Marian Vanghelie vrea la Cotroceni (IV)

Marian Vanghelie vrea la Cotroceni (IV)

0 92

I.: Ca functie, ca pozitie in partid. Ati fost omul lui Dan Ioan Popescu si l-ati executat; ati fost omul lui Sorin Oprescu si l-ati facut sa plece din organizatie; acum sunteti omul lui Mircea Geoana. La ce trebuie sa se astepte Geoana din partea dumneavoastra?
R.: Nu, nu suna bine! Eu sunt omul lui Marian Vanghelie, da?! Am colaborat cu Dan Ioan Popescu 12 ani si am tot respectul vizavi de pregatirea lui profesionala si politica, si am invatat foarte multe de la el. Am avut foarte multe puncte de vedere impotriva unor hotarari ale lui DIP, chiar in plenul sedintelor. Eram printre putinii care spuneam lucrurilor pe nume, in sedinta. Lui DIP, care era DIP-ul greu. Mi-a placut de el ca lider. Stia sa se adapteze oriunde si oricand. Daca nu se incurcau lucrurile si avea un pic mai multa abilitate, cred ca putea fi omul care ar fi condus Romania foarte bine, nu prost.
Am avut o relatie cu Sorin Oprescu foarte apropiata. Am colaborat foarte bine si l-am si ajutat sa devina presedinte. As fi putut fi eu in locul lui. Unii din partid mi-au spus „Candideaza tu. Sorin nu e bun, nu poate”. Dar Sorin era prietenul meu si nu, era profesor universitar, iar eu nu-i puteam deveni sef peste trei zile sau peste doua ore, doar asa ca am decis eu. Am spus: „merg in echipa, Sorin va fi presedinte, iar eu presedinte executiv”. Pana cand s-au incurcat lucrurile. Am spus atunci ca Sorin nu este bun pentru Capitala. O spun si acum: nu este bun pentru Capitala. Ati vazut ca nu-l atac pentru ca rolul unui castigator este sa-i dai o perioada de gratie. Dar nu este bun pentru Bucuresti. Lucrurile sunt incurcate, el nu intelege ce se-ntampla in administratia locala, nu are calitatile care l-ar putea face sa se adapteze de la gunoaie la protectia copilului, de la protectie la spitale, de la spitale la batrani, si asa mai departe. Nu are calitatile de a colabora cu zeci si sute si mii de oameni. Este Sorin Oprescu, simpatic, placut si asa va ramane pentru toata lumea.
[Micul Brutus sau micul Napoleon? Oare unde , in ce buzunar isi tine pliat ciomagul de maresal? Si daca, de data asta, il insala instinctul de mic tradator?]
I.: Dar l-aþi executat.
Eu nu am vrut sa-l decapitez pe Oprescu. Mi-am spus doar un punct de vedere. Am anuntat ca eu, intr-o campanie electorala cu Oprescu nu mai particip. Ca sa muncesc pentru o idee in care nu cred, nu se poate. El a avut ambitiile lui personale, asa a fost viata. A fost bine, a fost rau, nu-mi dau seama. Dar, atentie, nu am fost omul lui Sorin Oprescu. Eu eram in partid, cand a venit Oprescu. Eu l-am ajutat pe el, iar el m-a ajutat pe mine. Si daca astazi sunt primar, dupa noua ani de zile, sunt si pentru ca Sorin Oprescu m-a ajutat intr-o perioada complicata, cand altii poate nu ma voiau. N-am cum sa nu recunosc lucrurile astea. Dar, doar pentru simplu motiv ca cineva te ajuta, n-ai cum sa dai, la infinit, cecuri in alb si pe lucruri majore. Acesta este punctul meu de vedere. Daca ma-ntrebati de Mircea Geoana, am parcurs mai multe etape, si sunt sigur ca vom mai parcurge. Am avut puncte de vedere divergente fata de Geoana, comparativ cu toti liderii de care mi-ati spus. M-a acceptat cu bune si cu rele. Si nu m-a acceptat pentru ca este indragostit de mine. Dar este un om politic si vrea sa mearga mai departe. Nu sunt 10 oameni ca Vanghelie an partid.
[Pai da, Geoana are nevoie de un sprijin din partea unuia mai dur, el pana acuma dovedint prea multe ezitari si prezentand o serie de gafe. In ce priveste ajutorul primit din partea lui Oprescu, Vanghelie se refera la alegerile in care a iesit din PSD, unde nu era agreat drept candidat la primaria sectorului V, dupa care, castigand – era si normal, in sectorul V existand vestitele cartiere Ferentari si Rahova, intens colorate – a revenit in partid]
