Mitul Iulian Vlad și adevărurile pe care le ascunde generalul, fost comandant al D.S.S.

Generalul Iulian Vlad a ieșit rar în public și doar în circuit închis și controlat. În fața marelui public și cu mediatizare la nivel național a apărut pentru prima oară la Universitatea din Târgu-Jiu, în toamna anului 2015, întregul său discurs fiind axat pe combaterea susținerilor din cartea mea Trădarea Securității în decembrie 1989, București, Editura Elion, 2015.
Ulterior, împreună cu fostul său secretar de la cabinet și om de încredere, gl. Aurel Rogojan, dar și cu col. FilipTeodorescu, președintele A.C.M.R.R.-S.R.I., au răspândit cu mare mediatizare Mitul Iulian Vlad,eroul național, salvatorul României, omul care a împiedicat dezmembrarea României, omul care a împiedicat (alături de gl. Gușă) invadarea sovietică a României, omul devotat conducătorului statului, omul devotat poporului, omul care a respectat regulamentele și legile țării, omul care nu a permis să se tragă în români, omul blând și bun care și-a ocrotit subordonații și a fost respectat de ei, modelul absolut de ofițer de securitate ș.a.

Pe parcursul anilor care au trecut, chiar și contestatarii vehemenți ai lui Iulian Vlad din interiorul fostei Securități au înțeles că nu este bine să îl critice și să îl combată pe generalul Iulian Vlad, ci le este tuturor util să susțină Mitul Iulian Vlad. Prin logica elementară, opinia publică înțelege că dacă Iulian Vlad a fost un erou și a acționat cu mult patriotism, atunci întreaga instituție a Securității, cu toate efectivele ei, eventual cu câteva excepții/uscături, merită tot respectul și multă cinstire din partea poporului român, merită și pensiile foarte mari pe care le au, merită și averile pe care le dețin, merită și controlul asupra societății pe care îl dețin prin copiii lor, prin alți aparținători și prin susținătorii lor din aparatul de stat și din statul paralel acoperit.

În spatele Mitului Iulian Vlad se află mari interese. Toți cei legați de aceste interese sunt mulți și susțin acest mit, blocând cu determinare adevărul despre activitatea Securității din timpul regimului trecut și mai ales din zilele agresiunii străine împotriva României, petrecută în decembrie 1989, cu complicitatea și cu sprijinul direct al Securității condusă de generalul Iulian Vlad. În acest sens, unii dintre cititorii acestor rânduri își aduc aminte de corul asurzitor cu care s-a încercat combaterea adevărurilor cuprinse în cartea mea menționată mai sus, inclusiv cu atacuri la persoană proferate de gl. Aurel Rogojan. Mitul Iulian Vlad cuprinde unele adevăruri, ocolește alte adevăruri și prezintă distorsionat cursul unora dintre evenimente. Între Ceaușescu și Securitate a existat un conflict îndelungat. Ceaușescu a dorit ca Securitatea să fie un instrument supus și disciplinat al României, implicit al său, el identificându-se cu țara, în viziunea oficială de atunci.

După părerea lui Ceaușescu, declarată într-o plenară a C.C. al partidului unic, „Securitatea este un cal nărăvaș care nu a fost bine călărit”. Ca urmare, Ceaușescu a călărit Securitatea și a controlat-o în măsura maximă în care a putut să o facă un conducător. Control absolut asupra serviciilor secrete nu are nici un lider de pe glob, nu a avut nici Stalin, nici alți lideri puternici și, începând cu epoca contemporană, acest lucru nu este posibil. Serviciile secrete s-au scufundat în adâncurile societății și ale statului, cooperează între ele pentru a-și conserva puterea și controlul asupra guvernărilor, schimbă informații importante pentru a convinge conducerile politice de indispensabilitatea lor, dețin imperii economice și elimină din joc conducătorii care le devin adversari. Marele Stalin a murit de mâna lui Beria…Kennedy, alt conducător care a dorit să „călărească” serviciile secrete, a murit tot de mâna lor, iar exemplele de acest fel sunt multe.

