MIRON MITREA scriitorul debutant DE LA Poarta Albă

MIRON MITREA scriitorul debutant DE LA Poarta Albă

0 382
Fostul politician Miron Mitrea, care ispășeșe o condamnare de doi ani în regim semideschis, la Penitenciarul Poarta Albă, se înscrie deja în lista „scriitorilor prolifi ci” care vor să iasă mai repede din pușcărie. Prima sa creație literară, „Amintiri…subiective. Momente de istorie imediată”, nu a fost considerată lucrare științifi că, deși era o carte despre Revoluție și Mineriadă. A fost o lovitură grea pentru deținutul Mitrea, care spera ca în acest fel să i se mai scadă din pedeapsă. Totuși, cartea a fost cumpărată de Parchetul Militar
Surse din puşcărie spun că „scriitorul debutant”, Miron Mitrea, a făcut o criză de nervi când prima sa creație literară nu a fost apreciată ca atare…
Apoi, s-a resemnat și și-a continuat „serviciul”compensator… la Autobaza unei firme private de transport în comun din Constanţa, unde merge zilnic împreună cu alţi patru deţinuţi. Din când în când i se dă liber să plece acasă, la familie. Recent, a scris o altă carte pe care o crede cu adevărat științifică,intitulata: „Noi nu facem politică! Sindicate 1990-1994”. Vorbeşte despre mişcarea sindicală a perioadei postrevoluţionare din România, pe care a dominat-o din postura de şef al Sindicatului Şoferilor şi, ulterior, al confederaţiilor pe care le-a coordonat până când a intrat în psd

„Deci, voi fi atât de subiectiv, cât suntem fiecare, în încercarea mea de a vă prezenta câteva lucruri despre cea mai ceţoasă perioadă a istoriei moderne a României. Perioada postrevoluționară. Lupta atroce pentru putere, care a avut loc în acel timp. Lupta pentru îmbogăţire. Eu cred că, în 1989, în România a avut loc o Revoluţie. Sigur, sunt convins că a fost <> să se nască, <> să se desfăşoare. Dar a fost o Revoluţie. Mai cred şi că unii dintre cei care au <> nu s-au gândit nicio secundă la o schimbare atât de radicală. Sunt convins că doreau, doar, o coafare a societăţii comuniste. Un comunism cu faţă umană. Ce inepţie”.
Operatiunea „Liberalizarea salariilor”, contra „Jos Iliescu!”
În decembrie 1990, „Frăţia” ar fi trebuit să organizeze o grevă generală la care Sindicatul Şoferilor din România (SSR) „contribuia” prin blocarea Capitalei. Nu a ieşit aşa cum fusese stabilit pentru că, şi aici, „politicul şi-a băgat coada”.
„Aşa am decis, 10 decembrie 1990,era ziua în care maşinile conduse de membrii SSR vor ocupa Capitala, urmând să „interzică” deplasarea oricărui mijloc de transport marfă sau călători, excepţia fiind autoturismele private. Aveam presiuni mari și din partea opoziției de atunci, a unor personalități ale vieții pubice, care ne cereau să introducem pe lista de revendicări, solicitări politice. De fapt, practic, aceste solicitări se reduceau la cerinţa ca noi, Sindicatul Şoferilor, să cerem demisia lui Ion Iliescu. Le-am spus că nu asta urmărim, ci dorim liberalizarea salariilor. Mama mea locuia de câţiva ani în Germania şi nu apucasem să mă întâlnesc cu ea. Cerusem de ceva timp înainte viză pentru vizită şi aceasta a sosit în acea perioadă şi am decis să plec în noiembrie”.
 La intoarcerea în ţară, pe 6 decembrie, Miron Mitrea află pe drum, de la radio, că peste câteva zile se pregăteşte blocada Şoferilor: „Nu asta m-a şocat, ci motivele blocadei. Crainicul a anunțat în mod repetat că Sindicatul șoferilor a cerut demisia președintelui Ion Iliescu și anunța că Sindicatul nu va permite intrarea sau ieșirea din București a nici unei mașini, dar a niciuneia, până la obținerea demisiei. În orice caz, am ajuns la sediul din str. Saligny după ora 18.00. Aici, surpriză. Nu mai eram  nici preşedintele Sindicatului Şoferilor din România. Voiam din toată fiinţa mea să obţin o victorie şi ceea ce le promisesem membrilor sindicatului. Liberalizarea salariilor. Aşa că , supărat şi epuizat, am avut o reacţie furibundă. Rămas doar cu cativa în biroul recucerit, m-au informat că fuseseră în sediu, des, Sorin Roşca Stănescu şi Mihai Băcanu cu alţi oameni şi avuseseră discuţii prelungite cu conducerea organizaţiei. …Mulţi ani după acel moment, Sorin Roşca Stănescu, şi alţii, mi-au reproşat că am stopat acţiunea care trebuia să îl înlăture pe Ion Iliescu”.
Întorşi exact pe 13 iunie 1990 de la reuniunea anuală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Miron Mitrea şi colegii săi din Frăţia şi Sindicatul Şoferilor s-au trezit în mijlocul minerilor. Sediul lor era chiar lângă Poliţia Capitalei.
„După ce am stat de vorbă cu unul dintre liderii noştri care asistase la începutul incendiului de la Poliţia Capitalei, am început să înţeleg adevărul în toată grozăvia lui. Trebuie să vă spun că văzusem și filmările făcute de secretarul general în după amiaza precedentă… Ştiam deja că incendiatorul fusese pus din interior(al poliţiei). Ce era foarte grav pe acea filmare, era uciderea cu sânge rece a doi bărbaţi tineri, în imediata apropierea a Ministerului de Interne. Se vedea cum doi oameni sunt împuşcaţi, la un interval scurt de timp, cum cadavrele lor sunt rapid luate de la locul faptei şi duse într-o direcţie necunoscută. Mai mult, pe bandă erau surprinși și criminalii. Am avut certitudinea că totul a fost regizat pentru isterizarea manifestanților. Şi s-a reuşit, aceştia vandalizând clădirea Ministerului de Interne.
„Momentul” a fost o acţiune planificată şi executată la comanda politicienilor care conduceau România şi orice ar spune  Ion Iliescu, numele lui rămâne legat strâns de această barbarie nedemocratică care, a fost pentru România, cel mai nefast moment de după decembrie 1989. În niciun caz cei care conduceau România în acel moment, Ion Iliescu, președinte, și Petre Roman, prim ministru, nu se pot deroba de responsabilitatea acelor momente”.

