Maresalul ION ANTONESCU – Născut pentru a fi trădat!

Maresalul ION ANTONESCU – Născut pentru a fi trădat!

0 383
Unii oameni se nasc pentru a fi trădători. Trădează din fragedă pruncie, apoi fac din trădare un mod de viaţă, o meserie ÅŸi  îÅŸi construiesc averi de pe urma trădării. Ba mai mult, capătă ÅŸi stele de pe urma trădării. Apoi ajung vicepremieri după ce trădează iarăşi. După fiecare trădare a căpătat câte ceva ÅŸi dacă îl întrebi cum ÅŸi-a câÅŸtigat stelele dă din umerii înstelaÅ£i ÅŸi te pune să îl întrebi pe cel care l-a avansat. Nu mai spun cine e persoana, abia am mâncat ÅŸi nu vreau să schimb tastatura. AlÅ£ii, aflaÅ£i exact la capătul celălalt al standardelor, născuÅ£i să se acopere de glorie, să îÅŸi asume riscuri, să îÅŸi riÅŸte viaÅ£a ÅŸi să se sacrifice în numele onoarei ÅŸi a demnităţii, au avut toată cariera parte numai de trădări ale altora la adresa lor. Dacă îi urmărim cariera ÅŸi soarta nu se poate să nu sesizăm că omul care nu a ÅŸtiut ce e aia trădare, a pierdut totul din cauza ei. Åži pentru ca nici odihna să nu îi fie liniÅŸtită, este trădat ÅŸi după moarte.
MareÅŸalul.
Oricine a trăit ÅŸi a citit cât de cât istoria ÅŸtie că  România a avut 5 mareÅŸali onorifici ÅŸi  unul singur activ,  inconfundabil, care  îÅŸi merită cu prisosinţă acest nume. 
I se poate spune UNICUL, pentru că rar se poate găsi atâta onoare, simt al datoriei, corectitudine, patriotism, putere de muncă, loialitate, dragoste faţă de Å£ară, devotament ÅŸi spirit de sacrificiu ca în cazul veÅŸnic trădatului ION ANTONESCU.
  1. Când în vara lui 1919 după campania de eliberare a Transilvaniei l-a decorat cu „Crucea Mihai Viteazu” nu orice Cruce ci chiar cea pe care o avea pe pieptul său, Regele Ferdinand spunea: „Antonescu, nimeni altul nu poate ÅŸti mai bine decât regele tău marile servicii pe care le-ai adus ţării în acest război. Ai fost nedreptăţit până acuma nerecunoscându-Å£i-se aceste merite în mod public. Pentru a repara această nedreptate, uite, îÅ£i confer ordinul Mihai Viteazu clasa a III-a dându-Å£i chiar decoraÅ£ia mea!” Când vorbea de nedreptate, Ferdinand se referea la cele 6 luni cât Antonescu fusese mazilit de la direcÅ£ia OperaÅ£ii a Marelui Cartier General , la cererea germanilor pe care îi învinsese în operaÅ£iile din Moldova. Asta fusese prima trădare pe care o suferea  Antonescu din partea celor care ar fi trebuit să îi facă statuie cât se afla încă în viaţă. Åži era abia Locotenent colonel.
  2. În 4 Septembrie 1940, Regele Carol al II-lea după ce ÅŸefii partidelor istorice Brătianu ÅŸi Maniu refuzaseră să conducă Å£ara speriaÅ£i de situaÅ£ia gravă în care ajunsese, îl cheamă pe Antonescu din exilul unde fusese trimis la BistriÅ£a pentru sfidare  la adresa Elenei Lupescu ÅŸi îi spune:” Antonescu, îÅ£i dau conducerea ţării pe mână. În nimeni altul nu am încredere decât în tine. Nu poÅ£i refuza deoarece tu eÅŸti un patriot.” Interesante cuvinte adresate de Rege celui pe care ÅŸi el îl trădase luându-i comanda Armatei după ce fusese comandant al Åžcolii Superioare de Război actuală, Universitate de apărare NaÅ£ională. A doua trădare.
