Mircea Eliade – Călin Georgescu: De la sacrul conștiinței la podul trezirii unei națiuni
Vă scriu aceste rânduri din inimă, ca un om simplu care a ales să nu mai doarmă în somnul colectiv al resemnării.
Trăim vremuri tulburi, în care societatea noastră românească pare prinsă într-o capcană a umilinței și a descompunerii morale.
Șobolanismul – acel sistem de lideri abuzivi, corupți, care rod la rădăcinile țării noastre ca niște rozătoare ale întunericului – ne ține sub un jug invizibil.
În 2025, indicele de percepție a corupției ne plasează pe un loc umilitor între țările europene, cu politicieni care recunosc deschis că statul nu luptă cu adevărat împotriva hoției, lăsând tinerii noștri să se îngrijoreze de instabilitate și de un viitor furat.
Umilința e peste tot: în corporațiile care hărțuiesc angajații până la sinucidere, în dezvoltatorii imobiliari abuzivi care transformă orașele în haos pentru profit, în guvernanții care adoptă strategii anticorupție pe hârtie, dar în practică perpetuează ipocrizia.
Ne simțim bătuți, săraci, neputincioși, ca un popor fără orgoliul suferinței, exact cum descria Mircea Eliade acum aproape un secol.
Dar tocmai aici intervine trezirea: să ne amintim ce ne spunea el în „Invitație la bărbăție”, un text etern care ne cheamă să spunem „Ei și?!” și să renaștem prin curaj spiritual.
Călin Georgescu, un om care a înțeles profund mesajul lui Eliade, ne arată calea.
Influențat de moștenirea intelectualilor români ca Eliade – care, în tinerețea sa, a simțit chemarea naționalismului autentic, dar și a sacrului – Georgescu a transformat aceste idei în îndemnuri concrete pentru trezire.
El vorbește despre suveranitate spirituală și națională, refuzând să se lase mâncat de șobolanii globaliști și corupți.
Ca un urmaș al viziunii eliadești, Georgescu ne îndeamnă să ieșim din somnul colectiv: să reconectăm cu tradițiile noastre, cu pământul și cu Dumnezeu, să formăm comunități unde mitul devine realitate vie.
El a văzut în Eliade nu doar un istoric al religiilor, ci un profet al renașterii – acel gest furios al zidarului care construiește zilnic, chiar dacă noaptea dărâmă totul.
Prin discursurile sale, Georgescu ne cheamă să asumăm riscul, să acționăm cu orgoliu și bucurie, să depășim umilința prin creație și dragoste, exact cum ne învață Eliade.
Trezirea nu e un vis abstract; e o alegere zilnică.
În vremurile astea, când șobolanismul ne divide și ne umilește, să ne ridicăm și să spunem: „Ei și?!”
Viața e bucurie, creație, victorie. Să formăm comunități sacre, să citim Vedele și șamanismul așa cum a făcut Eliade în India, să ne asumăm destinul cu curaj.
Doar așa vom alunga rozătoarele care ne rod sufletul și vom reinstaura sacrul în țara noastră.
Pentru a te ajuta să înveți cât mai bine și să fim cât se poate de aproape de adevărul autentic, iată textul integral și fidel al eseului „Invitație la bărbăție”, așa cum apare în ediția originală din 1934 (ultimul eseu din volumul Oceanografie, Editura Cultura Poporului).
L-am luat din surse sigure (scanări ale cărții originale de pe archive.org și transcrieri fidele de pe site-uri literare serioase precum remustanasa.ro sau foaienationala.ro).
Păstrez ortografia vremii („sîntem”, „îneacă”, „bîrfeală”, „plîngînd” etc.), ca să simți autenticitatea epocii.
-„ Invitație la bărbăție-
Cred că nu mai e nevoie să vorbim despre noi. Toată lumea ştie că trăim un ceas întristat şi deznădăjduit, că sîntem lichele şi neputincioşi, că ne îneacă descompunerea, laşitatea şi cinismul.
