cetateanul austriac, reabilitate si puse, din nou, in valoare.
Autoritatile locale din municipiul Brad doresc sa integreze mocanita intr-un circuit turistic integrat, care sa aiba ca tema principala exploatarea aurului in zona, activitate cu o vechime de aproape 2.000 de ani.
“Mocanita este o traditie in zona Bradului. Punerea ei in functiune este meritul domnului Hocevar si al Atelierelor Centrale din Criscior. In viitor, vom promova acest traseu pentru atragerea turistilor cu un pachet de servicii integrate in aceasta zona cu rezonanta in exploatarea aurului”, a declarat primarul municipiului Brad, Florin Cazacu.
Mocanita va circula vineri, sambata si duminica, de doua ori pe zi, cu plecari la orele 14.00 si 16.00 din zona garii municipiului Brad si la orele 13.00 si 15.00 din zona Atelierelor Centrale din comuna Criscior. Traseul masoara 14 kilometri, dus-intors, si se strabate intr-o ora si jumatate.
Costul unei calatorii este de 2 lei pentru o cursa dus si de 3 lei pentru un bilet dus-intors.
Dupa Sarbatoarea Sfantului Nicolae, mocanita isi va relua cursele in zilele de 13-14 si 20-21 decembrie.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.