Maria Basescu, bagata la inaintare

Maria Basescu, bagata la inaintare

0 158

Într-o scrisoare deschisa, Prima Doamna ii solicita poetului Mircea Dinescu sa-si ceara scuze publice in fata copiilor ei pentru ca a afirmat ca Traian Basescu ar fi lovit-o. In plus, doamna Basescu il ataca pe Mircea Geoana si sustine ca filmul in care Traian Basescu pare sa loveasca un copil este trucat.
In context, Dinescu este dispus sa-si ceara, in anumite conditii, scuze.
“Sunt una dintre femeile care si-a dedicat intreaga viata familiei ei. De dimineata pana tarziu in noapte, zi de zi, timp de cateva zeci de ani, m-am ingrijit sa le fie bine copiiilor si sotului meu. Aceasta este cea mai importanta misiune pe care mi-am asumat-o. Nu am lucruri de spus in fata camerelor de luat vederi. Viata mea, cu bune si cu rele, nu difera de viata catorva milioane de femei din Romania. Pentru acest motiv am stat departe de presa, chiar daca am fost de multe ori suparata pentru lucruri neadevarate care se spuneau despre noi. Rup astazi tacerea pe care am pastrat-o timp de cativa ani fiindca ceea ce presa si oamenii care sunt in spatele ei fac astazi mi se pare de neacceptat”, afirma sotia presedintelui Traian Basescu, intr-o scrisoare trimisa presei.

Prima Doamna il acuza de minciuna pe poetul Mircea Dinescu.
“Nu as vrea sa spun ca ceea ce a facut Traian Basescu in mandatul sau este perfect. Stiu insa ca tot timpul s-a gandit sa faca lucruri bune pentru oamenii de rand care l-au ales. Atunci cand vine vorba despre relatiile pe care le are cu alti oameni, pot spune, dupa 34 de ani de casnicie, ca nimeni nu il cunoaste pe Traian Basescu mai bine decat mine. L-am auzit acum cateva zile, si inca nu imi vine sa cred, pe domnul Mircea Dinescu afirmand ca sotul meu m-ar fi lovit. Nu stiu in ce familie a crescut domnul Dinescu, dar in familia mea, in casa si in viata mea nu s-au intamplat niciodata asemenea lucruri. Pentru afirmatiile mincinoase pe care le-ati facut, sunteti dator, domnule Dinescu, sa va cereti scuze in fata copiilor mei.”

Dupa subiectul Dinescu, Maria Basescu trece apoi la subiectul filmului mitingului de la Ploiesti, din 2004, in care Traian Basescu pare sa loveasca un copil, si la Mircea Geoana.
“Am vazut de asemenea si un film neadevarat, trucat, care s-a derulat zile intregi la televiziuni, film in care sotul meu este prezentat ca lovind un copil. Depun marturie ca sotul meu nu a fost niciodata agresiv cu fiicele noastre si nici cu vreun alt copil. Dar dincolo de a-i tine partea lui Traian Basescu, gasesc inacceptabil, ca mama, sa introduci copilul din film in mizeria alegerilor si sa-i distrugi viata. Pentru acest lucru, domnule Geoana, oricate scuze v-ati cere, nicio mama nu va va putea ierta”.

IÎnchei prin a va spune ca nu este usor sa fii sotie de presedinte, atunci cand acesta pune interesele tarii mai presus decat orice, uneori chiar si de familia. Dar si pentru asta il iubesc si respect pe sotul meu, Traian Basescu”, se mai arata in scrisoare.

Mircea Dinescu a reactionat cu promptitudine la misiva Mariei Basescu.
„Eu sunt dispus sa imi cer scuze publice, nu am facut decat sa povestesc ceea ce mi-a spus cineva. Si am si spus atunci cine mi-a povestit: Daniela Crasnaru. Intamplator, doamna Basescu imi este chiar simpatica, sotul domniei sale nu imi este. Eu nu am vrut sa o jignesc, nici pe copii, ma rog, pe cei de atunci, pentru ca cu cei de acum, cu ceea ce sunt acestia in prezent, am o problema”, a declarat Mircea Dinescu.

Nu trebuie sa fii mare expert psiholog ca sa-ti dai seama ca o femeie cum se descrie Maria Basescu ca ar fi fost de-a lungul vietii ei alaturi de matelot, oricat de culta ar fi – cu viata, in afara de gospodarie, nu a prea avut de a face – nu ar fi fost in stare sa compuna o asemenea epistola. Nu pare sa prezinte nu stiu ce talente ascunse, iar concluzia nu poate fi alta decat ca scrisorica a fost compusa de balaurii din preajma matelotului, la ordinal acestuia. Sunt sigur de acest lucru si orice psiholog poate confirma impresia mea. Iar eu, cat si cum mi s-ar pretinde, nu-mi voi cere niciodata scuze.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.