Marte ar fi precedat Pământul în apariția vieții, ba chiar ar fi furnizat-o
Abiogeneza, apariția vieții inițiale pe Pământ, propusă în 1929 de cuplul de savanți Haldane-Oparin, este o teorie din ce în ce mai contracarată de teoria Panspermiei, adică sădirea semințelor vieții pământene de către comete și asteroizi care ar fi intrat în coliziune cu Pământul, inclusiv aceștia din urmă proveniți de pe Marte.
Viața funcționează prin chimia de specialitate a carbonului și a apei și se bazează în mare parte pe patru familii cheie de substanțe chimice: lipide (pereți celulari grași), carbohidrați (zaharuri, celuloză), aminoacizi (metabolismul proteinelor) și acizi nucleici (ADN și ARN).
Orice teorie de succes a abiogenezei trebuie să explice originile și interacțiunile acestor clase de molecule. Experimentul celebru Miller-Urey, din 1952, a reușit punerea în evidență într-un alambic de sticlă a aminoacizilor, componenții ARN și ADN, sintetizați spontan într-o soluție similară compoziției descrise mai sus, căreia i s-au furnizat în laborator descărcări electrice, imitând atmosfera erei Arhaice post-hadeene.
Radiațiile ultraviolete și descărcările electrice ar fi putut furniza energia necesară mișcării browniene a moleculelor și acizilor, precum și bazelor-punți de hitrogen care au legat aminoacizii în catene de ARN arhaic, ulterior evoluat în helixurile de ADN, spune teoria Abiogenezei.
În schimb, tot mai mulți cercetători au demonstrat că bacterii extrem de reziliente, precum și organisme extremofile virale simple, ar fi putut proveni incipient de pe Marte, în urma desprinderii unuia sau mai multor asteroizi cu direcția Pământ, după o cataclismică ciocnire a Planetei Roșii cu o cometă, sau cu un planetoid care ar fi dezintegrat atmosfera primitivă a planetei soră a Pământului.
Similară cu ciocnirea planetei noastre cu planetoidul Theia, care a dat naștere Lunii și erei Hadeene imediat după formarea Pământului prin acreție din discul primordial de praf din jurul Soarelui.
În Arhaic, acum aproape patru miliarde de ani, au apărut primele semințe ale vieții pe Terra, care ar fi putut fi aduse de asteroizi cosmici marțieni, cercetările demonstrând că bacteriile sau virușii conținuți în aceștia ar fi putut rezista călătoriei prin vidul cosmic și ciocnirii la înalte presiuni și temperaturi cu Pământul.
De asemenea noi cercetări au pus în evidență apa cristalizată din interiorul mantalei terestre, care ar depăși cantitativ volumul apei lichide a oceanelor, mediul incipient al vieții, cristalele de apă putând proveni din comete care s-ar fi ciocnit cu Pământul acum peste patru miliarde de ani, la sfârșitul erei Hadeene.
În timp, la începutul Erei Precambriene s-au format primele organisme unicelulare complexe, precum protozoarele, prin evoluția bacteriilor aerobe, consumatoare de oxigen, din cianobacteriile extremofile.
Apoi a urmat explozia vieții multicelulare din Cambrian.
Studiul panspermic, preluat de Știri pe Surse, reanalizează ideea controversată potrivit căreia primele microorganisme s-ar fi format pe Planeta Roșie, ajungând ulterior pe Pământ prin intermediul meteoriților, potrivit Mediafax, potrivit Daily Galaxy, conform Știri pe Surse.
Cercetătorii arată că Marte și Pământul s-au format aproape simultan, în urmă cu peste 4,5 miliarde de ani. Totuși, istoria timpurie a Pământului a fost marcată de impacturi catastrofale, inclusiv coliziunea care a dus la formarea Lunii și care ar fi putut steriliza planeta. Marte pare să fi fost ferit de astfel de evenimente extreme, ceea ce i-ar fi permis să conserve mai devreme apă lichidă, o atmosferă mai densă și sisteme hidrotermale active.
Aceste condiții ar fi putut favoriza chimia prebiotică și, posibil, apariția vieții mai devreme pe Marte decât pe Pământ. Ideea că viața ar fi călătorit între planete este cunoscută sub numele de ipoteza pangenezei sau panspermiei.
Studiul analizează indicii genetice legate de LUCA, ultimul strămoș comun universal al tuturor formelor de viață cunoscute. Caracteristicile lui LUCA sugerează adaptarea la temperaturi extreme și radiații, condiții compatibile cu mediul de pe Marte în trecutul îndepărtat, scrie cotidianul citat anterior.
Dacă Pământul a fost temporar nelocuibil după marile impacturi, Marte ar fi putut servi drept refugiu pentru formele timpurii de viață. Impacturile cu asteroizi ar fi putut arunca fragmente de rocă ce conțineau microbi, care au ajuns ulterior pe Pământ.
Transferul propus ar fi fost extrem de dur, implicând ejectare violentă, expunere la radiații, îngheț și reintrare în atmosferă. Cu toate acestea, experimentele de laborator și misiunile spațiale au arătat că unele microorganisme pot supraviețui vidului, radiațiilor și temperaturilor extreme.
Microbii protejați în interiorul fragmentelor de rocă ar fi putut rezista călătoriilor interplanetare îndelungate.
Deși probabilitatea rămâne scăzută, oamenii de știință spun că scenariul nu mai este considerat imposibil. Studiul recunoaște că apariția vieții direct pe Pământ rămâne cea mai simplă explicație, scrie Știri pe Surse.
„Avem meteoriți marțieni” care au ajuns pe Pământ după impactul unui asteroid preistoric cu planeta roșie, a spus K.T. Ramesh, un expert în acest domeniu de la Universitatea Johns Hopkins, pentru New York Times.
De aici, este ușor să ne imaginăm un astfel de meteorit plin de microbi care ar intra în atmosfera Pământului acum câteva miliarde de ani, titrează Digi24.
În timpul experimentului, echipa de la Johns Hopkins a folosit plăci metalice speciale ca să lovească niște microorganisme la viteze extraordinar de mari.
Coliziunile au generat o presiune la fel de mare ca cea a impactului unui asteroid care ar putea lovi planeta Marte. Cercetătorii au folosit bacteria Deinococcus radiodurans, care apare în Cartea Recordurilor drept „cea mai rezistentă bacterie”.
Presiunea la care au fost supuse aceste bacterii în timpul experimentelor a fost de 10 până la 30 de ori mai puternică decât presiunea de pe fundul Gropii Marianelor, cel mai adânc abis oceanic de pe Pământ, potrivit Digi24.
Libiu Dan Mateescu