  3. Când a luat conducerea ţării Antonescu ÅŸi-a fixat niÅŸte obiective pentru scoaterea ţării din criză. Pe măsură ce le îndeplinea îi contactă pe cei doi mari oameni politici care refuzaseră preluarea ţării, oferindu-le conducerea ţării. AÅŸa s-a întâmplat ÅŸi după înfrângerea Rebeliunii Legionare când le-a oferit celor doi puterea. I s-a părut un moment potrivit, considerând că misiunea lui s-a terminat. De fiecare dată a fost refuzat. Apoi deja din 1941, după angajarea trupelor pe frontul de pe Don  Antonescu spunând suitei sale: „Germania a pierdut războiul, trebuie să ne îngrijim să nu îl pierdem pe al nostru” a început să caute soluÅ£ii pentru scoaterea ţării din coaliÅ£ia cu Germania. Mai târziu deja a făcut paÅŸi în acest sens. Asta însă nu trebuie considerată o trădare din partea sa. Încă din primele discuÅ£ii cu Hitler, MareÅŸalul îi spusese: „merg alături de forÅ£ele Axei deoarece interesele vitale ale neamului românesc mi-o cer ÅŸi atâta vreme cât interesele vor coincide, rezervându-mi dreptul ca atunci când nu vor mai coincide, să-mi urmez propriul interes…” Interesul lui a fost reîntregirea neamului. A DUS TRATATIVE ATÂT CU RuÅŸii cât ÅŸi cu aliaÅ£ii pentru scoaterea României din război dând totodată liber opoziÅ£iei să facă acelaÅŸi lucru, acceptând în înÅ£elepciunea ÅŸi patriotismul său ideea că poate opoziÅ£ia are mai multe ÅŸanse. Când siguranÅ£a îi raportează că în casele lui Brătianu ÅŸi Maniu se află staÅ£ii de radio, Antonescu spune pune rezoluÅ£ia: „să fie lăsaÅ£i în pace. Politica unei ţări nu trebuie pusă pe o singură mână, deoarece aceasta poate greÅŸi. O altă mână va trebui să fie gata de a prelua ÅŸi a aduce la bun sfârÅŸit!” Se mai îndoieÅŸte cineva de nobleÅ£ea gândurilor sale ÅŸi clarviziunea actului politic, patriotismul ÅŸi spiritul de sacrificiu? Din aceste cuvinte au de învăţat ÅŸi actualii conducători aÅŸezaÅ£i la conducerea ţării, cei care vor fiecare să conducă autocrat fără a avea însă nici priceperea, nici bunul simÅ£, nici gândurile MareÅŸalului, ba sunt exact opusul lui. Când este interpelat de Hitler cu privire la activităţile diplomaÅ£iei româneÅŸti din 1943 de apropiere de forÅ£ele Antantei, Antonescu nici nu se ascunde, nici nu minte, nici nu dă vina pe altcineva, ci răspunde direct:” Cunosc mein Führer activitatea întreprinsă de ministerul meu de externe ÅŸi o aprob, deoarece găsesc că nu este inutil ca, în timp ce luptele se desfăşoară pe frontul militar, să fie întinse punÅ£i de înÅ£elegere către adversar în cazul în care situaÅ£ia generală ar cere-o.” Ei bine, onoarea ÅŸi principiile au făcut din el un abonat la trădare. OpoziÅ£ia nu a jucat fair play, l-a sabotat în permanenţă ÅŸi în toate discuÅ£iile purtate cu aliaÅ£ii l-au prezentat drept omul lui Hitler, marioneta lui, omul de paie, satrapul, omul cu care nu te poÅ£i înÅ£elege, tocmai pentru a-i micÅŸora sau anula ÅŸansele de a ajunge la înÅ£elegere cu aliaÅ£ii, oferindu-l pe el drept trofeu. Au pus mai sus propriile interesele, invidia ÅŸi orgoliul personal decât adevărul ÅŸi interesul naÅ£ional. A treia trădare.
