MINCIUNA CA SISTEM

Șapte capitole despre nebunia colectivă, dublul standard și spălarea pe creier a propriilor cetățeni
I. Dogma oficială: „Adevărul licențiat”
S-a instalat o religie fără Dumnezeu, dar cu papalități media și politice:
Rusia minte prin definiție, Occidentul spune adevărul prin definiție.
Aceeași faptă devine „bună” sau „rea” după steagul sub care se întâmplă.
— Când NATO lovește, e „eliberare”; când lovește altul, e „agresiune”.
— Când UE închide canale și conturi, e „siguranță informațională”; când face la fel Moscova, e „dictatură”.
— Când România sfințește o catedrală, e „moment istoric”; dacă Rusia ar sfinți una identică, ar fi „îndoctrinare”.
Adevărul a fost privatizat: emis de instituții „certificate”, împachetat de televiziuni „respectabile”, consumat fără critică.
Nu contează ce spui, ci cine ești în ierarhia ideologică.
Restul e stigmatizare: „pro-rus”, „extremist”, „conspiraționist”.
Diagnosticul: Minciuna nu e o abatere, e infrastructura noii lumi.

II. Fabrica de consimțământ: limbaj, etichete, reflexe
Manipularea nu se face doar cu informații false, ci cu limbaj coregrafiat:
Eufemisme („daune colaterale”, „operațiune umanitară”, „reziliență democratică”) – anesteziază vina.
Etichete („putinist”, „agent”, „toxică”) – ucid reputații și gândirea critică.
Omisia – cel mai puternic instrument: ceea ce nu apare „n-a existat”.
Se clădește astfel spălarea pe creier a propriilor cetățeni:
1. Frica morală – „Dacă pui întrebări, ești de partea răului.”
2. Răsplata tribală – „Ești bun dacă urăști corect.”
3. Dopamina indignării – scandal perpetuu, pentru a bloca reflecția tăcută.
Rezultatul: Un public dresat să gândească contra Rusiei pentru a nu gândi împotriva propriilor abuzuri interne.

III. Războaie provocate, pace sabotată
Ni se spune: „Rusia a pornit războiul.” Se ascunde: câți ani a fost împinsă spre el.
Minsk I & II – semnate, dar recunoscute ulterior de lideri occidentali ca simple paranteze pentru înarmarea Ucrainei.
Istanbul – înțelegerea aproape gata; intervenție politică externă: „Nu semnați, luptați.”
Inițiative repetate de pace – respinse sistematic; pacea devine „indezirabilă” deoarece golul moral intern are nevoie de dușman.
Axa cinică: „Nu vrem pace, vrem timp și narativ.”
Putin avertizează: cu trecerea timpului, condițiile devin mai dure. Logica e simplă: pagube mai mari pretenții mai mari.
Adevărul indezirabil: Războiul a început în minți – prin programare mediatică – înainte de primul foc de armă.

IV. „Războiul hibrid” este reciproc – doar că al nostru nu poartă nume
Televiziunile repetă că „Rusia duce un război hibrid împotriva noastră”: cibernetic, propagandistic, psihologic.
Dar oglinda?
— Penetrarea sistemelor lor?
— Recrutări, finanțări, operațiuni culturale și NGO?
— Campanii media dirijate?
Există și sunt politică declarată – doar că sunt numite „apărare a democrației”.
Trucul semantic: Când noi facem, e „protecție”. Când ei fac, e „agresiune”.
Publicul astfel dresat vede doar reacțiile Rusiei, nu și provocările noastre.
Se numește realitate oarbă: vedem efectul, ascundem cauza.

V. Dubla măsură aplicată: credință, proteste, cultură, presă
Credința:
— Catedrala la București = demnitate;
— Catedrala la Moscova = fanatism.
Protestele:
— Violența la Paris = „ordine publică restaurată”;
— Blocaje similare la Moscova = „tiranie”.
Cultura & sportul:
— Anulări, interdicții, excluderi rusești – „valori europene”;
— Când o face altcineva în oglindă – „oprimare culturală”.
Presa & platformele:
— Închiderea conturilor interne = „moderare”
— Închiderea conturilor ostile = „dictatură digitală”.
Concluzie: Aceeași acțiune, două verdicturi. Nu în funcție de fapte, ci de tabără.
Asta produce senzația sănătoasă, dar interzisă: „trăim într-o lume de nebuni.”

VI. Liderii „buni” și liderii „răi”: canonizarea haosului, criminalizarea ordinii
În Rusia, cine atacă statul, chiar fără legitimitate, devine instant „luptător pentru democrație”.
În UE/NATO, cine pune întrebări incomode despre ordine e „extremist”, „pro-rus”, anchetat.
— Disidentul rusesc primește Nobel;
— Disidentul european primește dosar.
Nu mai e dublu standard; e spălare pe creier.
Populația preia reflexul: condamnă Rusia pentru ce tolerează acasă – uneori la scară mai mare.
Se creează astfel religia politică a Occidentului:
dreptate = aliniere, nu adevăr; morală = ură corectă, nu discernământ.
Efectul bumerang: Cu cât ura e mai organizată, cu atât crește respectul involuntar pentru ținta care rezistă.
Rusia, hărțuită din toate părțile, încă există și avansează.
Europa, în aplauze, se dezintegrează moral.

VII. Cui folosește și cum ieșim
Cui folosește?
— Complexului militar-industrial: bugete fără sfârșit, justificări eterne.
— Elitelor politice: crizele externe ascund falimentul intern.
— Oligopolului media–big tech: monopol pe „adevăr” și pe „morală”, cenzură cu față umană.
— Birocrației transnaționale: legitimitate din urgențe perpetue.
Nota morală:
O lume care și-a pierdut discernământul spiritual nu mai are nevoie de invadatori – e deja ocupată din interior.
Adevărul nu moare; migrează. Când e proscris într-o parte, se mută în cealaltă.
De aceea, exact campaniile de demonizare pot trezi, paradoxal, simpatie pentru ceea ce propaganda ordona să urâm.
Ieșirea (test scurt de dezintoxicare):
1. Întreabă-te: Ce fapt am voie să nu știu astăzi?
2. Verifică: Pe cine nu am voie să citez?
3. Observă: Unde se folosește eticheta în loc de argument?

Compară perechi identice (bombe, proteste, catedrale, interdicții) – verdictul tău rămâne același, indiferent de steag?
Dacă nu, nu Rusia e problema ta. Minciuna din tine e problema.
Când propaganda se face lege, civilizația intră în delir.
Când delirul devine normalitate, prăbușirea nu va fi un eveniment – va fi o trezire rușinoasă.
Iar atunci, printre ruinele retoricii, vom redescoperi banalul care ne-a fost interzis:
un adevăr rămâne adevăr chiar dacă îl rostește dușmanul;
o minciună rămâne minciună chiar dacă o tipărește „partea bună”.
Restul e doar decor. Iar decorul, oricât de scump, cade primul.

Autor: Anatolii Basarab
Sursa: facebook.com

Share on Facebook

Tweet

Follow us