Mizeria de așa-zisă lege Vexler TREBUIE desființată!

Mizeria de așa-zisă lege Vexler TREBUIE desființată!

2 86

Dacă nu iubește România, dl. deputat Silviu Vexler e liber să aleagă un alt loc al viețuirii proprii, nicidecum să își bată joc de urmașii traco-daco-geților cărora Dumnezeu le-a hărăzit drept patrie Grădina Maicii Domnului.
În niciun chip nu-i permitem să ne batjocorească, răstălmăcinde-ne istoria!
Dacă Nicușor Daniel Dan va promulga pretinsa lege menționată, va trebui RAPID suspendat și demis prin referendum. NIMENI nu are îndreptățirea să ne reinventeze istoria, să nege însăși identitatea noastră de popor iubitor de pace, creativitate, libertate.
NU a aflat domnul Silviu Vexler despre elogiul implicit gratitudinii exprimate, în anul 2010, de regretatul președinte al Israelului Shimon Peres față de România anilor ′40, când NU au fost predați naziștilor hitleriști 400.000 de etnici evrei din România, ci ― DIN CONTRA (aceasta e forma corectă, nicidecum: din contră) ― tuturor acelora care au solicitat plecarea li s-a eliberat în regim de urgență pașaport?
Să pună iute mâna domnul deputat Vexler pe textele care consemnează istoria fără falsificări a poporului român, istoria fără neadevăruri a poporului evreu, istoria universală necontrafăcută!
Cui i-au mulțumit, chiar în timpul celui de al doilea conflict mondial, pentru salvarea vieții a sute de mii de cetățeni români de etnie israelită regretații Patriarh Nicodim Munteanu, Șef-Rabin Alexandru Șafran, Regina-Mamă Elena a României și avocatul Wilhelm Filderman, liderul etnicilor evrei din România?
Dl Silviu Vexler este mai competent în istorie universală decât judecătorii de la Nürnberg care au definit mișcarea legionară din România drept mișcare de redeșteptare culturală?
Infiltrații autori de răutăți au fost uscăturile, nicidecum pădurea vie din acele decenii de cumplite tulburări politice și sociale din toată lumea.
Nici că rebeliunea legionară a fost oprită, în 23 ianuarie 1941, nu a aflat autorul menționatei pretinsei legi?!?
Oare cine a oprit-o omite a spune dl. Silviu Vexler?
Rușine să le fie semianalfabeților din Parlamentul României care au votat un text imund, profund calp!
Cum își permite ignorantul domn deputat Vexler să-i acuze pe români de pogromul de la Iași asumat de armata hitleristă? O face cu nonșalanța falsului Elie Wiesel, care a încasat un ditamai Premiu Nobel pentru Pace, în anul 1986 și a jucat teatru grotesc în iulie 2002, în România.
Impostorul a decedat înainte de a se încheia, la Budapesta, procesul intentat lui de către Grüner Miklos, prietenul adevăratului regretat adolescent Elie Wiesel, care fusese deportat din Sighet de către horthyști, după Dicktatul de la Viena.
Spre deosebire de avidul viclean domn Oskar Schindler (despre care a explicat soția lui că a făcut avere pe seama celor o mie de etnici evrei de el salvați, fiind lăudat într-un film hollywoodian ce a cosmetizat vârtos realitatea privindu-l pe respectivul salvator), avocatul bucovinean Traian Popovici a salvat GRATIS peste 20.000 de evrei.
Exemplele sunt mult mai numeroase, dar exced prezentul articol. Vom reveni.
Minciuna prin eludare, prin omisiune nu este o glumiță, ci rămâne ucigașă, pe termen mediu și lung. Și ― atenție! ―, negreșit, funcționează ca un bumerang.
În concluzie, dl. parlamentar Vexler este sau nu un zelos neobolșevic cu veleități de legislator?
Așteptăm să se exprime în materie, întrucât Domnia sa falsifică cu sârg istoria exact cum făceau staliniștii sosiți cu tancurile sovietice în scopul bolșevizării României, sadici aventurieri care au declanșat în trombă sumbrul deceniu, ce a fost mult mai îndelungat și sângeros, în și de fapt.
Somn lin și neuitare victimelor represiunii bolșevice, între care, și admirabilul intelectual și monah ortodox Nicolae Aurelian Steinhardt! Îi cunoaște biografia exemplară dl. Silviu Vexler?
Oare putem pune pariu că dl. președinte al Federației Comunităților Evreești din România Silviu Vexler folosește cu zel inclusiv sintagma hibridă și mincinoasă NAȚIONALIST-ȘOVIN, pe care au tooot auzit-o preț de vreo jumătate de secol bunicii, părinții noștri și o parte dintre noi?
A fi naționalist, adică iubitor și mândru de tradițiile neamului propriu, le este interzis numai românilor?
Le este interzis de către cine anume?
Alții pot să țină palma pe piept în dreptul inimii, ascultând imnul de stat, însă NU românii?
Adesea, ridicolul frizează grotescul, chiar nu înțelege dl. Silviu Vexler?
Să nu uităm nicio clipă că libertatea, demnitatea, democrația, omenia exclud categoric ascunderea adevărului.
Doamne, ajută tuturor! Celor buni, spre a rămâne astfel, celor răi, spre a renunța la malignitate.

Autor: Prof. univ. dr. Viorica Bălteanu
Sursa: activenews.ro/

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.