  4. În încercările sale de a scoate Å£ara din coaliÅ£ia cu Germania, Antonescu a încercat toate uÅŸile. Fidel educaÅ£iei sale dar ÅŸi convingerilor progresiste, a încercat iniÅ£ial cu Apusul fără a neglija însă realitatea puterii ÅŸi intereselor ruseÅŸti mult mai aproape de România. A informat pe toÅ£i ÅŸi a cerut acordul unui armistiÅ£iu separat cu Rusia pentru a putea apoi lupta împotriva nemÅ£ilor ÅŸi a înainta spre apus cot la cot. Dintre toÅ£i cei cu care a dus tratative, cel mai înverÅŸunat acestui plan a fost Roosvelt care nu voia ca ruÅŸii să ajungă înaintea lor la Berlin din motive atât de orgoliu cât ÅŸi de a pune mâna pe secretele, armele, tehnologia ÅŸi oamenii de ÅŸtiinţă germani. AÅŸa că au tergiversat cât au putut aceste discuÅ£ii, nu au dat undă verde încheierii unui armistiÅ£iu cu ruÅŸii care ar fi scurtat războiul cu mai mult de un an ÅŸi ar fi dus ÅŸi la evitarea pierderilor a sute de mii de victime că să nu mai spun de evitarea distrugerii Hiroshimei. Numai că SUA avea alte interese, puÅ£in diferite de ale lui Antonescu, aÅŸa că au împiedicat cât au putut înÅ£elegerea dintre Antonescu ÅŸi ruÅŸi, iar Antonescu fidel convingerilor sale, fair play-ului ÅŸi încrederii în valorile occidentale, nu a forÅ£at nota. A patra trădare.
  5. De fapt până ÅŸi ruÅŸii, adversarii cei mai mari ai lui Antonescu, îi recunoÅŸteau valoarea. Când în 1943 s-au declanÅŸat negocierile de la Stockholm dintre mareÅŸal ÅŸi ruÅŸi, opoziÅ£ia încerca să ea să să ajungă la o înÅ£elegere. RuÅŸii le-au răspuns: „Moscova preferă să trateze încheierea armistiÅ£iului cu guvernul MareÅŸalului Antonescu, singura forţă politică care poate garanta bună desfăşurare a tratativelor” Åži asta o spuneau ruÅŸii în condiÅ£iile în care cererile lui Antonescu erau mult mai pretenÅ£ioase ÅŸi mai dezavantajoase pentru RuÅŸi, dar pe ei nu îi interesa ce promiteau sau cereau unii sau alÅ£ii ci cât de credibili erau. De aceea au preferat un duÅŸman corect, unui prieten mincinos. De fapt RuÅŸii l-ar fi preferat pe Antonescu chiar ÅŸi înaintea prietenilor comuniÅŸti ai lui BodnăraÅŸ. Când Pătrăşcanu s-a dus să semneze armistiÅ£iul pe 12 Septembrie 1944, întrebând de ce condiÅ£iile impuse lor erau mai grele decât cele convenite iniÅ£ial cu Antonescu Molotov răspunde direct:”Antonescu reprezenta România, iar voi nu reprezentaÅ£i pe nimeni”. Acest răspuns l-au primit fraÅ£ii comuniÅŸti trimiÅŸi de REGELE MIHAI. Orice alt comentariu este de prisos. Numai că din nou Antonescu a fost trădat pentru a nu putea fi el cel care să semneze armistiÅ£iul. Dacă în politicieni nu avea încredere prea mare dar îi acceptă ca pe o prezenÅ£i necesară ÅŸi firească, MareÅŸalului avea încredere aproape oarbă în militari. Nu putea concepe că un militar să trădeze sau să îl trădeze pe el, cel care nu cunoÅŸtea trădarea decât când o simÅ£ea pe propria piele, dar nici atunci nu voia să o vadă. De fapt încrederea oarbă pe care o avea în armată ÅŸi corpul de cadre, a exprimat-o clar într-o discuÅ£ie avută cu Guderian după atentatul din vara lui 1944 împotriva lui Hitler : “la noi în armată ar fi de neconceput o asemenea acÅ£iune infamă. Eu pot dormi liniÅŸtit cu capul pe genunchii generalilor mei”. Iluzie deÅŸartă. O parte din generalii lui i-au pierdut capul a. a cum ÅŸi al lui Mihai Viteazu căzuse tot pe genunchii unor generali. La începutul verii 1944 serviciul secret îi raportase unele activităţi suspecte ÅŸi fluctuaÅ£ii de persoane la palat, atât ziua cât ÅŸi noaptea. MareÅŸalul a dat ordin să se urmărească ÅŸi să fie informat. După ceva timp, este informat de ÅŸeful serviciului că la palat se pune la cale o acÅ£iune secretă
–          “bine, dar în capul lor cine este – întreabă Antonescu –          Domnul general Sănătescu – i se răspunde. –          Dacă este el, în capul lor, nu poate fi nimic serios. În orice caz, urmăriÅ£i ÅŸi Å£ineÅ£i-mă la curent. Serviciile secrete au urmărit, dar nu au mai raportat. Întraseră ÅŸi ele în joc. A cincea trădare.
