ME: Nucleara Cernavoda – Proiectul Unitatilor 3 si 4 de la...

ME: Nucleara Cernavoda – Proiectul Unitatilor 3 si 4 de la este profitabil

0 101
Proiectul unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda este fezabil din punct de vedere tehnic, potrivit studiului de fezabilitate realizat de consultantii Ernst&Young si CANDESCO, se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei. Acesta precizeaza ca ministrul delegat pentru energie, Constantin Nita, s-a intalnit, cu reprezentantii Ernst&Young si CANDESCO care i-au prezentat rezultatele studiului. "Analiza economico-financiara evidentiaza faptul ca, pe termen lung, proiectul Unitatilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda este profitabil si competitiv pe piata de electricitate", se mai arata in comunicatul Ministerului Economiei. Potrivit acestuia, fluxurile de numerar nete actualizate, pe perioada de analiza (50 ani), corespunzatoare intregii durate de viata a unitatilor nucleare, au valori pozitive. In cadrul intalnirii, au fost prezentate rezultatele studiului, care arata ca proiectul este fezabil, bazandu-se pe tehnologia CANDU. Proiectul unitatilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda este unul prioritar pentru asigurarea securitatii energetice a Romaniei. Strategia energetica pentru perioada 2011-2035 evidentiaza faptul ca, pana in 2020, 5544 MW in capacitate instalata-28% din capacitatea actuala, vor trebui scosi din folosinta. Pana in 2035, 11.066 MW – 55% din capacitatea instalata totala, vor trebui inlocuiti. Potrivit datelor ANRE, investitiile in unitati de producere care sunt luate in calcul pentru determinarea prognozei necesarului national de capacitate in 2020 sunt: unitatile 3 si 4 de la Cernavoda (1,480 MW), modernizarea CE Turceni, Rovinari si Craiova (4,000 MW) si hidrocentrala Tarnita (1,000 MW). Valoarea estimata a proiectului privind construirea reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda este de 6,5 miliarde de euro, potrivit noului studiu de fezabilitate realizat recent de de Ernst&Young. In studiu se mai arata ca valoarea ofertei preliminare imbunatatite a consortiului condus de Lavalin este 4,78 miliarde euro. Valoarea costurilor beneficiarului este 417 milioane euro, iar valoarea cheltuielilor neprevazute de 239 milioane euro. Costurile anuale de exploatare si intretinere sunt evaluate la 235,4 milioane de euro pentru 10,7 TWh de energie livrata in sistem. Pentru continuarea proiectului este necesara atragerea de noi investitori. In ianuarie,2011, grupurile europene energetice, GDF Suez, Iberdrola si RWE au anuntat ca se retrag din proiectul nuclear care vizeaza constructia reactoarelor 3  si 4 de la Cernavoda. Motivele invocate au fost conditiile dure de reglementare si situatia economica. La sfarsitul lui 2010, si CEZ a vandut actiunile  detinute la compania de proiect, EnergoNuclear. Proiectul a continuat cu doar cei trei actionari ramasi: Nuclearelectrica, Arcelor Mittal si Enel. Ministerul  Economiei spera sa atraga si alti investitori. In primavara anului trecut, intr-o incercare de atragere a investitorilor, au fost achizitionate caietele de sarcina de catre doua companii: una din China si una din Coreea de Sud. Este vorba de un consortiu coreean, Korea Nuclear, si o companie chineza, China Nuclear Power Engineering.In cele din urma, actiunea de atragere a investitorilor a fost amanata, motivul fiind realizarea unui studiu de fezabilitate care sa vina cu o evaluare de pret mai aproape de realitate.
 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.