Marinarii au pierdut si acasa

Marinarii au pierdut si acasa

0 220

Echipa de handbal HCM Constanta, a pierdut si al doilea joc din Grupa B a Ligii Campionilor, in fata gruparii franceze HC Montpellier. Meciul s-a terminat cu scorul de 23-28 (11-15), dupa ce „marinarii”, au dat senzatia ca pot produce o senzatie.
Dupa 25-33 la Hammarby in prima etapa, campionii Romaniei au cedat si pe teren propriu in fata formatiei franceze Montpellier, castigatoare a principalei competitii europene inter-cluburi in 2003. Problema castigatoarei nu s-a pus nici un moment, echipa din Hexagon conducand copios, chiar si cu sapte goluri. Principalul marcator al echipei antrenate de Eden Hairi a fost Toma, cu 7 goluri.

Urmatorul joc al constantenilor in Liga Campionilor are loc joia, tot pe teren propriu, cu super-echipa germana THW Kiel, detinatoarea trofeului.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.