Echipa de handbal feminin U 17 a României a ocupat locul cinci la Festivalul Olimpic al Tineretului European, competiţie care s-a încheiat sâmbătă la Tbilisi. Echipa noastră se află acum în faţa unei alte provocări de anvergură, Campionatul European, care se va disputa, din 13 august, în Macedonia. Despre ce a fost la FOTE, dar şi despre ce se aşteaptă în Macedonia ne-a vorbit antrenaorea echipei noastre, Mariana Târcă:

,,Cu excepţia primelor două meciuri de la FOTE, în care s-a văzut clar timiditatea, pot spune că sunt mulţumită de exprimarea fetelor în joc, pentru că de la meci la meci au arătat mai bine. Normal, ne-am fi dorit să reuşim mai mult în startul competiţiei, dar nu trebuie să omitem faptul că veneam după un stagiu de pregătire la Cheile Grădiştei şi am intrat direct în meciuri importante. De altfel, pentru aceste fete, FOTE a fost prima mare competiţie la care au participat şi trebuie să recunoaştem că le-am simţit copleşite de importanţa acesteia, pornind de la deschiderea oficială care s-a făcut ca la olimpiadă cu prezentarea ţărilor, şi terminând cu programul pe care l-au avut. Una peste alta, chiar cred cu convingere că această echipă are un potenţial foarte mare de creştere. La Campionatul European, vom avea o grupă grea, dar, cu toate acestea, vom merge cu dorinţa de juca un handbal frumos şi eficient  La competiţiile mari depinde foarte mult forma de la ora partidei. Vom avea jocuri grele, dar nu putem şti dinainte ce va fi. Aşa cum la FOTE de la meci la meci am arătat mai bine în teren, poate că acum, la Europene vom avea mai multă încredere şi va fi mai bine. Noi vom face totul pentru ca jucătoarele să fie în cea mai bună formă, pentru că a fost o vară foarte încărcată pentru ele, practic nu au avut vacanţă aproape deloc. Acesta este însă sportul de performanţă şi nu avem ce face, toate echipe au avut acelaşi program.Aşadar, mergem să ne jucăm şansa pe care o avem.”

Naţionala de handbal junioare a României are în componenţă cinci jucătoare de la Corona Braşov (Daciana Hosu, Ana Maria Berbece, Daria Bucur, Sorina Tîrcă, Cristina Creţu, Claudia Lăcătuş, Ana Maria Lopătaru). După revenirea acasă,  lotul se va reuni pe 5 august la Bucureşti, unde se va pregăti până în 12 august. În perioada 13-23 august, România va participa la Campionatul European din Macedonia, acolo unde tricolorele sunt în grupă cu Rusia, Germania, Spania şi Macedonia (ţara gazdă).

Dorin Duşa

 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.