Generalul Iulian Vlad a ajuns la conducerea D.S.S. în 1977, fiind numit de Ceaușescu secretar de stat în M.I. și adjunct al șefului Securității, șeful departamentului fiind activist de partid, ceea ce făcea ca Vlad să conducă de fapt întreaga Securitate din punct de vedere operativ, al alegerii și promovării cadrelor, al controlului asupra societății românești și inclusiv asupra legăturilor cu alte servicii străine de profil. Când a devenit șef al D.S.S., în 1987, el a continuat practic să desfășoare aceeași activitate. Mitul Iulian Vlad accentuează că el a condus departamentul doar doi ani de zile și este străin de poliția politică și de represiunea anterioară, ceea ce nu este adevărat. Dar, după părerea mea, nu poliția politică și represiunea sunt vinovăția principală a generalului Vlad. Aceste vinovății menționate anterior sunt învederate de obicei de oamenii de rând. Poliție politică și represiune s-a făcut și se face și astăzi, în toată lumea, inclusiv în „patriile libertății”, inclusiv în România euro-atlantică (fără brutalitatea fostei Securități, dar cu mijloace mai acoperite și mai perfide), dar ele nu deranjează omul de rând, fiind îndreptate împotriva rivalilor în lupta pentru putere, împotriva adversarilor sistemului, împotriva revoltelor, împotriva personalităților care prezintă risc de securitate și a familiilor tuturor acestora.

Principala vinovăție a generalului Iulian Vlad, care, desigur, este contestată de securiști, colaboratorii lor și de profitorii noului regim, poate fi prezentată telegrafic în următoarele puncte:

