Marea Implozie

Editorial

apr. 7, 2026

0 27

Nu cred că greșesc dacă spun că acum suntem în anticamera celei mai mari dezordini a istoriei. Am mai avut ceva similar doar la căderea Imperiului Roman.
Acum însă, cu toate că pare contraintuitiv ceea ce spun, dimensiunea dezastrului va fi mai mare.
Toată lumea se gândește că e imposibil așa ceva deoarece – conform propagandei – acum avem o bază infinit mai mare de cunoștințe decât atunci, astfel încât putem lua deciziile cele mai bune.
E o prostie.
Să presupunem că acum e o perioadă de foamete – cum au fost atâtea altele în istorie.
E ca și cum am spune că actuala foamete nu se va manifesta la fel de radical deoarece acum avem posibilitatea de a tipări bani la infinit.
Ce legătură are banul cu faptul că nu mai cresc plantele agricole care constituie baza sustenabilității alimentare a civilizației noastre? Exact, zero.
La fel e și cu „cunoștințele acumulate”: sunt fix precum niște pietre în condițiile unei deteriorări atât de vizibile a capacităților cognitive ale oamenilor.
Am privit fiecare eveniment dintre cele ale istoriei recente în mod separat.
M-am legat de fiecare dată de câte un fir sensibil care am crezut că va crește, formând un curent puternic de opinie care va salva deteriorarea accentuată a societății.
M-am înșelat! Cu toate că ipotezele de la care am pornit și ceea ce simțeam că trebuie să se întâmple nu era deloc fals, modul în care au decurs evenimentele m-a contrazis.
Am avut de-a face cu soluții aberante care au părut că funcționează. La momentul respectiv m-am îndoit teribil că ar face față pe termen imediat.
Sistemul nu doar că le-a îmbrățișat, dar, la un moment dat, chiar a părut că se simte bine cu ele.
A mimat inclusiv „vindecarea”, cu toate că eu vedeam bine că aceea nu e o vindecare, ci o cufundare chiar mai mare în boala terminală a sa. Apoi a venit valul de după 2020, cel al marilor fabricări, al marilor minciuni.
Pandemia a fost prima, „agresiunea rusă” a doua și „dosarul nuclear iranian” cea de-a treia.
Aceste trei falsificări grotești ale realității au părut că vor reseta jocurile, că vor salva sistemul, că se va „întâmpla ceva” care va face ca totul să se vindece, ca prin minune, peste noapte.
S-a întâmplat? Aiurea! Totul s-a dus din rău în și mai rău. Semn că lumea nu mai merge.

