Manelistii in high-life, seful statului in mahala

Manelistii in high-life, seful statului in mahala

0 77

Maneaua, ultima deviatie a muzicii romanesti, fundatura in care folclorul isi deverseaza deseurile, nu mai are nevoie de nici o prezentare. O stiti de la televizor, o auziti in taxi, in autobuz, va intra prin peretii subtiri care va despart de apartamentul vecinului, este in meniul tuturor parangheliilor care se respecta din Romania. Putinii care nu fac parte din turma amatorilor de manele nu s-ar aventura sa strige in gura mare pe strada ce cred ei despre manele si castratii care le canta. E riscant sa contrariezi opinia publica, mai ales cand aceasta din urma are ceafa groasa, 1,5 kg de aur la gat si 0,002 grame de creier in cap.


Manelistii nu sunt insa multumiti cu teritoriul pe care-l ocupa deja pe piata sunetelor romanesti. Privighetorii juganiti si impresarii lor acoperiti de ghiuluri au simtit nevoie de a pune o glazura nobila pe scursura lor. De fapt, asta este si secretul retetei care i-a facut celebri si i-a propulsat pe prima scena a patriei. Daca niste televiziuni ahtiate dupa audienta nu ni i-ar fi bagat pe gat drept maxim divertisment, faceau si acum vocalize in anonimatul vagaunii lor sudiste.


In cautarea glazurii de care vorbeam, manelistii au dat peste Opera. Nu peste partiturile vreunui mare compozitor, cu care n-ar fi avut oricum ce face in calitate de cantareti exclusiv dupa ureche. Ci chiar peste cladirea ca atare. Impresarului Bursuc (tot vorbeam de vizuini) i s-a nazarit sa toarne un videoclip cu Sorinel, unul dintre copiii minune veniti pe lumea manelei din eprubeta studiourilor de mixat. Cea mai potrivita locatie pentru ultima manea din gusa lui Sorinel i s-a parut, nici mai mult, nici mai putin decat Opera din Bucuresti. Fapta s-a petrecut anul trecut, dar abia acum a iesit la iveala. Managerul institutiei a inchiriat cladirea pentru o ora, timp suficient ca maneaua sa siluiasca aerul rarefiat al sunetelor nobile din atmosfera cladirii.


Nu neaparat pretul tranzactiei este scandalos, desi suma de 500 de lei ce apare in contract este infima fata de incasarile uriase ale acestor insailari pe piata romaneasca. Paguba este mult mai adanca si mai dureroasa de-atat. Pentru ca loveste nu buzunarul vreunei institutii ci moalele mentalului mioritic, daca-i pot spune asa. Cel putin partea aia care ne ajuta sa fantazam frumos si confortabil despre valori si alte chestii fine. Dupa maneaua de la Opera nu ne vom mai permite sa fim la fel de inocenti. S-a destramat iluzia ca exista insule de bun-simt, noblete, gust desavarsit & alte calitati artistice, la care mareea vulgaritatii, prostiei groase si uratului n-are cum ajunge. Daca nici macar zidurile groase si frontispiciul Operei nu pot opri agresiunea manelei, nu prea mai e mult de sperat.


Nici n-au trecut doua luni de cand, undeva la Constanta, o biserica fusese pangarita de actul sexual consumat in lacasul sfant de o banda de destrabalati. E drept ca, pe ici pe acolo, BOR nu mai e de mult chiar o neprihanita in relatiile cu lumescul. Coitul din altar a facut, insa, la fel de mult rau ca perversiunea de la Opera.


Maneaua la Opera este o prezenta la fel de stranie precum cea a presedintelui tarii in lumea lautariei turcesti. Traian Basescu tocmai s-a plans de tratamentul inegal administrat de Curtea Constitutionala propriei persoane si manelistului Adi de la Valcea. Presedintele s-a simtit lezat in dreptul sau de a injuria in privat, care i-a fost recunoscut in schimb zisului Adi, amandurora imputandu-li-se replici jignitoare la adresa ciorilor si tigancilor imputite.


Manelistii acced in high-life, seful statului descinde in mahala.


Auzisem ca scala valorilor s-a dereglat, dar nu credeam ca s-antors cu sus-n jos.


?


Vifor Rotar

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.