  1. Frontul din Moldova era un front bine apărat ÅŸi RuÅŸilor le-ar fi trebuit încă mult timp pentru a-l trece. Antonescu, care luptase ÅŸi în primul război pe frontal moldovean apărând aceleaÅŸi obiective ÅŸi puncte strategice, era conÅŸtient de puterea liniei de apărare. Åžtia că ruÅŸii nu pot trece pe acolo atâta vreme cât armata va lupta, deci nu îÅŸi făcea probleme că ar intra ruÅŸii în Å£ară ÅŸi l-ar lua prin surprindere. Ceea ce nu ÅŸtia el era că se vor găsi trădători în cadrul armatei care vor face alte jocuri ÅŸi vor ceda frontul. Nu s-a prea vorbit pe nicăieri despre marea trădare de la IaÅŸi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armată Mihai RacoviÅ£a, săvârÅŸită în strânsa legătură cu Casa Regală ÅŸi cu Partidul Comunist. Actualul preÅŸedinte când a vorbit despre trădarea lui Mihai, la asta s-a referit, numai că nu a explicat în ce constă trădarea. Responsabili de acest act sunt Casa Regală, Generalul Sănătescu, Generalul Aldea, comuniÅŸtii lui BodnăraÅŸ ÅŸi Pătrăşcanu ÅŸi cei menÅ£ionaÅ£i mai sus. Ei au cedat frontul ÅŸi au dat posibilitatea armatelor ruseÅŸti să intre în Moldova ÅŸi apoi în Å£ară. Asta în condiÅ£iile în care pe de o parte discuÅ£iile lui Antonescu pentru încheierea unui armistiÅ£iu cu ruÅŸii erau nu numai avansate ci aproape de finalizare, pentru că în numai trei zile soseÅŸte acordul ruÅŸilor, pe de altă parte, trupele ruseÅŸti au intrat în Å£ară ca inamici, nu că aliaÅ£i cum ar fi intrat dacă se semna armistiÅ£iul ÅŸi astfel s-ar fi evitat prizonieratul a sute de mii de ostaÅŸi români. A ÅŸasea trădare.
  2. După cum se ÅŸtie, la 23 August 1944 Antonescu a fost chemat la Palat de rege. Ceea ce nu se ÅŸtie este că el aÅŸtepta să meargă la palat dar nu înainte de a primi răspunsul de la Stockholm unde se negocia armistiÅ£iul cu ruÅŸii. Ceea ce iarăşi nu se ÅŸtie este că răspunsul venise, era favorabil, numai că nu ăi mai fusese înmânat lui, ci regelui iar acesta nu i l-a arătat ÅŸi nici nu a pomenit de el în întâlnirea pe care au avut-o, deÅŸi practice rezolva problema ieÅŸirii din război în condiÅ£ii mult mai avantajoase pentru România. Numai că regale nu voia că meritul să îi revină lui Antonescu, voia să fie el cel care “a salvat Å£ara”. S-a văzut cum a salvat-o. De fapt intenÅ£iile ÅŸi gândurile sale au fost clar exprimate de însuÅŸi Mihai, într-o discuÅ£ie cu G Brătianu: “Dacă îl lăsăm pe Antonescu să facă singur armistiÅ£iul, ne va Å£ine sub papuc” A ÅŸaptea trădare. Åži la această trădare s-a referit Băsescu, nu îl simpatizez dar dacă are dreptate, are dreptate.
  3. Dar MareÅŸalul nu a fost trădat numai în Å£ară ci ÅŸi în afară, de proprii săi miniÅŸtri. Trimis la Stockholm pentru negocierile cu ruÅŸii, Gheorghe Duca se lăuda la bătrâneÅ£e cu misiunea pe care i-a dat-o regale de a sabota negocierile lui Antonescu. A opta trădare.