Anul 1994 este decisiv, din punct de vedere politic, pentru Confederaţia CNSLR Frăţia, condusă de Victor Ciorbea şi Miron Mitrea. Autorul puscarias îşi arată acum surprinderea că Victor Ciorbea a fost cel care l-a invitat la o discuţie cu Ion Iliescu. Ulterior, drumurile li s-au separat…
„Aproape toţi liderii Confederaţiei sprijineau, sau, cel puţin, nu se opuneau unei apropieri faţă de PSDR şi a intrării unui număr mare de sindicalişti pe listele parlamentare. Şi, când ne aşteptam mai puţin, la o discuţie informală în Salonul verde al hotelului Sindicatelor din Bucureşti, Victor Ciorbea aruncă bomba. Nu cu PDSR-ul trebuie să facem o înțelegere, ci cu CDR-ul. Eu am râs, crezând că e o glumă. Dar, spre stupoarea mea, cel care mă dusese la o întâlnire cu Ion Iliescu a început să îl atace pe el şi partidul lui şi să laude CDR-ul. Nu pricepeam nimic. Am tăcut, privindu-l năuc. Prima reacție a avut-o Liviu Luca. L-a înjurat. Cu obidă. Şi, din nou, surpriză. Echilibratul, civilizatul Victor Ciorbea l-a ameninţat cu bătaia. Nu că ar fi avut vreo șansă, dar violența reacției lui mi-a arătat ce hotărât era. Îl cunoşteam pe Victor şi ştiam cât de încăpăţânat era. Dacă îi intră ceva în cap, mergea până la capăt. Şi a mers şi de data aceasta”.
M-a convins si la Întâlnirea cu Virgil Măgureanu cand „i-a dat un teanc de dosare lui Victor Ciorbea” Ideea înfiinţării unui partid al sindicatelor cu membrii Confederaţiilor CNSLR –Frăţia-Cartel Alfa ar fi fost sugerată tot de Victor Ciorbea, atribuind-o lui Bogdan Hossu. A fost un fiasco total.
Confederaţia Solidarităţii Sociale a fost numele ridicolei noastre încercări, a sindicatelor, de a intra în politică. Cert este că ne-am întâlnit toţi cinci, pentru că împreună cu Bogdan Hossu a mai venit un coleg şi, surpriză, Claudiu Iordache. Fost lider al FSN, Claudiu demisionase din partid, era în acel moment deputat independent. Recunosc. Mi s-a părut tentantă ideea şi am propus să trecem la treabă după ce testăm soluţia unui partid al sindicatelor în confederaţiile noastre. Victor voia să candideze și a cerut de la început locul unu pe lista de candidați. Cred că la Senat. Claudiu (Iordache) voia să conducă cealaltă listă de candidaţi. Bogdan şi cu mine am declarat ferm că nu ne interesează candidatura…Am trecut la treabă şi lucrurile păreau în regulă. Dar nu erau. Am descoperit după o vreme că majoritatea organizaţiilor locale ale CNSLR conlucrau local cu PDSR-ul şi deşi raportau că lucrează pentru CSS, nici vorbă. În fine, am luat o bătaie zdravănă, obţinând 0,36% din voturi. Neam făcut de râs”.
Din acea experienţă, Miron Mitrea a rămas cu o amintire pe care o menţionează în cartea sa.
Într-o zi, Victor (Ciorbea) m-a sunat şi m-a invitat la o întâlnire importantă, fără să-mi spună cu cine. A insistat. Am acceptat şi iată-mă cu el intrând într-o vilă din Bucureşti. Acolo ne aștepta Virgil Măgureanu cu încă un bărbat. Vă dați seama de uimirea mea când Virgil Măgureanu, șeful SRI în acel moment, scoate dintr-un birou un teanc de dosare și i-l înmânează lui Victor. Erau propunerile lor pentru a ne ajuta să construim partidul nostru. Avea şi o propunere pentru candidatura la prezidenţiale. Cel care era lângă el…. „Am ascultat câteva minute discuţia dintre ei, am intervenit, am spus că nici vorbă, toţi liderii locali ai partidului vor fi de la sindicate. Am plecat şi Victor a mers cu mine. Nu cred că a ştiut de intenţia lui Virgil Măgureanu” .

