Medicul Dan Grigorescu rămâne câștigătorul concursului pentru conducerea Spitalului Județean

Medicul Dan Grigorescu rămâne câștigătorul concursului pentru conducerea Spitalului Județean

0 69

Concursul pentru postul de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a fost adjudecat în final în favoarea reputatului medic, Dan Grigorescu, după analizarea contestației fostului manager, Emil Mailat, de către comisia de contestație.
Acesta a mai obținut suplimentar doar 25 de sutimi la notă, totalizând un punctaj de 8,05 în final, insuficient pentru a răsturna clasamentul competitorilor pentru postul respectiv.
În fapt, și nota sa inițială a fost supradimensionată, ținând cont de modalitatea haotică de prezentare a proiectului de management, de penuria sa de idei pentru redresarea financiară a principalului spital al comunității brașovene, dar și de inadvertențele din situațiile bugetare și din a celor de cheltuieli, nereușind să-și justifice managementul dezastruos timp de trei ani la cârma conducerii Spitalului Județean.
Timp în care a beneficiat de multiple prelungiri nelegale de interimate pe funcția de manager, de câte șase luni, deși Legea 95, a organizării spitalicești din România, specifică o durată de maxim trei luni pentru un singur interimat permis, timp în care este obligatorie organizarea unui concurs pe post, aspect legal care la Spitallul Județean nu s-a respectat timp de ani de zile, până la concursul de zilele trecute.
Investigația jurnalistică din InfoBrașov a dezvăluit aceste stări de lucruri nelegale de la Județean, confirmate și de fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, în cursul vizitei sale la Brașov, realități care au deschis în final ochii conducerii Consiliului Județean, motiv pentru care aceasta a organizat concursul pentru postul de manager de două ori în ultimele luni.
Incompetentul Emil Mailat pleacă din post lăsând în urmă o adevărată vale a plângerii în urma sa, cu secții spitalicești fără ser fiziologic, fără medicamentele trebuincioase, un spital cu o penurie severă de personal medical în special pe posturile de asistenți, cu investiții începute și neterminate, etc.
Dar, cel mai grav, cu o datorie totală de peste 40 de milioane de lei, motiv pentru care furnizorii de medicamente, de consumabile spitalicești și de echipamente medicale, neplătiți fiind, au întrerupt furnizarea acestora în mare măsură.

Deși fostul manager al Spitalului Județean și-a declinat responsabilitatea, un control aspru se impune
Un control extins al Curții de Conturi la spitalul brașovean se impune în acest moment, eventual efectuat de o echipă de la București, pentru că echipele brașovene ale instituției au ratat a evidenția neregulile grave ce planează în situațiile financiare ale Spitalului Județean și în numirile pe posturi de conducere în secțiile spitalicești, timp de ani la rând.
Cum spitalul brașovean nu figurează în acest moment în programul de control anual al Curții de Conturi, probabil că ar trebui sesizat Parchetul asupra neregulilor, singura instituție care poate dispune Curții de Conturi Brașov un control de fond amănunțit și inopinat la spital.
Cât despre anunțatele proteste ale unor cadre medicale din spital(trâmbițate de presa favorabilă fostei conduceri și ostilă medicului Grigorescu), deranjate de schimbarea conducerii prin numirea lui Grigorescu în funcția de manager, acestea nu-și justifică obiectul eventualului protest, știut fiind că respectivele cadre medicale au în principal tangență cu directorul medical al unității spitalicești, care din păcate a demisionat și el în semn de protest, neînțelegându-se că un concurs pentru postul de manager al spitalului nu este nicidecum un concurs de popularitate, dimpotrivă, este unul pentru eficientizarea mersului financiar al acestuia, aspect deseori ignorat de cadrele medicale ale unui spital, indiferent de poziția acestora în structura de personal.
Dan Grigorescu aduce cu sine o nouă speranță pentru extragerea Spitalului Județean din gaura neagră în care a fost azvârlit cu inconștiență probabil penală de către fostul manager, dezavuat până și de conducerea Consiliului Județean, cea care l-a cocoloșit pe postul respectiv timp de ani de zile fără nicio justificare, nici profesională, nici morală din parte-i, până la survenirea situației dezastruoase de astăzi, declarație surprinzător de onestă asupra stării de lucruri de la spital, din luna februarie, care-i aparține acestuia.
Doar procurorii brașoveni, eventual, să mai poată face lumină în hățișul posibilelor nereguli comise în ultimii ani la Spitalul Județean de către conducerea acestuia.

Dan Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.