Matematica si banchiza !

Matematica si banchiza !

0 241

Cercetatorii americani au elaborat o formula de calcul matematic prin care se poate stabili locul si momentul in care blocurile de gheata se desprind din banchizele din oceanele Arctic si Antarctic pentru a forma aisberguri, potrivit unui studiu publicat in revista Science.
Acest studiu ar putea sa-i ajute pe oamenii de stiinta sa imbunatateasca modelele de simulare a schimbarilor climatice, potrivit cercetatorilor de la Universitatea Pennsylvania (SUA), autorii acestui studiu.
„Cu ajutorul unui computer, putem sa determinam evolutia trecuta si viitoare a banchizei”, a declarat Richard Alley, principalul autor al studiului.
Aceste platforme de gheata ale Antarcticii si Groenlandei se desprind de tarm si pot sa pluteasca pe apele oceanului pe suprafete foarte mari.
„Ross Ice Shelf” este cea mai mare platforma plutitoare de gheata din zona Antarcticii, avand o suprafata echivalenta cu cea a Frantei (540.000 km2). Ea inainteaza aproximativ 800 de kilometri in ocean, inainte ca marginile sale sa inceapa sa se sparga si sa formeze aisberguri.
Alte platforme de gheata inainteaza de la tarm in ocean, pe o intindere cuprinsa intre 1,5 si 3 kilometri.
Cea mai importanta variabila in mecanismul de rupere a gheturilor si de formare a aisbergurilor este „rata de expansiune a banchizei”, potrivit expertilor.
Cand platformele de gheata se extind, ele se sparg sub presiunea provocata de aceasta extindere. Daca expansiunea lor este lenta, fisurile nu se propaga la nivelul intregii platforme, ceea ce face ca aceasta sa ramana intreaga. Daca banchizele se extind rapid, din cauza modificarilor bruste de temperatura, atunci corpul banchizei se fisureaza.
„Viteza de propagare a gheturilor confirma observatiile facute de noi la nivelul banchizei”, a declarat Alley. „Ecuatia noastra a fost imbunatatita si cu alte variabile, precum perimetrul platformei si grosimea ei”, a completat profesorul american.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.