Ministerul Transporturilor are standarde de cost

Ministerul Transporturilor are standarde de cost

0 86

Ministrul Transporturilor a aprobat printr-un ordin standardele de cost pentru intretinerea curenta pe timp de iarna a drumurilor publice de interes national. „Pentru drumurile incluse in nivelul I de viabilitate (autostrazi, drumuri cu 4 benzi de circulatie, drumuri cu 2 benzi care leaga capitala de orasele resedinte de judet) standardul de cost este fixat la 4.509 euro/km pentru perioada 1 noiembrie -31 martie”, informeaza Ministerul Transporturilor.
Pentru nivelul II de viabilitate (drumuri nationale din clasele tehnice III si IV, cu trafic intre 3.501-8.000 vehicule in 24 de ore, respectiv 750-3.500), standardul de cost este de 3.688 euro/km, iar pentru nivelul III (restul drumurilor nationale care trebuie mentinute in stare de viabilitate) acesta este de 2520 euro/km.
Standardele reprezinta document de referinta pentru verificarea modalitatii de stabilire a costurilor serviciilor de deszapezire, cat si pentru analizarea si verificarea ofertelor depuse de operatorii economici in vederea adjudecarii contractelor pentru servicile de intretinere curenta pe timp de iarna a drumurilor publice de interes national.
Standardele de cost iau in considerare urmatoarele conditii:
• repararea partii carosabile si asigurarea scurgerii pluviale din zona drumului
• completarea semnalizarii rutiere specifice activitatii de iarna
• asigurarea circulatiei rutiere in timpul iernii
• stabilirea nivelurilor de viabilitate a drumurilor de interventie si dotare a bazelor de deszapezire pe timp de iarna
• organizarea unitatilor operative de actiune si dotarea acestora cu utilaje si echipamente corespunzatoare nivelurilor de interventie
• asigurarea unitatilor de interventie cu materiale antiderapante, materiale chimice, carburanti, lubrifianti, etc.,
• apararea drumurilor contra inzapezirilor prin panouri parazapezi, perdele de protectie
• constructii speciale contra avalanselor, sistem de informare publica asupra starii de viabilitate a drumurilor publice de interes national prin comandamente de iarna.

La stabilirea costului unitar s-a luat in calcul un procent de 12% cheltuieli indirecte si 5% profit al operatorilor economici.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.