  4. Chemat la palat, MareÅŸalul este convins că acolo va discuta ieÅŸirea din războiul împotriva AliaÅ£ilor ÅŸi era bucuros ÅŸi convins că vor ajunge la aceeaÅŸi concluzie pentru că normal ar fi trebuit să aibă aceleaÅŸi interese. Pe când se urca în maÅŸina ce urma să îl ducă la palat, colonelul Davidescu vine la el ÅŸi ăi spune suficient de tare, să audă ÅŸi alÅ£ii de lângă ei: “Domnule MareÅŸal, nu găsiÅ£i că garda care vă însoÅ£eÅŸte (doi ofiÅ£eri de jandarmi ÅŸi 6 subofiÅ£eri în două turisme) este insuficientă? Vă rog să ordonaÅ£i să trimit întăriri.” – “Nu e nevoie, Davidescule- răspunde MareÅŸalul plin de încredere – E de ajuns ÅŸi aÅŸa, doar merg la Casa Regală.” Asta arată atât credinÅ£a lui că Regele urmăreÅŸte binele ţării ÅŸi deci nu are de ce se teme atâta vreme cât sunt de aceeaÅŸi parte a baricadei, cât ÅŸi respectul pentru Casa Regală pe care nu o vedea capabilă de trădare ca instituÅ£ie. Din păcate s-a înÅŸelat. A noua trădare.
  5. Despre momentul arestării sale se mai ÅŸtie câte ceva. Fie din manualele de istorie fabricate de comuniÅŸtii care se lăudau că au scăpat Å£ara de dictatura lui Antonescu, fie din filmul recent decedatului Sergiu Nicolaescu. Ceea ce nu se ÅŸtie este că totuÅŸi I se promisese că nu va fi predat ruÅŸilor dar a fost trimis la “reciclare un an ÅŸi jumătate”. A 10-a trădare. Pentru cei care îl învinuiesc că a pus Å£ara la cheremul lui Hitler, amintesc două lucruri: primul este declaraÅ£ia făcută de Antonescu chiar înainte de a prelua funcÅ£ia de ÅŸef al statului, când era în discuÅ£ie doar idea colaborării cu nemÅ£ii “Generalul Antonescu nu poate semna nici o politică în alb privind bogăţiile ţării. Totul se va fixa pe baza unui schimb reciproc de valori egale”. Al doilea lucru este chiar dovada faptului că s-a Å£inut de cuvânt: Germania are o datorie istorică faţă de România, datorie neonorată exact de pe acea vreme ca urmare a contractelor semnate de Antonescu cu Hitler. Ei bine, paradoxul este că Antonescu a putut semna aceste hârtii de pe picior de egalitate cu Dictatorul Lumii, dar actualul guvern sau preÅŸedinte nu poate nici măcar să pună în discuÅ£ie recuperarea datoriei, cu un cancelar care se declară prieten ÅŸi democrat. Cine este trădătorul în acest caz, cine este dictatorul?
  6. La întoarcerea în Å£ară este judecat condamnat la moarte ÅŸi executat. RuÅŸii nu au făcut-o deÅŸi le provocase pierderi imense. Au făcut-o conaÅ£ionalii săi. A 11-a trădare.
  7. Ai spune că odată cu moarea sa s-a închis ciclul trădărilor, dar nu e aÅŸa. Neamul românesc continuă seria trădărilor. După moartea sa, o perioadă era interzis să pronunÅ£i chiar ÅŸi numele său. Apoi încet încet se mai fac concesii, se mai dă liber la documente, profesorii prin liceele ÅŸi ÅŸcolile militare fie întrebaÅ£i de elevi fie din conÅŸtiinţă ÅŸi respect faţă de el ÅŸi de istorie mai aÅ£âţă jarul încă nestins al conÅŸtiinÅ£ei de neam. Ceea ce nu au făcut însă comuniÅŸtii oricât de barbari au fost, au făcut cei care au venit după ei. ComuniÅŸtii l-au scos din cărÅ£ile de istorie, dar nu ÅŸi din conÅŸtiinÅ£a neamului. I-au ÅŸters poza, dar nu au murdărit-o, l-au demitizat dar nu l-au satanizat. Ceea ce au făcut însă cei care au venit după ei la îndemnul “prietenilor” cu bani depăşeÅŸte toate trădările de până acuma. Pentru că anti românii cu mască de Hallowen ÅŸi sticle de Coca Cola la îndemnul unor Åžtruli au considerat că românii nu trebuie să aibă eroi ÅŸi noÅ£iunea onoarei ÅŸi demnităţii trebuie să dispară din conÅŸtiinÅ£a