Minciuna are picioare operate

Minciuna are picioare operate

1 282

Ponta nu se apara de justitie si de reprosuri doar cu gipsul de la picior, ci si cu blindajul plumbuit al duduii cu coafura de nasa de profesie, cocotata de nevoie in fruntea partidului. Vazandu-l cum sontacaie cu carjele prin peisajul politic - imagine clinica a proptelelor care l-au sustinut toata viata – ma gandesc ca minciuna nu are picioare scurte in Romanika, asa cum se spune. Le are doar operate

Barba n-a durat prea multa vreme, asa cum niciuna din gogoritele lui Ponta nu a tinut mai mult de doua-trei zile, pana sa o dea presa in vileag. Desi barba anemica cu care premierul se intorsese din Turcia parea sa fie intretinuta de niste minciunele azvarlite cu nonsalanta de pe peste Bosfor, asa cum a fost aia cu ministrul Banicioiu care i-ar fi spus lui cum sotia ambasadorului Olandei blocase un etaj de spital in Bucuresti. Floacele putine de pe fataul pontic au cazut sub lama taman cand erau contrazise de o noua gogoasa marca Ponticchio. Aia potrivit careia nu se rasese pentru ca ar fi pus un pariu pe Masterplanul Romanikai, unde sunt marcate autostrazile care n-o sa se construiasca niciodata. O miza suficient de mare cat sa-l faca pe spanul Ponta sa-si lase niste tuleie mediatice pe obrajii dolofani. Doar ca, intr-un moment de relaxare, cand pierzi sirul miniciunilor livrate audientei si uiti sa mai fii cat de cat coerent cu vreajeala dinainte, premierul s-a confesat televiziunii care-l slugareste ca-si lasase barba pentru ca, intr-un picior si intr-o mana, e greu sa te razi in spital, fie si unul de 4 stele cum a fost cel in care s-a operat.

Nici colegii de partid nu l-au ras prea tare, cand s-au decis sa dea PSD-ului fata noua, ce-i drept cam zbarcita, Rovanei Plumb. De unde se vede ca Ponta nu se apara de justitie si de reprosuri doar cu gipsul de la picior, ci si cu blindajul plumbuit al duduii cu coafura de nasa de profesie, cocotata de nevoie in fruntea partidului.

Vazandu-l cum sontacaie cu carjele prin peisajul politic – imagine clinica a proptelelor care l-au sustinut toata viata – ma gandesc ca minciuna nu are picioare scurte in Romanika, asa cum se spune. Le are doar operate.

 

Vifor Rotar

COMENTARII

  1. Pana deunazi il acuzati ca de ce nu vine la „servici” sa „sontacaie’ patriotic pe scarile Guvenului…
    Acum,ca de ce defileaza cu carjele in spatiul public din „Romanika”. Glumitza cu „picioare operate”
    nu e nici macar vulgara…

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.