MEC pregateste schimbari radicale in invatamant

MEC pregateste schimbari radicale in invatamant

0 100

?


Ministerul Educatiei a publicat noul proiect al legii invatamantului preuniversitar, care prevede schimbari radicale.


Potrivit acestui document, educatia preuniversitara incepe la varsta de un an, cu inscrierea copiilor in gradinite si crese, si se incheie cu examenul de bacalaureat.


Proiectul de lege prevede de asemenea ca examenele de trecere de la un stadiu la altul al scolarizarii difera fata de cele din prezent.


Educatia timpurie, in crese sau gradinite, se termina la trei ani, cand copiii sunt incadrati in invatamantul prescolar. Aceasta etapa pregatitoare devine obligatorie si se incheie la sase ani, cand incepe propriu-zis scoala.


Invatamantul primar se incheie in clasa a cincea, cand incepe cel secundar, care e impartit in invatamant secundar inferior sau gimnaziu – pana in clasa a noua, si invatamant secundar superior. Acesta poate fi profesional, liceal si tertiar non universitar sau, mai simplu, postliceal.


Potrivit noului proiectul de lege, liceul va dura intre trei si patru ani, pentru cei incadrati la fara frecventa. Intrarea la liceu nu se va mai face prin examen, ci printr-o selectie, ale carei criterii vor fi stabilite de catre Ministerul Educatiei.


Invatamantul secundar superior se va incheia cu bacalaureatul, care va avea probe comune pentru toti elevii: cea de limba si literatura romana scris si un examen oral la o limba straina. Restul probelor specifice vor fi anuntate din clasa a zecea.


In fine, absolventii vor putea obtine pe langa diploma de bacalaureat si un certificat de atestare a competentelor profesionale.


?


FEN protesteaza


Sindicalistii din cadrul Federatiei Educatiei Nationale considera ca publicarea proiectului de lege a invatamantului preuniversitar este o „eroare” facuta de Ministerului Educatiei si Cercetarii. Reprezentantii FEN considera ca nu se poate discuta despre o schimbare reala in invatamant pana cand nu vor fi prezentate si proiectele de lege a descentralizarii si proiectul de lege privind statutul personalului didactic.


„Ministerul Educatiei ar fi trebuit sa faca publice in acelasi timp toate cele trei proiecte. In conditiile actuale, in care se vorbeste din ce in ce mai mult despre descentralizare, nu putem dezbate decat un pachet de legi. Prin publicarea separata a proiectelor, Ministerul Educatiei ne-a aratat inca o data ca lucreaza neprofesionist. Trebuie sa intelegem ca o reforma reala si coerenta nu se poate face cu jumatati de masura”, sustine Catalin Croitoru, presedintele FEN.


Sindicalistii acuza faptul ca ministerul raspunde unor presiuni, insa nu ia in calcul rezultatele generate de aceste actiuni. Reprezentantii FEN adauga ca vor refuza sa participe la discutiile care vor avea loc pe marginea noului proiect atata timp cat nu vor fi facute publice si celelalte doua proiecte.


?

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.