Mania naturii ( X )
Nava cobora tot mai incet, densitatea atmosferei impingand-o pur si simplu in sus. Si asta la optzeci de kilometric inaltime.
“ Brahkwau ! “ latra Topmugg iritat. “ Nu, asa ceva nu se poate ! Planeta asta a marelui soare albastru e nebuna ! “
Ottac nu mai putu controla directia propusa, cu toate ca nava isi continua coborarea. Erau manati de o forta invizibila spre rasarit, spre mare. In aceste conditii urmau sa ajunga in apa. Chiar si acest lucru ar fi fost acceptabil, neprezentand vreun pericol real. Nava rezista calatoriilor interastrale, daramite catorva mii de metri cubi de apa. Si cel putin n-ar fi fost o prabusire violenta.
Nava ameriza la vreo doi kilometric de tarm. Ottac rasufla usurat, Topmugg grohai multumit.
Ottac stinse motoarele. Privi pe hublou la suprafata apei ce se unduia usor. Astepta parca o noua surpriza. Dar, pe moment, nu se intampla nimic.
Pe mal se zareau o sumedenie de copaci ce-si intinsesera o parte din radacini in apa. De crengi atarnau niste plasmuiri de marimea unei teste si care aminteau de niste bureti. Atlan vazu cum un numar dintre acestea se desprinsera, cazand in apa. Nu il preocupa in mod deosebit acest lucru, atentia sa fiind indreptata spre peisajul oferit de tarm. Nu putu descoperi niciun semn de viata.
“ Ma duc sa inot. “, comunica Topmugg voios.
“ Nu te duci nicaieri ! “ ii ordona Ottac, incercand sa dirijeze nava spre tarm. Valurile incepusera sa creasca, fara vreun motiv natural. Vantul doar adia putin. “ Abia astept sa ne vedem pe tarm. “
“ De ce nu pornesti antigravul ? “
“ Ne-am pomeni din nou cu necazuri din partea atmosferei. Aici natura e solidara, ai sa vezi asta mai tarziu. “
Inaintau cu greu printre valuritot mai mari. Nava era aruncata cu salbaticie dintr-o parte in alta. Ottac
“ Se pare ca am ajuns “, mormai Topmugg, care se linistise. “Pare totul pasnic pe aici. “
( va urma )
( traducere si adaptare dupa “ Das Tefroderproblem “ )
Dan Bota
?