Dar ce înseamnă acest „nu mai merge”?
Uitați-vă de jur împrejur și veți avea răspunsul. Să vă dau un exemplu în evenimentele actuale.
Aveți idee de ce au mers americanii în Iran?
Nu știți, dar nu vă fie rușine deoarece nici ei nu știu ce-au căutat acolo. Mă rog, dacă clovnul deviant de la frâiele puterii americane putere ar fi sincer, v-ar spune că el și gașca lui au mers acolo ca să declanșeze Apocalipsa, așa cum le-a spus lor Menachem Mendel Schneerson.
Și v-ar mai spune și că e vag „confuzat” în prezent deoarece el credea că Apocalipsa n-o să-l doară!
Dar să mergem ceva mai adânc, pentru a înțelege puțin diferit ceea ce se petrece.
Iranul a impus plata petrolului în yuani.
Credeți că China e fericită? Aiurea, nu!
Dacă ar fi vrut să își asume rolul de lider mondial, China ar fi investit cu seriozitate în BRICS. Și ar fi reușit să spulbere SUA de la butoanele lumii. Doar că n-a făcut-o.
Chinezii ar fi vrut un model de egalitate, un framework în care să aibă unul dintre rolurile de vioară principală, într-o orchestră fără dirijor.
N-a mers. Dar asta nu înseamnă că SUA mai e dirijor!
Israelul ce urmărește? Spun unii că proiectul „Greater Israel”.
Păi dacă vor asta înseamnă că au luat-o razna,dintr-un motiv elementar: orice ar include în construcția aia a lor, tot vor avea „conlocuitori” și vor ajunge victime ale demografiei.
E un război pe care l-au pierdut creștinii și care spune o altă poveste a Orientul Mijlociu.
Israelul are rata de creștere demografică de 0.9. Asta înseamnă moarte sigură!
Ce naiba pretenții teritoriale să mai ai în astfel de condiții?
Iar să-ți împingi poporul la moarte într-un război cretin, asta numai un degenerat ca Netanyahu putea să facă.
Orice individ rațional ar înțelege că singurul plan care funcționează pentru Israel este să-și facă naiba țara aia cum trebuie și să nu-și mai externalizeze obsesiile și complexele istorice.
Câte genociduri cred ei că mai au dreptul să facă pentru a înțelege că nu merge așa?
Însă, oricât te-ai așeza la masă și le-ai explica, niciunii nu vor să înțeleagă nimic. De aceea harababura e imensă. Și de aceea consecințele nu întârzie să apară.
SUA, indiferent cum ar da-o, e pierdută!
N-o să-mi poată demonstra nimeni niciodată că ei nu sunt căzuți din punct de vedere tehnologic și industrial.
Statisticile demografice – cu care se laudă – sunt false deoarece iau în considerare imigrația. Asta înseamnă că ceea ce prezintă ei acolo nu e un spor natural, ci rezultatul unui continuu import de populație.
Veți spune că așa a fost mereu de-a lungul istoriei. Fals, pe vremea „marilor populări”, oamenii veneau să-și facă un destin, să se integreze acolo. Ei și familiile lor.
Acum, cei care vin, nu vin să-și facă un destin, ci să profite și să schimbe mentalitatea de-acolo. Înainte era o imigrație fecundă, acum e o imigrație parazită. La fel și în Canada sau, dacă vreți mai aproape, în Europa.

Pe vremea apusului Imperiului Roman mulți credeau că nu are ce să se întâmple pentru că „rațional” nu exista o soluție mai bună decât „pax romana”, dar câțiva ani mai târziu realitatea a arătat total diferit, iar „pax romana” aproape că nu mai era nici măcar în amintire.
Cam la fel e acum.
Noi considerăm chestiuni intrinseci „democrația” și „relațiile internaționale bazate pe reguli” și acuzăm că sunt doar șuntate de insideri, putând fi corectate.
În realitate, atât ceea ce numim noi democrație, cât, mai ales, relațiile internaționale, toate sunt concepte epuizate, golite de sens.
Unii mă vor crede nebun, dar adevărul este că nici naiba nu mai crede în democrație.
Toată lumea o clamează, dar e utilizată strict ca mod de acaparare a puterii pentru a-ți impune propria tiranie.
Relațiile internaționale? O glumă proastă și-atât!
În condițiile în care nu este acuzată agresiunea militară a SUA și a Israelului asupra Iranului, dar este împilat Iranul pentru atacurile sale, asta nu poate fi altceva decât o glumă macabră a unei situații tragice.
De fapt tocmai aici e problema: nivelul acumulat de cunoștințe ne arată limpede că tot ceea ce credeam noi că e ceva, în realitate e doar un mare gol, un vid pe care toți îl descriau în termeni elogioși.
Acum nu doar că-i vede toată lumea goliciunea, dar doar cei mai proști dintre oameni mai au puterea să repete vechile șabloane care în alte timpuri făceau carieră.
Nimeni nu mai crede că hainele cele noi ale împăratului sunt o formă de măsurare a inteligenței. Toți știu că împăratul e gol și, mai rău de-atât, toți au puterea să o spună.
Aici ne aflăm. La marea spargere a vidului care ne-a guvernat.
Iar când vidul se sparge, e adevărat, nu se produce o explozie, ci fenomenul invers, implozia, dar care e la fel de păguboasă pentru toți cei care se află în raza sa de acțiune.
Țările precum Iranul, care gravitează în jurul unui ax ideatic format în jurul valorilor proprii, sunt cele care vor supraviețui, paradoxal, chiar și dacă vor fi învinse.
În schimb, țările care-au fost guvernate de vid, așa cum e întreg Occidentul și sateliții săi mai cretini(cei ca noi), vor lua din plin pagubele rezultate din Marea Implozie.