1) Sabotarea subtilă și bine ascunsă a conducătorului României,
2) Protejarea unor reprezentanți ai opoziției internaționalist-comuniste din P.C.R. (în frunte cu Ion Iliescu și Silviu Brucan), Securitate (în frunte cu Virgil Măgureanu) și Armată (în frunte cu Nicolae Militaru) și sprijinul dat de Securitate pentru accesul lor la conducerea României;
3) Racordarea Securității la proiectul și acțiunea de generare de nemulțumiri în rândul populației,alături de trădătorii internaționaliști pro-sovietici din Partidul Comunist, în scopul creării de condiții favorizante pentru revolta populară necesară destabilizării țării și înlăturării lui Ceaușescu (în primul rând inducerea crizei alimentare, energetice și de bunuri de larg consum),
4) Racordarea Securității la acțiunea C.I.A. de denigrare a lui Nicolae Ceaușescu și a regimului din România, prin Radio „Europa Liberă” (vezi Dosarul Cummings),
5) Permisiunea, cu bună știință și rea intenție, în anul 1989, de pătrundere în România a unui mare număr de agenți acoperiți ai unor servicii secrete străine care să acționeze pentru catalizarea loviturii de stat,
6) Acțiunea agenturii Securității pentru declanșarea revoltei populare de la Timișoara,
7) Nerespectarea de către Securitate a regulamentelor militare și a legislației României privitoare la munca de prevenire și apoi de restabilire și de menținere a ordinii publice, începând din faza inițială a revoltei populare (începută cu 10-12 oameni, după câteva ore 50-60, iar la sfârșitul primei zile de revoltă, 100 de oameni; ulterior, după alte acțiuni trădătoare, în 20 decembrie în stradă erau zeci de mii de oameni) și până la arestarea comandantului suprem,
8) Implicarea directă a unor cadre de securitate în asasinarea generalului Milea (în primul rând garda de corp de la Direcția a V-a), comandantul Comandamentului Militar Unic al României și,din 21 decembrie 1989, șeful generalului Vlad, care a refuzat „oferta”/propunerea lui Vlad de a-l aresta pe Ceaușescu și a dispus represiune cu toată energia),
9) Ordinul dat de Iulian Vlad de retragere în cazărmi a trupelor de securitate care păzeau sediul C.C. al P.C.R. și de a se deschide poarta „B” a sediului C.C. al P.C.R. și permisiunea dată oamenilor din stradă de a pătrunde în sediul puterii de stat,
10) Împiedicarea lui Ceaușescu de a-și exercita autoritatea de stat (blocarea accesului Ceaușeștilor în buncărul prezidențial, împiedicarea lui Ceaușescu de a se adresa mulțimii prin stația care a fost blocată, întreruperea legăturilor telefonice de la cabinetele 1 și 2, împiedicarea lui Ceaușescu de a vorbi mulțimii prin portavoce de la balconul sediului C.C. al P.C.R.),
11) Ordinul ilegal dat de gl. Vlad de retragere a trupelor de securitate care păzeau Televiziunea Română și Radio România și punerea acestor instituții la dispoziția uzurpatorilor Iliescu-Brucan-Roman-Militaru- Măgureanu (toți cinci minoritari etnici și adversari înrăiți ai naționalistului român Ceaușescu), echipă pregătită din timp să preia conducerea țării, 12) Toate acțiunile Securității din zilele agresiunii străine împotriva României și a loviturii de stat din decembrie 1989, au fost racordate integral la acțiunea serviciilor secrete străine și a trădătorilor din Armată,
13) Arestarea mascată a lui Nicolae Ceaușescu și a Elenei Ceaușescu în sediul C.C. al P.C.R.,ridicarea lor de către opt luptători ai Direcției a V-a a D.S.S. și evacuarea lor forțată cu liftul și elicopterul (aducerea lor târâș fiecare de către doi luptători, de subsuoară= declarația col. Vasile Maluțan, ulterior asasinat; Ceaușescu la proces: „noi nu am vrut să plecăm din C.C.”),
14) Ducerea lui Ceaușescu de către ofițerii de Securitate ai Direcției a V-a, prin metode care să poată sugera opiniei publice că ar fi vrut să fugă, în cazarma de la Târgoviște (unde a fost păzit până la execuție și de lt. col. de securitate Dinu, ulterior și el asasinat),
15) Contribuția decisivă a unor comandanți din Securitate, care ascultau orbește doar de ordinele generalului Vlad, la asasinarea comandanților din Ministerul de Interne care au rămas loiali legislației în vigoare, jurământului depus și ordinelor comandantului suprem (gl. Constantin Nuță, gl. Velicu Mihalea, col. Petre Moraru, lt. col. Gheorghe Trosca și alții mai puțin importanți),
16) Participarea directă a reprezentanților Securității (Măgureanu și Gelu-Voican Voiculescu) la asasinarea Ceaușeștilor. Generalul Vlad, ca și subordonații săi au jurat să lupte să apere România, chiar cu prețul vieții. În decembrie 1989 a avut loc o intervenție străină acoperită împotriva României. Generalul Vlad a ales să nu respecte jurământul dat. Aș putea să-i întreb retoric pe toți avocații gălăgioși ai Mitului Iulian Vlad, ce ar fi mai trebuit să facă Iulian Vlad ca să i se recunoască calitatea de trădător???Pentru mine ca cercetător al evenimentelor, neimplicat politic, nesusținător al regimului ceaușist, nesusținător al regimului colonial actual, Mitul Iulian Vlad este o ofensă adusă minimei inteligențe a opiniei publice, cu deosebire a cunoscătorilor evenimentelor.
Dumnezeu să-l ierte pe generalul Iulian Vlad, că are pentru ce!

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

Nota redacției: Înregistrăm cu mirare schimbarea de ton a dlui Corvin Lupu la adresa generalului Vlad. (vezi textul semnat de dl Corvin Lupu cu două zile mai înainte pe siteul Ion Coja.ro) Poate că ar trebui să ne-o explice.
După părerea noastră în decembrie 1989 nu putea să trădeze „Securitatea”, ci numai o minoritate din conducerea Securității. Încă din primele luni de după 1990 m-am întrebat „Care Securitate”? Căci au existat, spuneam noi atunci, mai multe, și anume o securitate naționalistă, care-i includea pe cei mai mulți securiști, în frunte cu generali ca Macri, Nuță, Mihalea…
O securitate trădătoare, în colaborare cu KGB și alte oficine, care a sprijinit căderea lui Ceaușescu, alta a fost „securitatea coruptă” sau bișnițară, care a acționat fără culoare politică, numai pentru chiverniseală. Unii au făcut parte din ambele securități: cea trădătoare și cea bișnițară. Aceleași categorii le putem identifica și în structura Armatei sau a PCR. Inclusiv în serviciile de azi, în Armata de azi, în partidele politice, Diferă numai procentele. Componenta naționalistă fiind minoritară, în suferință, inclusiv în guvern, în Parlament, în justiție, SRI, SIE etc. Nu mai zic de Cotroceni.
i.c.