MANIA NATURII ( XVII )
MANIA? NATURII ( XVII )
Urmara cursul apei pana dadura peste un loc mai putin adanc, un fel de vad. Pana la celalalt mal erau vreo zece metri. De acolo continua acelasi peisaj deluros ca pana acuma.
Inainte de a incerca sa treaca raul baura pe saturate. Dupa aceea Ottac puse cu grija un picior in apa. O facu foarte prudent, ca si cum apa ar fi fost o vietate careia nu vroia sa-I pricinuiasca durere. Dar constata cu surprindere ca apa se despica langa piciorul sau, formand o poteca aproape uscata.
Ajunse linistit pe malul opus si se intoarse spre ceilalti.
“ Vino, Atlan. Fa la fel ca mine. Si gandeste tot timpul ca nu vrei sa faci nicio stricaciune. Pe Topmugg ia-l in brate. Apa nu-l place.”
Dupa care se aflara toti trei pe malul celalalt, fara sa se fi udat macar, iar apa isi relua cursul normal, acoperind locul ce mai inainte fusese uscat. Era prima data cand natura de pe Karshmel dadea o mana de ajutor strainilor. Era un semn de bun augur. Doar Atlan ramase circumspect.
“ Prima data era sa-mi pierd mana. A doua oara m-a batut tufisul de pe mal de nu mai steam de mine. Daca tu, Ottac, mai poti alatura acestor fapte atributul ‘ prietenos ‘…”
“ Iar eu aproape ca m-am inecat “, carai Topmugg indignat. “ Asa ceva nu pot numi nici eu ‘ prietenos ‘! “
“ Tu insuti esti vinovat “, il puse la punct Ottac.” Ar fi bine sa mai asculti cateodata si de mine. Dar acum haideti mai departe. In cateva ore se intuneca iarasi.”
“ Abia peste vreo cinci sau sase ore “, spuse Atlan si prelua ariergarda. “ Cur5and vom da de padure si ma gandesc sa o ocolim. “
Soarele urca tot mai sus, pana ii depasi. Din cauza caldurii isi descheiasera de mult combinezoanele. Doar pe Topmugg se parea ca nu-l afecteaza caldura, cu toate ca ameninta sa bea toata apa din primul parau iesit in cale.
Se oprira pentru o scurta pauza sub un grup de copaci. Erau cinci copaci grosi ai caror frunzis des oferea o umbra binefacatoare.Din pacate nu se gasea apa prin apropiere.
“ Pana acum vad ca totul a mers bine “, constata Ottac si se intinse pe iarba. Pana se vaintuneca ar trebui sa facem cel putin jumatate din drum. Iarmainevom ajungela Banschor. “
“ Daca si tefrodienii au aceleasi probleme cu apa cum le-am avut eu, atunci inseamna ca fericitii nu apuca sa se spele niciodata…”, constata Topmugg.
Dupa o jumatate de ora pornira iar la drum. Prietenosul grup de copaci ramase in urma si nici macar Atlan nu mai ezita sa traverseze padurea ce se ivies in fatal or, pentru a scurta drumul.
Apoi se intampla sa intalneasca – pentru prima oara de la aterizare – fauna locala. Erau mici insecte, asemanatoare furnicilor pamantene, carestrabateau step ape minuscule carari si a caror musuroaie aminteau de stupii albinelor, fiind construite din crengi,
Se ferira, in drumul lor spre padure, sa calcevreo insecta.
Ajungand la liziera constatara ca aceasta nu era chiar asa de4 deasa cum paruse de la distanta. Nu era nevoie de un drum anume, caci solul, inafara unor crengi uscate si a unor
“ Paresa fie un fel de poli8tie a locului “, glumi Ottac. “ Avem noroc ca-s prinse in pamant. “
Dar Ottacavea sa se insele in privinta asta. Acuma fu Topmugg ghinionistul.
( va urma )
( traducere si adaptare dupa “ Das Tefroderproblem “ )
Dan Bota
