METRO in faliment

METRO in faliment

0 152

Societatea Metro Cash & Carry Romania risca falimentul din cauza unei datorii neachitate. Concret, Metro se afla in incetare de plati, potrivit deciziei pronuntate pe 16 mai de Tribunalul Bucuresti. Creditorul care a cerut si obtinut deschiderea procedurii falimentului impotriva Metro este firma Toneli Holding SRL Ilfov. Firma ilfoveana a facut plangere din cauza intarzierii repetate a unei plati in valoare de doar cateva zeci de mii de euro. Spunem „doar”, deoarece conform datelor de la Ministerul de Finante, Metro are peste 6.500 de salariati si un profit de 233 de milioane de RON in 2006, iar Toneli are circa 80 de angajati si un profit de 272.000 de RON. Dar cu legea nu te joci si cifrele nu conteaza. Indiferent de cuantumul datoriei si de importanta companiei, Metro Romania a intrat sub incidenta legii insolventei, iar imaginea gigantului mondial al retailului are de suferit pe plan international.
Instanta din Bucuresti a decis numirea unui administrator judiciar care sa supravegheze activitatea companiei Metro. Aceasta va notifica bancile si trebuie sa supervizeze orice plata efectuata de Metro.
Compania si-t expus punctul de vedere prin vocea reprezentantilor care au declarat ca exista un litigiu comercial intre Tonelli si Metro, obiectul fiind neplata la termen a unor facturi reprezentand contravaloarea marfii livrate intr-o perioada determinata de timp. Suma reclamata este de 211.696 RON, suma care nu este certa, lichida si exigibila.

S.M.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.