Ministerul Culturii a decis – identitatea vizuală a Centenarului Marii Uniri de...

Ministerul Culturii a decis –
identitatea vizuală a Centenarului Marii Uniri de la 1918 este „HORA”!

0 1064

„Cu un total de 234,64 puncte, propunerea câștigătoare este cea a FCB BUCHAREST, denumită ‘Hora’. Aceasta s-a aflat pe primul loc atât în preferințele juriului, cât și ale publicului, din partea căruia a primit 27% din voturile exprimate. Logo-ul a fost construit pornind de la două cercuri reunite de simbolul infinitului.
Cercurile sunt compuse din puncte individuale care cresc și se dezvoltă. Hora infinită obținută este un simbol viu, sugerând continuitate împreună, rezistență și creștere„, precizează MCIN.

Identitatea vizuală câștigătoare a fost aleasă, în urma concursului de idei lansat de MCIN, împreună cu Uniunea Agențiilor de Publicitate din România și cu sprijinul International Advertising Association, al Centrului de Excelență în Studiul Imaginii și al UNArte, la care au participat pro bono trei agenții, respectiv Pastel, FCB BUCHAREST și Brand New.
Potrivit MCIN, toate cele 13 propuneri sunt în continuare disponibile la adresa http://centenar.cultura.ro/logo.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.