Mancarea organica vs alimentele conventionale

Mancarea organica vs alimentele conventionale

0 101

Alimentele organice nu prezinta beneficii nutritionale sau de sanatate in comparatie cu cele conventionale, potrivit unui studiu realizat de London School of Hygiene & Tropical Medicine si citat de Reuters.
Potrivit autorilor studiului, consumatorii platesc preturi mult mai ridicate pentru mancarea organica tocmai din cauza credintei incetatenite ca produsele ecologice sunt mai sanatoase, creand astfel o piata globala estimata la 48 miliarde dolari in 2007.
O analiza riguroasa a 162 de studii stiintifice din ultimii 50 de ani a dus insa la concluzia ca nu exista diferente semnificative intre cele doua tipuri de alimente.
„Un numar limitat de diferente legate de continutul nutritional a fost descoperit, dar este putin probabil ca aceasta diferenta sa aiba vreo relevanta din punct de vedere al sanatatii consumatorilor” spune Alan Dangour, unul dintre autorii raportului.
„Cercetarile efectuate de noi arata ca nu exista nicio dovada, din punct de vedere nutritional, pentru a sustine dezvoltarea productiei de alimente organice in fata celor conventionale”, a adaugat el.
Rezultatele studiului, comandat de Agentia guvernamentala britanica pentru alimente, au fost publicate miercuri de American Journal of Clinical Nutrition.
Vanzarile de alimente organice au cunoscut scaderi semnificative pe o serie de piete, inclusiv in Marea Britanie, in conditiile in care recesiunea a obligat consumatorii sa faca economii.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.