Mândria de a fi slugă (2)

Mândria de a fi slugă (2)

0 54

Pe vremea Răposatului, orice ordin tâmpit, orice absurditate se justifica arătând cu degetul în sus: „Ãla“ şi „Aia“.
Acum se bate cu degetul pe umăr, iar cei mai îndrăzneţi, „cunoscătorii“ „ştiu“ că voturile se numără în altă parte, că membrii unui obscur sinod diplomatic dau firmanele, iar haraciul este, de mai bine de un sfert de veac, ţara.
Această ţară foarte bogată odinioară, care a rămas fără industrie, fără agricultură, fără bogăţiile subsolului şi fără forţa de muncă. Un mall cât hotarele ei, dar cu mulţi săraci, mai ales cu duhul, şi cu cele mai performante lichele care se mândresc cu statutul lor de supuşi umili şi credincioşi celor mai puternici decât ei şi al căror dispreţ nu-i supără, dimpotrivă.
Pentru mulţi acesta este şi o ciudată sursă de energie şi încredere. Ei au certitudinea că există atâta timp cât simt acest sentiment. Să dispreţuiască, dar atunci să mă dispreţuiască pe mine! Felul în care am pierdut toate cele mai înainte pomenite ar ocupa un loc de seamă în orice istorie a lichelismului naţional, dar şi a prostiei.
Asediul brutal, imediat după ultimul război, dar şi după Revoluţie asupra valorilor naţionale şi a tradiţiilor ar ocupa un loc de cinste chiar şi într-o Istorie universală a prostiei.
Măcelărirea cailor odată cu apariţia primelor tractoare este un alt exemplu, luat la întâmplare.
Numirea în funcţii de răspundere a ignoranţilor şi taraţilor.
„Spune-mi cum îi recunoşti/ Dintre proşti pe cei mai proşti“? se întreba Arghezi.
Astăzi, după nişte zeci de ani, am ajuns să fim din nou raiul diletanţilor, activiştilor, învârtiţilor şi veleitarilor care au infestat, incredibil de repede, apele curate ale Revoluţiei şi, fireşte, libertatea a îmbrăcat foarte repede uniforma lor. Explicaţii?
Nu ştim să apăram ceva ce, până nu demult, n-am avut niciodată.
Moise şi-a ţinut poporul în pustie până au murit toţi cei care au fost robi în Egipt.
La noi, cei ce au fost robi în comunism nu mai au importanţă, dar ne înspăimântă urmaşii lor pentru care libertatea nu are nici un înţeles.
Trăiesc într-un spaţiu fără valori, fără istorie, fără credinţă şi cu dispreţ pentru cultură şi educaţie. Altfel, europeni, anticomunişti şi vegetarieni care nu concep viaţa fără seminţe de cânepă.
Vorbesc mai mult decât înţeleg şi, în comunicarea scrisă, pe facebook, desigur, folosesc pe î din i şi iubind diaspora pe care n-o cunosc îşi manifestă preţuirea pentru preşedinte.
Alţii, din alte spaţii geografice şi spirituale merg în direcţia arătată de propria lor istorie şi civilizaţie, indiferent de dificultăţile de orice fel sau de sirenele care încearcă să-i atragă spre zări neaşteptate.
Noi mergem pe drumul cel bun abia după ce le-am încercat pe toate celelalte.
Mai există, ceea ce s-ar putea numi, povara libertăţii. Fromm dovedeşte că, pe lângă dorinţa înnăscută de libertate, există şi o dorinţă instinctivă de supunere. La autorităţi, la un conducător puternic, la diverse legi interioare ce ţin de convingeri, reguli cu care indivizii s-au născut etc.
Poate fi la mijloc forţa energiei lor vitale sau o slăbiciune şi o neputinţă fundamentală, ba chiar şi conştiinţa insignifianţei. Fromm a găsit în Fraţii Karamazov de Dostoievski un foarte convingător exemplu de incapacitate de a suporta libertatea: „… nu are o nevoie mai arzătoare decât aceea de a găsi pe cineva căruia să-i poată ceda cât mai repede posibil acel dar al libertăţii cu care el, nenorocitul, s-a născut“.
Tot într-un anumit tip de slăbiciune trebuie remarcată şi pulsiunea sadică, adică plăcerea de a provoca celuilalt sau celorlalţi durere. Cei interesaţi de viaţa politică înţeleg foarte bine această nevoie atât de manifestă.
Învingătorul nu se mulţumeşte să aibă totul, ci are nevoie şi de suferinţa celor învinşi.
La Beciul Domnesc stau nu numai hoţi şi învârtiţi, ci şi adversari, unii nevinovaţi. Alţii, terorizaţi de aceeaşi sete de sânge, îşi aşteaptă rândul la exterminare politică.
Ţine aceasta de componenta sadică a învingătorului, despre care vorbeam, sau de un calcul rece, economic?
Mai există vreun român bogat care să conteze în vreun top cât de cât serios?
Dacă eşti bun pentru ţară, şi nu pentru dirijorii din umbră, există procurori pentru orice evadare din rând şi câte o cucoană care să te anunţe că eşti nelegitim.
Dar la fel de trist, cel puţin la fel de trist, existã şi o mulţime care nu ţine seama de ceea ce a primit, ce distanţe şi pierderi s-au recuperat, ci de ceea ce n-a primit încă.
Motiv să se simtă mai confortabil în… corul robilor.
Prima parte aici: Mândria de a fi slugă (1)

Autor: AUGUSTIN BUZURA

NOTA
Așteptăm un comentariu pentru “Mândria de a fi slugă”!

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.