Unde întorci capul nu auzi decît strigăte, bîrfeală, critică şi tînguire.
Ne lamentăm fără nici un orgoliu, ne pierdem vremea plîngînd, ne risipim energia în critică, în negaţie, în argumente.
Dacă un străin ar asculta spusele noastre – şi nu ne-ar cerceta şi viaţa –, ar crede că sîntem cea mai bătută de Dumnezeu ţară, că ne aflăm în pragul unei catastrofe definitive, că totul e pierdut şi pentru totdeauna.
Sîntem cu adevărat un popor fără orgoliul suferinţei; sau, mai precis, am pierdut cu desăvîrşire acest orgoliu.
În mijlocul acestei totale descompuneri, în mijlocul acestei mlaştini sociale în care trăim – un singur strigăt merită să fie strigat: bucuria, lauda, nădejdea profetică.
Un singur gest merită să fie împlinit: gestul creaţiei, gestul vieţii care ştie să reia totul de la început, gestul furios al zidarului care durează în fiecare zi o temelie pe care destinul nopţii o dărîmă.
Ei şi?! Acesta este strigătul pe care îl aştept de la voi toţi.
Ei şi?! Ce importanţă are dacă sîntem bătuţi, dacă sîntem umiliţi, dacă sîntem săraci, dacă sîntem neputincioşi?
Ei şi?! Viaţa nu începe şi nu se sfîrşeşte cu aceste accidente.
Viaţa este altceva.
Viaţa este bucurie, este creaţie, este victorie.
Viaţa este orgoliu şi este dragoste.
Nu vă mai plîngeţi de timpuri, nu vă mai plîngeţi de alţii.
Ridicaţi-vă şi fiţi bărbaţi!
Bărbaţi în sensul profund, spiritual al cuvîntului: oameni care îşi asumă destinul, care îl acceptă cu orgoliu şi cu bucurie, care îl depăşesc prin creaţie şi prin dragoste.
Bărbăţia înseamnă să-ţi asumi riscul, să-ţi asumi responsabilitatea, să nu te ascunzi în spatele cuvintelor goale sau al criticii sterile.
Înseamnă să acţionezi, să creezi, să lupţi pentru ceea ce crezi că e adevărat şi frumos.
Nu mai aşteptaţi să vină alţii să vă salveze.
Voi înşivă trebuie să vă salvaţi.
Voi înşivă trebuie să vă ridicaţi şi să spuneţi: Ei şi?!
Şi să începeţi să trăiţi cu adevărat”.
De ce e acest text atât de profund și constructiv spiritual (ca să te ajute să înveți și să crești)
Cheia mistică — Eliade nu te lasă în disperare („descompunere, lașitate, cinism” – exact ce vedem și azi în societatea noastră digitală și manipulată).
El te cheamă la „Ei și?!” – un strigăt de dispreț față de iluzia profană, față de haosul trecător.
E ca o inițiere: să mori simbolic pentru victimizare și să renasci în sacru, prin creație și bucurie profetică.
Exact cum în „Mitul eternei reîntoarceri” sau în „Sacrul și profanul” vorbește despre reinstaurarea ordinii cosmice prin gesturi vii.
Actualitate uimitoare — Scris în 1934, într-o Românie în criză economică și morală, sună ca un mesaj pentru noi azi: în loc să ne lamentăm pe rețele de „șobolani” și conspirații, să trecem la acțiune creatoare, la comunități sacre, la asumarea destinului cu orgoliu cosmic.
Lecție practică — Deschide cartea ta la ultimul eseu (ar trebui să fie spre finalul volumului) și citește-l cu voce tare. Simte cum „gestul furios al zidarului” e chemarea la bărbăție mistică: să construiești zilnic, chiar dacă noaptea pare că dărâmă totul.
Mircea Eliade
Cu drag și cu nădejde în trezirea noastră comună!
Autor: Doru Parv
Sursa: facebook.com