lor. Antonescu a fost declarat criminal de război ÅŸi condamnat pentru crime împotriva umanităţii. Iar prin ordonanÅ£a de urgenţă nr 31 din 2002, se interzice expunerea tablourilor sau statuilor lui Antonescu, în numele “interzicerii promovării cultului persoanelor vinovate de săvârÅŸirea unor infracÅ£iuni contra păcii ÅŸi omenirii,” A 12-a trădare. Curios este că în vreme ce Antonescu este învinuit de moartea câtorva mii de evrei, în America, la mare fast ÅŸi cu mari onoruri este păstrat eroul naÅ£ional al Americii, marele general Custer, cel care a exterminat  sute de mii de indieni ducând la dispariÅ£ia, DECIMAREA , EXTERMINAREA   multor triburi de  indieni, mulÅ£i cu o cultură ÅŸi morală mult superioară ÅŸi Americii de azi. Cine nu cunoaÅŸte să citească “Călătorie în Virginia a lui Yves Berger să se convingă. Cum este posibil ca un criminal, un exterminator crud ÅŸi sadic să fie declarat erou al unui stat care ne obligă pe noi să ne acoperim de noroi eroii ÅŸi să ne slăvim trădătorii care au dezertat ÅŸi trădat în favoarea lor? Ce va scrie istoria acestui neam – dacă vom mai rămâne în istoria omenirii ca neam, despre noi? Noi nu avem dreptul să ne cinstim eroii? La Universitatea NaÅ£ională de Apărare, pe holul comandanÅ£ilor sunt tablouri cu toÅ£i comandanÅ£ii Academiei de-a lungul vremurilor. Al lui Antonescu, a fost scos de pe perete, dar durerea este că a fost scos în urma unei vizite de peste ocean. Iată ce odin a dat “criminalul Antonescu” soldaÅ£ilor săi după trecerea Prutului: “Vreau ordine! Să se înÅ£eleagă că noi suntem o armată civilizată care aduce cu ea ordinea ÅŸi siguranÅ£a ÅŸi nu suntem hoarde barbare ce distrug ÅŸi pradă totul în calea lor. Vreau ordine ÅŸi iar ordine. Să fie împuÅŸcat militarul care va fi prins furând sau comiÅ£ând crime în spatele frontului.” Faţă de el,” eroul Custer” a rămas faimos prin aplicarea principiului“un Indian bun este un Indian mort!” Astea sunt valorile care ni se bagă pe gât în numele democraÅ£ie.  Ca să nu mai amintesc că nu Antonescu a aruncat bombele atomice la Hiroshima ÅŸi Nagasaki.
  8. Că ai noÅŸtri cârmuitori se dau după cum bate vântul ÅŸi fac legi dictate de alÅ£ii, nu e de mirare, ei îÅŸi apără scaunele, averile, încearcă să scape de puÅŸcărie, vând tot, trădează pentru că marile democraÅ£ii ale lumii urăsc trădarea dar sprijină trădătorii altora. Trădarea supremă, trădarea cea mare faţă de mareÅŸal, faţă de Å£ară, o comitem noi, cei care ne facem că nu vedem, care ÅŸtim dar nu spunem nimic de frică, din comoditate, scârbă, servilism, laÅŸitate, parvenitism. Noi cei care acceptăm toate aceste trădări ÅŸi le ascundem undeva în colÅ£urile conÅŸtiinÅ£ei noastre numai pentru a nu ne strica “liniÅŸtea sufletească” sau a casei, a ne păstra serviciul, salariile, pensiile, sporurile, privilegiile. Marea trădare o comitem noi toÅ£i cei care ne considerăm români, dar nu suntem în stare nu numai să apărăm ceea ce ne-au lăsat înaintaÅŸii, dar nici măcar să respectăm ÅŸi să cinstim memoria lor, pentru că “aÅŸa se spune “. Noi nu avem cap, nu avem judecată proprie, nu avem conÅŸtiinţă, nu avem morală, nu avem principii, le primim pe ale altora, fie de împrumut, fie impuse, e mai lejer, nu ne obosim ÅŸi avem ÅŸi pe cine arunca vina dacă lucrurile merg prost. A 13-a trădare, cea mai dureroasă.
Åžtiind parcă ce va urma, într-o altă premoniÅ£ie, MareÅŸalul spunea: “Å¢IE POPOR INGRAT, NU-Å¢I VA RÄ‚MÂNE NICI CENUÅžA MEA! “
 
Marin Neacsu
 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.