Miron Mitrea admite acum, din spatele gratiilor, că atunci când a intrat în politică a respectat „Legea lui Peter” ,care spune că… „liderii de sindicat care nu îşi ating nivelul de incompetenţă în sindicate, şi-l vor căuta în politică”…
În mod cert, o importanţă majoră privind trecerea unor lideri sindicali, atunci, în 1994, în politică, l-au avut Adrian Năstase şi Oliviu Gherman. De Adrian Năstase se ştie că el m-a „adus” în politică. De domnul Gherman, nu… Adrian Năstase era tânăr, inteligent, cult, rafinat, elegant, era mult mai dezirabil pentru mine și colegii mei decât alți lideri politici de stânga. Pentru că era clar. Numai într-un partid de stânga puteam intra. …Am făcut fuziunea şi am fost numit vicepreşedinte al PDSR-ului. Marian Sârbu şi cu mine am fost miniştri în acel cabinet. Atunci, România a avut cel mai bun și modern Cod al Muncii. Întrebați orice sindicalist”.
În lucrarea sa, Miron Mitrea prezintă, elaborat, şi pe capitole distincte, pe lângă nume importante ale istoriei mişcării sindicale româneşti de după Revoluţie, şi nume cu greutate din sindicatele internaţionale cu care a colaborat îndeaproape. Inclusiv cu Lech Walessa.Cum se vede in aceste fragmente,noua carte a lui Mitrea,nu poate fi pusa la indoiala ca „lucrare stiintifica.Dar si ca document de memorie politica !!
Surse: (EVZ special)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.