I.: Deci se foloseste Geoana de dumneavoastra?
R.: Toti ne folosim unul de altul, si incercam s-o facem intr-un stil corect. Daca vreti sa fiu lipsit de modestie, nu sunt cinci oameni in Romania ca Vanghelie. Acolo unde sunt eu bun!
I.: Ce aveti dumneavoastra in plus?
R.: Am niste calitati: de conducator, de organizator, de manager. Sunt niste calitati pe care ti le da Dumnezeu. Poti sa citesti in diverse „almanahe”, ca sa mai fac o gluma, si nu le regasesti. Chiar daca vin eu obosit si mai gresesc si mai pronunt cuvintele intr-un fel sau altul, conteaza mai putin. In Romania avem foarte multi oameni care vin, dorm pana la trei, pe la sapte apar la tv, mai se duc si beau un whisky, apoi se duc acasa pe la noua-zece, fie langa sotie, fie langa cine poate, daca nu are sotie.
Eu, de la 15 ani am muncit, in felul meu, cum am crezut. Nu m-a ajutat nimeni, am avut functii politice de la 18 ani, am condus cateva societati comerciale, lucrurile mi-au mers bine, n-am venit in politica precum un fomist, ca sa fac bani din politica. Din acest punct de vedere, sunt vaccinat, n-am nici cea mai mica problema. Cred ca am calitatea, asa cum am facut-o la Bucuresti, dar am s-o fac si la Ilfov si la Giurgiu, sa pun oamenii, acolo unde trebuie, omul cel mai pregatit. Pot sa fac asta si sa si respect pregatirea omului respectiv. Cu cat are o anumita pregatire, stiu sa-l aduc in echipa, alaturi de mine. Calitatea unui lider puterni este aceea de a-si aduce aproape oameni cat mai puternici. N-am nevoie de maimutoi langa mine, ca sa ma aplaude. Eu cred ca ma aplauda lumea natural. Duceti-ma unde vreti – la mall, maine -, cu inca alþi cinci politicieni de unde vreti. Iar dumneavoastra ne dati note. Duceti-ma pe o scena..
[Se pare ca un complex de inferioritate intelectuala il chinuie, in clipele de tainica intimitate, pe Vanghelie, care altfel se descurca bine printre romanii tot mai putin culti, asa cum este cazul si la Basescu.].
I.: Acesta era testul pe care il propunea Traian Basescu pentru tinerii politicieni. Testul multimii…
R.: Vreau sa va spun ca Traian Basescu este unul dintre putinii lideri ai Romaniei, concreti. Dar, din pacate, are foarte multe defecte. Daca nu avea defecte – si nu vreau sa le nominalizez pentru ca nu am eu calitatea asta – Basescu era un lider autentic. Eu nu pot sa nu recunosc anumite lucruri. In Romania, mana cu oamenii nu stiu sa dea decat Traian Basescu si Ion Iliescu. Sau Ion Iliescu si Traian Basescu. Apoi urmeaza alte categorii care nu inteleg mecanimul asta foarte bine.
I.: Apropo de greselile pe care le-ati facut, de oboseala sau din alte motive. Ati intrat in vizorul ANI pentru niste inadvertente aparute in declaratia de avere. A fost o greseala sau… o intentie?
R.: Pai ce intentie sa fie de la 35 de mii de RON la 350 de mii de RON? Ce intentie, ca am 15 declaratii. Nu putea fi decat pe una singura, o greseala. Nu poate fi intentie. Asta e un joc de doi bani. Nu vizavi de persoana lui Vanghelie. E un joc micut pe care il fac niste oameni micuti. Un joc politic mizerabil. Sunt foarte informat asupra acestui joc mizerabil si le transmit celor care il fac, ca ma gandesc foarte bine – am momente cand vreau sa fiu echilibrat – cum s-o pun in practica aceasta experienta pe care o am si aceste informatii pe care le am. Ma mai gandesc, dar le transmit ca sunt foarte informat. Si in momentul in care ma voi decide – dupa o perioada foarte scurta – cred ca o sa-i ia transpiratia pe sira spinarii. Pe cuvant. Vorbim despre cei de pe la ANI si despre cei de la institutiile astea care se joaca cu bau-baul catre anumiti politicieni. Nu mai ne e frica la niciunul dintre noi.

[in numarul de maine, despre justificarea avertii vangheliene]

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.